Efortul fizic constant poate avea un impact benefic în organism. În acest caz, exercițiile de rezistență pot fi eficiente pentru a-ți dezvolta musculatura și a îmbunătăți mai multe aspecte ale corpului. Citește despre efectele antrenamentelor cu greutăți asupra sănătății.
Antrenamentele de rezistență, denumite și antrenamente cu greutăți, pot oferi o serie de beneficii, cum ar fi creșterea masei musculare și a rezistenței la efort. În funcție de condiția fizică a fiecărei persoane, acestea pot fi adaptate corespunzător.
Efectele antrenamentelor cu greutăți asupra sănătății
Marea majoritate a specialiștilor recomandă să execuți minim două zile pe săptămână antrenamente de rezistență și să-ți lucrezi toate grupele musculare majore, inclusiv: picioare, nucleu, piept, fesieri, spate, umeri și brațe. Acest tip de activitate fizică este anaerobă și include folosirea halterelor, ganterelor și aparatelor de fitness.
Antrenamentele cu greutăți te pot sprijini să capeți mai multă forță fizică și pot contribui la menținerea sănătății generale a organismului. Dacă practici pentru prima dată acest tip de exerciții fizice, este indicat să ceri sfatul unui instructor de fitness pentru a evita accidentările.
Pot menține sănătatea creierului
Antrenamentele cu greutăți pot menține sănătatea creierului și pot proteja împotriva declinului cognitiv. Executarea acestui tip de exerciții poate îmbunătăți funcția cognitivă, inclusiv: memoria, viteza de procesare și funcția executivă. Mai mult, pot reduce riscul de apariție a bolii Alzheimer.
Pot contribui la echilibrarea nivelului de zahăr din sânge
Printre efectele antrenamentelor cu greutăți asupra sănătății se regăsește gestionarea nivelului de zahăr din sânge. Dezvoltarea mușchilor poate îmbunătăți sensibilitatea la insulină, potrivit Health. Atunci când te antrenezi, glucoza se elimină din sânge pentru că este trimisă la mușchi pentru a obține energie.
Pot accelera metabolismul
Schimbarea metabolismului se numără printre efectele antrenamentelor cu greutăți asupra sănătății. Dezvoltarea masei musculare poate crește rata metabolică de repaus. Practicarea constantă a exercițiilor de acest tip poate mări rata metabolică în repaus cu aproximativ 5% în medie, deși acest aspect poate varia în funcție de organismul fiecărei persoane.
Pot mări tonusul muscular
Antrenamentele de rezistență sau folosirea mușchilor pentru a lucra împotriva greutății sau a forței îți poate îmbunătăți tonusul muscular. Acestea te pot ajuta să-ți crești masa musculară, dacă ai grijă să-ți adaptezi regimul alimentar. Rezultatele pot fi vizibile chiar dacă nu ridici greutăți mari. Totodată, dezvoltarea masei musculare poate fi considerată a fi cea mai utilă modalitate de a mări rata metabolismului bazal.
Pot îmbunătăți sănătatea cardiovasculară
Antrenamentul de forță poate ajuta la îmbunătățirea funcției cardiovasculare pentru că poate întări sănătatea inimii și a plămânilor. Inima este un mușchi care necesită exerciții fizice regulate pentru a se menține sănătos și puternic, conform Forbes.
Pot întări oasele
Antrenamentul de forță poate pune în mod natural presiune asupra oaselor tale. Astfel, poate trimite semnale pentru a le crește forța. Mai mult, acest tip de antrenament poate mări densitatea și structura osoasă. În același timp, poate întări oasele și poate diminua riscul de a dezvolta osteoporoză și alte afecțiuni ale sistemului osos.
Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.