Antena

Ce să faci când ți se pune un cârcel la picior

Oana Antonescu
Oana Antonescu
Publicat: 8 octombrie 2023, 06:15

Cârceii sunt crampe musculare dureroase care apar brusc și pot să dureze de la câteva secunde, până la câteva minute. De obicei, ei nu sunt un motiv de îngrijorare dacă apar doar ocazional. Află ce să faci când ți se pune un cârcel la picior și ce probleme poate semnala.

Reclamă

Cel puțin ocazional, cu toții am experimentat durerea intensă pe care o provoacă un cârcel la picior. Cârceii durează de la câteva secunde, la câteva minute și apar mai frecvent în arcada piciorului, la nivelul gambelor, dar și mai sus pe picior, pe pulpă. După ce dispar, zona poate rămâne dureroasă pentru câteva ore sau chiar zile. 

Cârceii pot apărea atât ziua, în tipul activităților cotidiene, cât și noaptea, în timpul somnului. De la pantofii prea strâmți și până la anumite afecțiuni medicale, cauzele lor sunt foarte variate. Din fericire, există câteva lucruri pe care le poți face pentru a scăpa mai rapid de durerea severă pe care o produc. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Ce sunt cârceii și de ce apar

Cârceii, numiți și crampe musculare, sunt contracții musculare involuntare ale unuia sau mai multor mușchi de la picioare, potrivit medicilor Mayo Clinic. Aceștia devin brusc rigizi și dureroși. Crampele musculare variază în intensitate, de la ușoare la severe, și limitează sau blochează mobilitatea. 

De obicei, cârceii de la picioare nu sunt alarmanți dacă apar doar ocazional. Cu toate acestea, trebuie să investighezi și să tratezi cauza lor dacă se produc frecvent, dacă produc disconfort sever sau dacă duc la umflarea picioarelor, roșeață și alte modificări ale pielii. 

Reclamă

Cauzele cârceilor pot fi diverse și includ:

  • Dezechilibrele electrolitice. Scăderea nivelului de potasiu, calciu sau magneziu în organism poate contribui la apariția cârceilor;
  • Suprasolicitarea musculară. Activitățile fizice intense sau prelungite sunt o altă cauză a crampelor musculare;
  • Deshidratarea. Hidratarea insuficientă produce dezechilibre electrolitice în organism și favorizează apariția cârceilor;
  • Pozițiile vicioase. Poziția incorectă la birou sau în timpul unor activități poate produce contracții musculare dureroase;
  • Încălțămintea prea strâmtă. Purtarea unor pantofi care strâng piciorul afectează circulația sângelui și restricționează mișcările, cauzând crampe musculare;
  • Sarcina. Greutatea suplimentară din timpul sarcinii exercită o presiune asupra mușchilor picioarelor, astfel că devin mai predispuși la cârcei;
  • Vârsta înaintată. Odată cu vârsta, masa musculară scade și mușchii devin suprasolicitați mai ușor;
  • Excesul ponderal. Persoanele supraponderale sau obeze se confruntă mai frecvent cu cârcei;
  • Medicamentele. Anumite medicamente pot avea ca efect secundar apariția cârceilor: statinele, diureticele, medicamente pentru astm care conțin albuterol sau terbutalină, antihipertensivele, anumite medicamente administrate în osteoporoză, boala Alzheimer și Parkinson, etc. ;
  • Problemele de circulație a sângelui. Îngustarea arterelor care transportă sânge la nivelul picioarelor poate declanșa crampe musculare în timpul exercițiilor fizice;
  • Compresia nervoasă. Presiunea asupra nervilor din coloana vertebrală poate, de asemenea, să provoace crampe în picioare;
  • Anumite boli. Unele afecțiuni, cum ar fi diabetul, boala arterială periferică sau bolile hepatice pot crește riscul de apariție a cârceilor.

Ce să faci când ți se pune un cârcel la picior

Există câteva soluții imediate pe care le poți încerca atunci când te confrunți cu un cârcel pentru a-i reduce durata și intensitatea. Iată ce să faci când ți se pune un cârcel la picior:

  • Stretchingul. O întindere simplă și rapidă la care poți recurge când ai un cârcel este să ridici călcâiul de pe sol și să stai câteva secunde doar cu sprijin pe degete. Un alt exercițiu care poate funcționa este să ții piciorul drept și să tragi vârfurile degetelor spre tibie, pentru a întinde mușchii;
  • Masajul. Un masaj ușor al zonei afectate va relaxa mușchiul contractat și va reduce durerea;
  • Compresele calde. Căldura aplicată pe zona afectată poate ajuta la relaxarea mușchilor și la atenuarea durerii.

Iată câteva măsuri pe care le poți lua pentru a preveni cârceii la picioare:

Reclamă
  • Asigură-te că bei suficientă apă, deoarece deshidratarea poate crește riscul apariției carceilor;
  • Suplimentează-ți alimentația cu potasiu, calciu și magneziu dacă deficitul acestor minerale este cauza crampelor musculare;
  • Evită statul prelungit într-o poziție și pozițiile vicioase;
  • Asigură-te că încălțămintea pe care o porți este confortabilă și potrivită activităților pe care le desfășori. Dacă ai frecvent cârcei, ar putea fi de ajutor branțurile ortopedice, talonetele sau susținătorii plantari;
  • Reglează intensitatea exercițiilor fizice pentru a evita suprasolicitarea musculară.

Ce să faci dacă ai cârcei noaptea

Cârceii apar frecvent noaptea, în timpul somnului. Aproximativ 3 din 4 cazuri raportate de crampe musculare la picioare apar pe timpul nopții, potrivit statisticilor publicate de centrul medical academic Cleveland Clinic

Riscul de a suferi cârcei nocturni crește odată cu înaintarea în vârstă. 33% dintre persoanele cu vârste peste 60 de ani au cel puțin un cârcel noaptea, la fiecare două luni. Predispuse la crampe musculare pe timpul nopții sunt și femeile însărcinate. Insuficiența renală și problemele de circulație a sângelui sunt alte cauze ale cârceilor care se produc noaptea. 

Pe lângă stretching și masaj, poți încerca să te ridici din pat și să te plimbi prin cameră scuturând piciorul afectat. Mersul pe călcâie este o altă metodă prin care poți atenua durerea provocată de cârcel.

În situația în care crampele musculare la picioare apar frecvent noaptea și perturbă somnul, discută cu medicul despre posibilitatea de a lua medicamente precum relaxantele musculare. 

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
Ce poți să mănânci dacă ai deficit de magneziu. 5 alimente bogate în acest mineral
Ce poți să mănânci dacă ai deficit de magneziu. 5 alimente bogate în acest mineral
Ce poți să mănânci dacă ai deficit de magneziu. 5 alimente bogate în acest mineral
Simptome ale lipsei de magneziu. Cum îți dai seama dacă ai nevoie de suplimente
Simptome ale lipsei de magneziu. Cum îți dai seama dacă ai nevoie de suplimente
Simptome ale lipsei de magneziu. Cum îți dai seama dacă ai nevoie de suplimente
Condimente bogate în magneziu. Mirodeniile care îți pot oferi acest mineral
Condimente bogate în magneziu. Mirodeniile care îți pot oferi acest mineral
Condimente bogate în magneziu. Mirodeniile care îți pot oferi acest mineral
Reclamă
PARTENERI
icon