Ai voie să bei apă înainte de analize? Cum te pregătești pentru recoltarea de sânge

Oana Antonescu
Oana Antonescu
Publicat: 13 august 2023, 06:01

Mâncarea și băuturile pot afecta rezultatele analizelor de sânge. Valorile glicemiei, profilul lipidic, enzimele, vitaminele și mineralele pot avea valori modificate dacă nu facem un repaus alimentar.  Află în continuare dacă ai voie să bei apă înainte de analize și ce alte reguli ar trebui să respecți pentru rezultate optime.

Reclamă

Pentru analizele uzuale de sânge se recomandă un repaus alimentar de 8-12 ore. Intervalul variază în funcție de testele recomandate, iar medicul tău ar trebui să-ți precizeze numărul exact de ore în care nu ai voie să mănânci și să bei. 

De obicei, analizele de sânge sunt programate dimineața, astfel încât pacienții să nu resimtă efectele repausului alimentar. Dacă, de exemplu, ești programat la recoltare la ora 8.00 dimineața, nu ar trebui să mai mănânci după ora 20.00 sau de la miezul nopții, în funcție de intervalul recomandat.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Există și teste care nu necesită restricții alimentare, potrivit informațiilor publicate de Serviciul Naţional de Sănătate britanic (NHS). Nivelul unor hormoni, de exemplu, nu este influențat de alimentele pe care le consumăm înainte de recoltare. 

De ce nu ai voie să mănânci înainte de recoltarea analizelor de sânge

O bună parte dintre analizele de sânge sunt influențate de alimentație și impun recoltarea „a jeun”, adică pe nemâncate. Alimentele și băuturile pot conține substanțe și nutrienți care, odată asimilate în sânge, modifică temporar anumiți parametri ai sângelui. Acest lucru poate interfera cu măsurătorile, ducând la rezultate incorecte ale analizelor.

Reclamă

Ce analize sunt influențate de mâncare

Mai multe analize efectuate de rutină impun recoltarea pe nemâncate:

  • glicemia (glucoza serică), ce măsoară cantitatea de glucoză din sânge pentru a depista diabetul sau prediabetul. Consumul de carbhidrați crește nivelul glicemiei;
  • profilul lipidic, efectuat pentru a verifica nivelul colesterolului și trigliceridelor. Alimentele grase consumate înaintea acestei analize cresc nivelul trigliceridelor (nu și pe cel al colesterolului, care se modifică în timp);
  • hemograma, analiza uzuală care măsoară numărul și tipurile celulelor sangvine. Consumul de alimente bogate în fier (carne roșie, ficat, spanac și legume cu frunze verzi) poate crește temporar numărul de globule roșii în sânge;
  • fierul, a cărui concentrație în sânge poate să crească temporar dacă ai mâncat alimente care conțin acest mineral. Pe de altă parte, este posibil să obții o valoare scăzută a concentrației de fier dacă înainte de analiză ai consumat alimente care inhibă absorbția fierului: ceai, cafea, alimente bogate în calciu și în fibre;
  • analizele pentru evaluarea funcției renale – creatinina, eGFR și ureea serică. Sunt influențate de cantitatea de proteine consumată înaintea recoltării de sânge, precum și de alimentele și băuturile acide (influențează nivelul acidului uric);
  • analizele pentru mai multe vitamine: B12, D, A și E. De exemplu, o alimentație bogată în carne, pește, ouă și lactate, poate influența nivelul vitaminei B12, care se testează pentru a diagnostica un tip specific de anemie;
  • Gama glutamil transferaza (GGT), o enzimă a cărei evaluare poate indica o boală hepatică sau afecțiuni ale vezicii biliare. Consumul de alcool înaintea recoltării de sânge crește foarte mult nivelul GGT. Același efect îl are și alimentația bogată în grăsimi saturate și trans înainte de analize.

Ai voie să bei apă înainte de analize?

Te-ai întrebat probabil dacă ai voie să bei apă înainte de analize, iar vestea bună este că nu ai această restricție atâta vreme cât medicul nu îți contraindică acest lucru. Hidratarea este chiar recomandată, pentru că poate ajuta la obținerea unor rezultate mai exacte pentru unele analize. De exemplu, pentru analizele care măsoară nivelurile de glucoză și de creatinină din sânge, este important să te hidratezi bine înainte de recoltare. Deshidratarea afectează concentrațiile acestor substanțe și poate duce la un diagnostic greșit.

Reclamă

O hidratare optimă înainte de analize mai are un avantaj: poate face venele mai vizibile și prelevarea sângelui mai ușoară. 

Pentru câteva analize, există recomandarea de a nu mânca și de a nu bea nici apă înainte. Un astfel de test, uzual pentru cei mici, este exsudatul faringian. De altfel, orice cultură sau test cu recoltare de la nivelul faringelui impune evitarea consumului de apă. Lichidele consumate „spală” zona de recoltare de posibili agenți patogeni care, altfel, ar putea fi identificați în proba prelevată.

Spălatul pe dinți înainte de analize

Spălatul pe dinți este permis înainte de a merge la recoltarea unor probe de sânge. Periajul dinților nu afectează rezultatul analizelor de sânge, atâta vreme cât nu înghiți o cantitate mare de pastă de dinți sau de apă de gură. Pasta de dinți poate conține o cantitate mică de îndulcitori care ar putea afecta nivelul glucozei serice, de exemplu. 

Și în acest caz, există excepții: spălatul pe dinți este contraindicat dacă ți se recoltează probe din faringe sau din cavitatea bucală, cum ar fi exsudatul faringian și exsudatul lingual. 

Fumatul și consumul de cafea înainte de analize

În general, se recomandă să eviți fumatul și cafeaua înainte de a efectua teste de sânge pentru a obține rezultate precise. 

Fumatul, de exemplu, poate crește nivelul unor markeri inflamatori din sânge, cum este proteina C reactivă (PCR). evaluarea nivelului acestei proteine este recomandată pentru evaluarea stării inflamatorii a organismului. Fumul de țigară afectează și rezultatul unei analize numite gazometrie arterială, pentru că influențează nivelul oxigenului și altor gaze din sânge. 

Cât despre cafea, și ea poate afecta temporar nivelurile unor markeri sau substanțe din sânge: glucoza, testele pentru evaluarea funcției hepatice (ALT și AST) și markerii inflamatori (proteina C reactivă și factorul reumatoid). 

Ce medicamente influențează analizele de sânge

Există numeroase medicamente care influențează rezultatele analizelor de sânge, modificând temporar nivelul unor parametri evaluați. Iată câteva exemple de medicamente comune ce pot afecta analizele:

  • antibioticele, care pot afecta numărul de globule albe din sânge sau pot interfera cu testele de coagulare a sângelui;
  • antiinflamatoarele nesteroidiene, cum este ibuprofenul, care pot afecta nivelul creatininei și al altor analize pentru funcția renală;
  • medicamentele pentru scăderea colesterolului, cum ar fi statinele, care pot afecta markerii hepatici, cum ar fi transaminazele;
  • medicamentele anticoagulante, cum ar fi warfarina sau heparina, care influențează timpul de coagulare a sângelui și teste precum INR (raportul internațional normalizat), indicat pentru evaluarea riscului de sângerare sau capacității de coagulare a sângelui.
  • medicamentele pentru controlul diabetului, cum sunt metformina și sulfonilureicele, care afectează nivelul glucozei și testele pentru glicemie;
  • antihipertensivele, care pot afecta nivelul potasiului din sânge.

Dacă urmezi un tratament pentru o boală acută sau cronică, oprește administrarea lor doar dacă medicul tău curant ți-a recomandat acest lucru. Întreruperea tratamentului, fie și numai pentru o zi, poate atrage după sine complicații grave pentru sănătate.

Ce trebuie să mai faci înaintea analizelor de sânge

Există și alte măsuri de precauție pe care ar trebui să și le iei dacă vrei ca rezultatele analizelor tale să reflecte starea reală a organismului. Pe lângă alimentele și băuturile menționate anterior, ar trebui să eviți alte câteva lucruri:

  • Guma de mestecat, care poate conține zaharuri, îndulcitori, aditivi și coloranți ce afectează temporar nivelurile de glucoză, insulină sau alte substanțe din sânge. De asemenea, mestecatul stimulează producția excesivă de salivă, lucru care poate afecta temporar compoziția sângelui și a altor fluide din corp;
  • Exercițiile fizice intense, care pot afecta mai mulți parametri: glucoza, lactatul, creatinina și alți markeri metabolici, hemoglobina, fierul sau alți parametri legați de globulele roșii, precum și markerii cardiaci.

Toate aceste recomandări sunt valabile și pentru copii înainte de recoltarea analizelor. În cazul lor, programează recoltarea dimineața devreme, astfel încât să nu le afecteze programul de somn sau ora de masă. 

Ce trebuie să faci după recoltarea analizelor de sânge

Repausul alimentar se încheie odată ce au fost prelevate probele de sânge. Este recomandat să te hidratezi și să mănânci într-un timp cât mai scurt de la recoltarea analizelor. Consumul adecvat de apă ajută la restabilirea volumului de sânge și face procesul de recuperare mai ușor.

După recoltarea de sânge, evită să faci activități fizice solicitante sau să ridici obiecte grele. Acest lucru ar putea provoca sângerări la locul recoltării.

Înainte de a efectua orice analiză, respectă toate indicațiile medicului sau ale personalului medical. Dacă ai nelămuriri sau întrebări cu privire la pregătirea pentru analize, adresează-le medicului care ți le-a recomandat pentru a te asigura că sunt efectuate corect.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
articol cu video
Câte ouă poți mânca pe săptămână. Cum afectează numărul lor nivelul colesterolului
Câte ouă poți mânca pe săptămână. Cum afectează numărul lor nivelul colesterolului
Câte ouă poți mânca pe săptămână. Cum afectează numărul lor nivelul colesterolului
Proprietățile medicinale ale apei cu castraveți. Cum îți poate completa dieta
Proprietățile medicinale ale apei cu castraveți. Cum îți poate completa dieta
Proprietățile medicinale ale apei cu castraveți. Cum îți poate completa dieta
Obiceiul pe care trebuie să-l eviți dacă ai prediabet. Metoda simplă prin care poți ține glicemia sub control
Obiceiul pe care trebuie să-l eviți dacă ai prediabet. Metoda simplă prin care poți ține glicemia sub control
Obiceiul pe care trebuie să-l eviți dacă ai prediabet. Metoda simplă prin care poți ține glicemia sub control
Reclamă
PARTENERI
icon