Ceaiuri pentru infecții gastrointestinale. Cum poți trata simptomele stomacale și intestinale

Publicat: 4 februarie 2024, 06:07

Simptomele stomacale și intestinale cauzate de infecții pot fi tratate acasă cu ajutorul unor remedii naturale, dacă nu sunt severe. Proprietățile antimicrobiene ale acestora pot ameliora sau vindeca mai multe afecțiuni digestive. Citește despre ceaiuri pentru infecții gastrointestinale.

Pe lângă tratamentele convenționale, pe durata unei infecții gastrointestinale ușoare poți apela la câteva tratamente naturiste. Acestea pot acționa asupra microorganismelor, care provoacă simptomele și pot ajuta la reglarea tractului gastrointestinal.

Ceaiuri pentru infecții gastrointestinale

Există plante cu proprietăți medicinale, care te pot ajuta să gestionezi simptomele unor infecții gastrointestinale. Acțiunea lor antimicrobiană poate lupta împotriva bacteriilor dăunătoare, care îți pot ataca sistemul digestiv.

Totuși, dacă în decurs de două zile infecția nu se ameliorează, se recomandă să ceri sfatul unui medic pentru a primi un diagnostic și un tratament corect. Metodele de tratament depind de severitatea simptomelor și de tipul de microorganism, care le provoacă.

Ceai de mușețel

Ceaiul de mușețel este bogat în compuși fenolici, cum ar fi: apigenina, quercetina si patuletina. Acestea conțin proprietăți antiinflamatoare și relaxante, care ameliorează problemele tractului gastrointestinal și calmează crampele cauzate de infecții, potrivit Tua Saúde.

Ceai de ghimbir

Ceaiul de ghimbir are proprietăți antiinflamatoare și antioxidante și se regăsește printre aceste ceaiuri pentru infecții gastrointestinale. Astfel, poate contribui la reducerea simptomelor inflamatorii asociate cu bolile digestive, cum ar fi gastroenterita, un tip de infecție intestinală și stomacală foarte contagioasă.

Ceai de izmă bună

Izma bună este o plantă medicinală, care face parte din familia mentei. Ceaiul de izmă bună poate atenua inflamația și poate calma iritația pereților intestinali. Poate fi eficient pentru a trata infecțiile intestinale. În plus, acest ceai poate absorbi excesul de gaze și are proprietăți antispastice care pot ameliora foarte mult disconfortul abdominal. Poate reduce senzația de vomă și senzația de greață.

Ceai de lemn dulce

Ceaiul de lemn dulce se obține din rădăcina plantei, poate ameliora simptomele de la nivelul stomacului și poate contribui la vindecarea mucoasei stomacale, conform Sencha Tea Bar. Mai mult, poate inhiba dezvoltarea bacteriei Helicobacter pylori, care poate determina ulcer peptic.

Ceai de fenicul

Ceaiul de fenicul este unul dintre aceste ceaiuri pentru infecții gastrointestinale deoarece oferă proprietăți: antispastice, antiinflamatoare, analgezice și digestive. Acesta conține substanțe precum: anetol, estragol și camfor. Acest ceai poate diminua simptome, cum ar fi: crampele, gazele, diareea, senzația de greață și vărsăturile asociate cu infecțiile gastrointestinale.

Ceai de usturoi

Ceaiul de usturoi are un conținut bogat în alicină și saponină, două substanțe care au proprietăți: antiinflamatoare, antioxidante și antibacteriene. Acestea contribuie la combaterea bacteriilor care determină infecții intestinale, precum: Salmonella, Escherichia coli și Staphylococcus aureus. Ceaiul de usturoi poate întări sistemul imunitar pentru a lupta împotriva infecției. În general, poate îmbunătăți sănătatea digestivă deoarece poate diminua simptomele problemelor gastrice și balonării.

Ceai de răchitan

Ceaiul de răchitan asigură concentrații ridicate de compuși vegetali, care conțin proprietăți antibacteriene, fiind printre aceste ceaiuri pentru infecții gastrointestinale. Acțiunea sa antibacteriană poate combate diareea cauzată de microorganismele dăunătoare ajunse în sistemul digestiv.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
Efectele consumului excesiv de ceai de lămâie. Ce se întâmplă când bei o cantitate mare din această băutură
Efectele consumului excesiv de ceai de lămâie. Ce se întâmplă când bei o cantitate mare din această băutură
Proprietățile ceaiului Pu-Erh. Efectele acestei băuturi în organism
Proprietățile ceaiului Pu-Erh. Efectele acestei băuturi în organism
Sauna umedă sau uscată? Ce beneficii are fiecare din ele
Sauna umedă sau uscată? Ce beneficii are fiecare din ele
PARTENERI