Asigurarea unei alimentații echilibrate ocupă un rol important într-un stil de viață sănătos, mai ales dacă suferi de o boală cardiovasculară. Carmen Brumă, tehnician nutriționist și antrenor fitness, și Mihail Pautov, medic specialist, au discutat despre alimente benefice pentru sănătatea inimii, în episodul 9, din sezonul 7, la MediCOOL. Află cum îți poți organiza dieta.
Carmen Brumă și Mihail Pautov au organizat un coș cu alimente care pot preveni bolile cardiace, au discutat despre efectele conținutului lor nutritiv și au menționat care sunt cantitățile optime în care se pot consuma săptămânal.
Alimente benefice pentru sănătatea inimii
Poți mânca o varietate de alimente pentru a-ți menține sănătatea inimii. Pentru aceasta, îți poți organiza o dietă, care le include treptat. Astfel, poți obține în cantități optime nutrienții esențiali pe care aceasta îi necesită pentru a funcționa.
În general, specialiștii consideră că inima are nevoie de 7 tipuri principale de alimente pe care le poți consuma în diferite forme:
Legume
Se recomandă ca legumele incluse în alimentație să fie de diverse culori. Acestea conțin flavonoide, substanțe care pot reduce riscul de atac de cord. Este indicat să le alternezi și să mănânci 3-4 porții pe zi. De exemplu, un ardei gras înseamnă o porție și conține beta-caroten. Beta-carotenul acționează împreună cu vitamina E și elimină substanțele dăunătoare de pe vasele de sânge.
Leguminoase
Categoria de leguminoase cuprinde toate alimentele vegetale care conțin boabe: soia, linte, fasole și năut. Acestea sunt alimente benefice pentru sănătatea inimii. Ai nevoie să mănânci 400 de grame pe săptămână, mai precis 4 porții pe săptămână.
Leguminoasele fac parte din alimentația centenarilor care trăiesc în Zonele Albastre, mai precis în zonele în care trăiesc cei mai longevivi oameni din lume. De exemplu, soia se poate fermenta pentru consum. În Japonia, se fermentează și poartă denumirea de Natto. Are o enzimă care se numește nattokinază, scade colesterolul și previne ateroscleroza. De asemenea, se poate fierbe.
Fructe
Este indicat să consumi 1 până la 3 porții de fructe pe zi. În funcție de dimensiunea fructului, o porție înseamnă două caise sau o portocală. Acestea includ în compoziție antioxidanți. În același timp, este important să le consumi întregi.
,,Ideal ar fi să le consumăm în sezonul lor de coacere, după ce le-am cules din copac. Ele ar trebui să fie coapte la soare.”
– Carmen Brumă, tehnician nutriționist și antrenor fitness
Proteine animale
Proteinele animale se regăsesc printre aceste alimente benefice pentru sănătatea inimii. Carnea de pește conține acizi grași Omega 3. Acizii grași Omega 3 au proprietăți antiinflamatorii puternice. Există numeroase studii care demonstrează acest lucru.
În 2020, a fost realizat o metananaliză care a revizuit 22 de studii. A fost publicată în Nutrients și arată că dacă mănânci în mod constant carne de pește, reduci riscul de boală cardiovasculară. Ai nevoie de 2-3 porții pe săptămână a câte 150 de grame.
Consumul a 20 grame de carne de pește au scăzut riscul de boală cardiovasculară cu 4%. Poți consuma inclusiv carne de pește la conservă. Este important să ai grijă cum o alegi, să nu aibă lovituri, de preferat să fie în apă, în suc propriu și să citește eticheta pentru a vedea locul de unde a fost pescuită.
Lactate fermentate
Chiar dacă reprezintă deseori un subiect foarte controversat, lactatele fermentate sunt alimente benefice pentru sănătatea inimii. Au efecte în reducerea bolilor cardiovasculare. Se recomandă să consumi două porții pe zi. O porție înseamnă aproximativ 100-125 de grame. De exemplu, un chefir îți asigură porția zilnică de lactate.
Apă
Inima are nevoie de un aport optim de apă pentru a-și menține sănătatea. Necesarul de apă este între 30-40 de mililitri per kilogram de corp. Apa nu poate lipsi dintr-un regim de viață sănătos. Un studiu făcut de Societatea Europeană de Cardiologie pe 15000 de oameni susține că dacă te hidratezi corect și bei suficientă apă, acest obicei poate să prevină sau să încetinească toate schimbările, care predispun treptat către o boală cardiovasculară.
Ai aici toate edițiile sezonului 7 MediCOOL, emisiune difuzată de Antena 1 și disponibilă online exclusiv în AntenaPLAY.
Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.