Antena

De ce este bine să faci o plimbare după masă. Ce beneficii aduce acest obicei

Oana Antonescu
Oana Antonescu
Publicat: 27 septembrie 2024, 07:47

Chiar și o scurtă plimbare după masă, de numai câteva minute, poate face minuni pentru sănătatea fizică și mintală. Mersul pe jos reglează nivelul zahărului din sânge, îmbunătățește digestia și previne disconfortul abdominal după ce ai mâncat. Află mai multe despre beneficiile plimbărilor după masă. 

Reclamă

După ce mănâncă, majoritatea oamenilor sunt cuprinși de o senzație de moleșeală și somnolență. Când stomacul este plin, corpul intră într-o stare de relaxare. Sunt mai multe motive pentru care îți pierzi energia și simți nevoia să dormi după masă. 

Ce cauzează starea de somnolență după masă

Somnolența este cauzată, pe de o parte, de creșterea fluxului de sânge către sistemul digestiv. După ce mănânci, stomacul și intestinele necesită mai mult sânge pentru a digera și absorbi nutrienții. Ca urmare, fluxul sangvin către sistemul digestiv crește, în detrimentul altor organe și țesuturi, cum ar fi mușchii și creierul. Acest lucru poate duce la o senzație de somnolență sau de letargie.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Senzația de moleșeală după masă apare și din cauza fluctuației glicemiei și insulinei. Mai ales după o masă bogată în carbohidrați, nivelul de zahăr din sânge crește, iar pancreasul eliberează mai multă insulină pentru a-l regla. Ulterior, secreția de insulină scade, însă această fluctuație provoacă o senzație de oboseală.

Somnolența care te cuprinde după masă are legătură și cu anumiți hormoni eliberați în timpul digestiei, cum sunt colecistokinina și glucagonul. De asemenea, consumul de carbohidrați și de proteine cresc producția de serotonină, un neurotransmițător ce reglează starea de spirit și somnul. Serotonina este transformată în melatonină, hormon care induce somnolența.

Reclamă

De ce nu e sănătos să dormi după ce mănânci

Nevoia de somn după masă este fiziologică, dar nu se recomandă să adormi după ce ai mâncat. În poziție orizontală, digestia încetinește și devine mai puțin eficientă. Drept urmare, pot apărea probleme digestive precum:

  • arsurile gastrice;
  • indigestia;
  • boala de reflux gastroesofagian.

Somnul după masă reduce și metabolismul, împiedicând organismul să ardă caloriile eficient. Pe termen lung, acest obicei contribuie la creșterea în greutate. În plus, disconfortul digestiv afectează calitatea somnului, care devine mai superficial sau fragmentat.

Pe de altă parte, nu este indicat nici să depui eforturi fizice foarte mari imediat după ce mănânci. Cel mai bine este să mergi la o plimbare după masă sau să faci activități ușoare, cum ar fi spălatul vaselor, curățenia ușoară sau greblatul frunzelor.  

Reclamă

O plimbare după masă scade glicemia

Mersul pe jos după masă poate ajuta la reglarea nivelului de zahăr din sânge și la prevenirea creșterilor bruște ale glicemiei. Pentru persoanele cu diabet zaharat sau cu rezistență la insulină, acest beneficiu are o foarte mare importanță.

Nu trebuie să faci plimbări lungi pentru a-ți reduce nivelul glicemiei. O plimbare de numai două-cinci minute după ce ai mâncat este suficientă, potrivit unei meta-analize publicate în revista Sports Medicine. Cercetătorii au comparat efectele statului pe scaun cu cele ale statului în picioare și ale mersului pe jos asupra nivelurilor insulinei și glicemiei. 

Statul în picioare poate reduce și el glicemia, dar nu în aceeași măsură ca mersul pe jos, se arată în concluziile analizei. Mersul pe jos solicită mușchii mai mult decât statul în picioare și necesită o cantitate mai mare de glucoză din sânge ca sursă de energie. 

O plimbare după masă previne indigestia

Îmbunătățirea digestiei este un alt beneficiu imediat al mersului pe jos după masă. Plimbările ușoare stimulează peristaltismul intestinal. Peristaltismul reprezintă mișcările de contracție și relaxare a mușchilor netezi din pereții intestinelor care ajută la deplasarea alimentelor prin tractul digestiv.

O plimbare după masă face digestia mai eficientă. Mai ales după mesele copioase, mersul pe jos ajută la prevenirea unor probleme digestive precum:

  • senzația de balonare;
  • durerile abdominale;
  • disconfortul digestiv.

Această activitate fizică ușoară este benefică pentru persoanele cu sindromul de intestin iritabil, arată un studiu publicat în revista PLOS One

Ce alte beneficii are o plimbare după o masă copioasă

Această activitate fizică atât de simplă și de ușoară poate avea numeroase beneficii pentru sănătate. „Nu există o distanță sau un număr specific de pași pe care trebuie să-i atingi pentru a simți beneficiile mersului pe jos după masă”, spune dr. Heather Viola, doctor în medicină și profesor asistent de medicină internă la Icahn School of Medicine de la Mount Sinai din New York, citată de revista Everyday Health

Dacă ți-ai propus să faci o rutină din mersul pe jos, medicul recomandă să începi cu 10 minute. Pe măsură ce aceasta devine confortabilă, crește treptat durata plimbărilor.

Iată alte câteva efecte benefice ale acestei activități:

Susține sănătatea inimii

Indiferent de momentul din zi în care îl practici, mersul pe jos de doar trei ori pe săptămână, timp de 20 de minute, poate reduce semnificativ tensiunea arterială, arată un studiu

De asemenea, poate reduce nivelul colesterolului total și colesterolului rău (colesterol LDL) care blochează arterele. „Dacă sunt menținute pe o perioadă mai lungă de timp, aceste efecte benefice ajută la prevenirea acumulărilor de grăsimi din arterele inimii care cauzează infarcte”, spune Dan Seung Kim, doctor în medicină și cercetător în domeniul exercițiului fizic și activității fizice la Universitatea Stanford, din California.

Ajută la slăbit

„Când te plimbi după ce ai mâncat, corpul tău consumă mai multă energie pentru a susține activitatea fizică, rezultând astfel un consum caloric mai mare decât atunci când stai sau te odihnești”, explică dr. Heather Viola. 

De asemenea, mersul pe jos după masă poate ajuta la reglarea apetitului și la reducerea gustărilor între mese, ceea ce poate contribui la menținerea greutății, adaugă specialistul.

Îmbunătățește somnul

În cadrul unor studii, persoanele care au făcut mai mulți pași pe zi au raportat o calitate mai bună a somnului, cu mai puține treziri nocturne decât cele care au mers mai puțin. 

„O plimbare după masă poate îmbunătăți calitatea somnului prin contribuția la reglarea ritmurilor circadiene și promovarea unei digestii mai bune”, explică dr. Viola. Activitățile fizice de intensitate scăzută până la moderată, cum ar fi mersul, pot îmbunătăți ciclul natural de somn-trezire al corpului, facilitează adormirea și asigură un somn mai profund și mai restaurativ, completează medicul. 

Reduce stresul și susține starea de spirit

Integrarea acestui obicei simplu în rutina zilnică poate fi benefică și pentru sănătatea mintală. Activitățile fizice, în general, ajută la scăderea nivelului hormonilor de stres, în special de cortizol. Totodată, cresc nivelul endorfinelor. Aceste substanțe chimice sunt cunoscute și ca „hormoni ai fericirii”. 

Deși exercițiile mai intense și mai lungi au mai multe beneficii pentru sănătatea mintală, studiile arată că și mersul pe jos poate reduce riscul de a dezvolta anxietate sau depresie. O plimbare de 20 de minute, de cinci ori pe săptămână, a fost asociată cu un risc cu 16% mai mic de depresie, comparativ cu lipsa de activitate fizică.

Mersul pe jos după mese este o modalitate de a obține aceste beneficii, dar nu este singurul moment în care funcționează. Acest obicei rămâne eficient indiferent de momentul din zi în care este practicat.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
Cum funcționează și de ce e importantă digestia. Ce rol îndeplinește fiecare parte componentă a sistemului digestiv
Cum funcționează și de ce e importantă digestia. Ce rol îndeplinește fiecare parte componentă a sistemului digestiv
Cum funcționează și de ce e importantă digestia. Ce rol îndeplinește fiecare parte componentă a sistemului digestiv
Metoda prin care poți preveni durerile de spate. Este foarte simplă, eficientă și deloc costisitoare
Metoda prin care poți preveni durerile de spate. Este foarte simplă, eficientă și deloc costisitoare
Metoda prin care poți preveni durerile de spate. Este foarte simplă, eficientă și deloc costisitoare
10 metode prin care ne putem echilibra microbiomul intestinal
10 metode prin care ne putem echilibra microbiomul intestinal
10 metode prin care ne putem echilibra microbiomul intestinal
Reclamă
PARTENERI
icon