Ceaiul de banane este o băutură care se poate prepara simplu, cu ajutorul a câteva ingrediente. Împreună cu gustul caracteristic, profilul său nutritiv poate îmbunătăți mai multe aspecte ale sănătății generale. Citește despre proprietățile medicinale ale ceaiului de banane.
Ceaiul de banane poate îmbunătăți sănătatea inimii, poate sprijini sănătatea oaselor, poate avea efecte benefice asupra calității somnului și poate susține sănătatea vederii. Băutura se poate prepara ușor acasă, fără a ridica mari efecte adverse.
Proprietățile medicinale ale ceaiului de banane
Ceaiul de banane conține substanțe nutritive solubile în apă, cum ar fi: magneziu, mangan, cupru, potasiu și vitamina B6. Acesta poate îmbunătăți mai multe aspecte ale sănătății, precum: digestia, funcțiile inimii și imunitatea.
Ceaiul de banane nu are proprietăți antioxidante puternice, deoarece multe substanțe vegetale din compoziția sa se distrug în timpul preparării. Persoanele cu diabet pot consuma ceai de banane, deoarece are un conținut scăzut de zahăr.
Poate îmbunătăți calitatea somnului
Ceaiul de banane este foarte benefic în îmbunătățirea calității somnului și în calmarea sistemului nervos. Conține niveluri ridicate de dopamină, serotonină și triptofan, substanțe benefice pentru reglarea ritmului cardiac și obținerea unui somn mai bun. Mai mult, poate reduce riscul de a dezvolta boala Alzheimer și insomnia, conform Only My Health.
Te poate ajuta să scapi de kilogramele în plus
Proprietățile medicinale ale ceaiului de banane te pot ajuta să scapi de kilogramele în plus. Ceaiul de banane poate sprijini procesul de slăbit datorită cantității mari de fibre prezente în compoziția acestuia. Are nevoie de mai mult timp pentru a fi digerat și a menține senzație de sațietate pentru o lungă perioadă de timp.
Poate lupta împotriva depresiei
Ceaiul de banane îți poate stimula starea de spirit prin reglarea hormonilor și reducerea nivelului de stres, anxietate și depresie. Mai mult, poate contribui la menținerea sănătății creierului și poate oferi o stare mintală bună.
De asemenea, ceaiul verde se regăsește printre alimentele împotriva depresiei. L-teanina din compoziția sa poate sprijini sănătatea creierului.
Poate îmbunătăți sănătatea inimii
Proprietățile medicinale ale ceaiului de banane pot ajuta sănătatea inimii. Ceaiul de banane are un conținut bogat în potasiu și magneziu, care ajută la reducerea tensiunii arteriale. În plus, asigură catechine, antioxidanți care pot diminua riscul de a dezvolta afecțiuni cardiace. Are concentrații scăzute de zahăr și poate fi folosit ca o alternativă mai sănătoasă la alimentele zaharoase.
Are proprietăți antioxidante
Bananele au un conținut bogat în antioxidanți solubili în apă, care pot ajuta la combaterea radicalilor liberi. Astfel, pot preveni stresul oxidativ, care poate determina afecțiuni cronice precum bolile de inimă.
Deși bananele prezintă concentrații ridicate în vitamina C, ceaiul de banane nu este o sursă bună a acestui antioxidant, deoarece poate fi distrus pe durata preparării băuturii, potrivit Healthline.
Poate susține sănătatea oaselor
Proprietățile medicinale ale ceaiului de banane te pot ajuta să-ți întărești oasele. Această băutură conține magneziu și mangan, două minerale responsabile pentru menținerea rezistenței oaselor. În plus, poate preveni riscul de apariție a osteoporozei.
Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.