Antena

Celulele imunitare produse pentru a lupta împotriva formelor severe de COVID-19 pot micșora tumorile. Ce arată un nou studiu despre efectele acestei boli în organism

Simina Dragut
Simina Dragut
Publicat: 18 noiembrie 2024, 13:46

Celulele imunitare produse pentru a lupta împotriva formelor severe de COVID-19 pot micșora tumorile. În cadrul unui nou studiu, oamenii de știință au analizat efectele acestei boli în organism. Descoperirea poate oferi posibilitatea de a produce un tratament avansat împotriva a diferite tipuri de cancer.

Reclamă

O cercetare pe șoareci a arătat că informațiile genetice din virusul care provoacă COVID-19 pot determina sistemul imunitar să producă celule speciale cu proprietăți anticancerigene. Celulele imunitare rezultate, un tip de globule albe denumite monocite, pot contribui la diminuarea mai multor tipuri de tumori canceroase.

Celulele imunitare produse pentru a lupta împotriva formelor severe de COVID-19 pot micșora tumorile

ARN-ul din virusul SARS-CoV-2, care cauzează COVID-19, poate declanșa dezvoltarea unui tip unic de celulă imunitară cu proprietăți anticancerigene, conform Newsroom. Cercetătorii de la Northwestern Medicine Canning Thoracic Institute au stabilit că aceste celule, numite monocite neclasice inductibile pot ataca celulele canceroase. Acestea ar putea fi folosite pentru a trata cancerele rezistente la terapiile disponibile în prezent. Descoperirile lor ar putea explica mecanismul de la baza regresiei raportate a anumitor tipuri de cancer după infecția cu COVID-19.

Oamenii de știință au evaluat șoareci care sufereau de diferite tipuri de tumori canceroase în stadiul 4. În această categorie s-au regăsit: melanom, cancer pulmonar, cancer de sân și cancer de colon. Acestora li s-a administrat un medicament pentru a induce monocitele. Tratamentul a avut rolul de a ameliora răspunsul imun la infecția cu COVID-19. Ca urmare, tumorile s-au micșorat pentru cele patru tipuri de cancer studiate, potrivit LiveScience.

Monocitele transformate au migrat către locurile tumorale ale șoarecilor, o caracteristică de care majoritatea celulelor imune nu dispun. Când se apropie de tumoră, monocitele pot activa celulele ucigașe naturale. După aceea, celulele ucigașe pot ataca celulele canceroase, ceea ce poate oferi efecte de micșorare a zonelor afectate de cancer.

Descoperirea poate favoriza dezvoltarea unor noi tratamente împotriva cancerului

Cercetătorii sunt de părere că mecanismele descoperite în cadrul studiului pot funcționa și în cazul oamenilor. Acestea ar putea acționa și împotriva altor tipuri de cancer, deoarece pot modifica modul în care majoritatea cancerelor se răspândesc în corpul uman. Viitoarele medicamente și vaccinuri ar putea fi concepute pentru a stimula dezvoltarea monocitelor care luptă împotriva cancerului.

„Ceea ce face ca aceste celule să fie atât de speciale este capacitatea lor duală. De obicei, celulele imune numite monocite non-clasice patrulează vasele de sânge, în căutarea amenințărilor.” a declarat autorul principal al studiului, Dr. Ankit Bharat, șef de chirurgie toracică la Northwestern Medicine.

Studiul publicat în The Journal of Clinical Investigation a arătat că mecanismul pe baza căruia funcționează monocitele neclasice inductibile pot asigura o nouă posibilitate terapeutică pentru cancerele avansate care nu răspund la abordările clasice. De exemplu, o parte dintre bolnavi au organisme care nu reacționează la imunoterapie, un tip de terapie bazată pe sistemul imunitar pentru a combate simptomele cancerului.

De asemenea, există mai multe potențiale variante de tratament împotriva cancerului pentru care încă se efectuează studii. Spre exemplu, există un vaccin în curs de dezvoltare care ar putea fi administrat ca imunoterapie și are la bază folosirea unor bacterii modificate.

Te-ar mai putea interesa și
Beneficiile salinei în sezonul rece. Cum poate ajuta la tratarea problemelor respiratorii
Beneficiile salinei în sezonul rece. Cum poate ajuta la tratarea problemelor respiratorii
Beneficiile salinei în sezonul rece. Cum poate ajuta la tratarea problemelor respiratorii
6 legume care au mai multă vitamina C decât o portocală. Sunt perfecte pentru imunitate
6 legume care au mai multă vitamina C decât o portocală. Sunt perfecte pentru imunitate
6 legume care au mai multă vitamina C decât o portocală. Sunt perfecte pentru imunitate
Factori care pot afecta sistemul imunitar. Ei pot fi vinovați pentru răcelile frecvente
Factori care pot afecta sistemul imunitar. Ei pot fi vinovați pentru răcelile frecvente
Factori care pot afecta sistemul imunitar. Ei pot fi vinovați pentru răcelile frecvente
Reclamă
PARTENERI
Ardei umpluți cu orez prăjit și edamame – rețetă rapidă și gustoasă
Rețete Fel De Fel
Ardei umpluți cu orez prăjit și edamame – rețetă rapidă și gustoasă
Acești ardei umpluți pot fi serviți ca fel principal, fără să mai ai nevoie de o garnitură complicată. Dacă vrei să completezi masa, oferă-i alături de o salată de castraveți, broccoli la abur sau fasole verde coaptă. Ardei umpluți cu orez prăjit și edamame – Descriere Ardeii trebuie copți puțin înainte de a fi umpluți. Această etapă este importantă deoarece le permite să înceapă să se înmoaie fără ca umplutura de orez să fie gătită excesiv. După aproximativ 15 minute la cuptor, ardeii devin suficient de fragezi pentru a primi umplutura, iar apoi mai au nevoie de încă 10-15 minute pentru a se găti complet. Pentru această rețetă, alege ardei grași de dimensiuni apropiate, astfel încât să se coacă uniform. Poți folosi ardei roșii, galbeni, portocalii sau verzi ori o combinație de mai multe culori. Ardeii roșii, galbeni și portocalii au un gust mai dulce. Cei verzi sunt mai puțin dulci și au o aromă mai intensă. Sosul de soia, uleiul de susan, usturoiul și sosul de usturoi cu chili dau umpluturii un gust intens, ușor picant și foarte aromat. Dacă preferi preparatele mai puțin iuți, redu cantitatea de sos de chili sau elimin-o complet. Pentru un plus de prospețime, adaugă la final ceapă verde proaspătă și câteva semințe de susan. Edamamele sunt un ingredient important. Acestea adaugă proteine vegetale și fibre, transformând orezul prăjit într-o umplutură mai consistentă. Preparatul poate rămâne complet vegetarian și vegan. Dar îl poți adapta foarte ușor dacă vrei să incluzi și o sursă suplimentară de proteine. Poți adăuga pui gătit, creveți sau tofu sfărâmat, fără să exagerezi cu cantitatea pentru a păstra suficient spațiu pentru umplutură.
icon