Efectele înotului asupra organismului. Ce beneficii aduce sănătății

Publicat: 25 iunie 2024, 06:00

Înotul este o formă de activitate fizică, care poate fi eficientă indiferent de vârsta practicantului sau de nivelul său de pregătire. Acesta poate avea rezultate vizibile și benefice în corp. Citește despre efectele înotului asupra organismului.

Menținerea unui program regulat de activități fizice este unul dintre cele mai importante aspecte ale unui stil de viață echilibrat. Exercițiile fizice constante pot îmbunătăți sănătatea creierului, pot întări mușchii, pot susține sănătatea oaselor și pot reduce riscul de a dezvolta afecțiuni cronice.

Efectele înotului asupra organismului

Înotul este un sport, care te poate ajuta să gestionezi o greutate optimă și să scapi de kilogramele în plus. Această activitate fizică contribuie la arderea caloriilor, poate avea un rol în tonifierea mușchilor și poate îmbunătăți starea generală de sănătate.

Înotul implică mai multe grupe musculare diferite și funcționarea sistemului cardiovascular. Practic, poate ajuta o bună parte dintre oameni să-și îmbunătățească starea de spirit, să se relaxeze și să-și reducă nivelul de stres.

Poate avea un rol în reglarea nivelului de zahăr din sânge

Înotul poate îmbunătăți echilibrarea nivelului de zahăr din sânge și sensibilitatea la insulină. Astfel, dacă practici înot timp de o oră pe săptămână, acest obicei ar putea preveni și chiar ameliora simptomele diabetului de tip 2.

Poate întări rezistența sistemului cardiovascular

Exercițiile cardiovasculare au efecte benefice asupra sănătății inimii, plămânilor și sistemului circulator, conform Good Housekeeping. Un program de exerciții fizice bine organizat, cum ar fi cele care vizează înotul, îți pot întări rezistența sistemului cardiovascular.

Poate contribui la regenerarea rănilor

Efectele înotului asupra organismului pot stimula procesul de vindecare. Unei persoane care a suferit o rană sau o afecțiune, cum ar fi artrita, îi poate fi dificil să execute exerciții de impact mare. Persoanele care nu pot face exerciții de impact mare și de rezistență pot opta pentru înot, deoarece apa susține mai ușor organismul uman. Astfel, le este mai ușor să se recupereze.

Poate ameliora simptomele de scleroză multiplă

Apa menține membrele la suprafață, astfel încât persoanele cu scleroză multiplă pot beneficia de sprijinul și rezistența ușoară pe care le oferă apa, potrivit Medical News Today. Totodată, înotul poate atenua senzația de oboseală și simptomele de depresie.

Poate ajuta la arderea mai multor calorii

Înotul este o modalitate eficientă de a arde mai multe calorii. Totodată, cantitatea de calorii arse depinde de greutatea unei persoane și de cât de mult efort depune când înoată. Efectele înotului asupra organismului te pot ajuta să scapi de kilogramele în plus și să gestionezi o greutate optimă. Acestea pot preveni creșterea nedorită în greutate.

Poate îmbunătăți starea de spirit

Exercițiile fizice ajută la eliberarea endorfinelor, de aceea înotul îți poate îmbunătăți starea de spirit. Totodată, acesta este considerat un tip de exercițiu aerobic și poate ameliora stările de stres și simptomele de anxietate. Mai mult, pot avea efecte benefice în ce privește depresia indusă de stres.

De asemenea, pe parcursul exercițiilor fizice se eliberează și alți neurotransmițători în creier, inclusiv: noradrenalină, serotonină și dopamină. În plus, sportul poate îmbunătăți nivelul de concentrare și atenție.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
Statul prelungit pe scaun poate afecta sănătatea inimii. Un studiu arată că poate fi dăunător inclusiv persoanelor care fac sport în timpul liber
Statul prelungit pe scaun poate afecta sănătatea inimii. Un studiu arată că poate fi dăunător inclusiv persoanelor care fac sport în timpul liber
Exerciții fizice pentru sănătatea cardiovasculară. Cum cresc ritmul cardiac în timpul efortului
Exerciții fizice pentru sănătatea cardiovasculară. Cum cresc ritmul cardiac în timpul efortului
Alimentația în cancer. Recomandări nutriționale pentru pacienții oncologici
Alimentația în cancer. Recomandări nutriționale pentru pacienții oncologici
PARTENERI