Ai mereu senzația de picioare reci? Iată care sunt posibilele cauze

Publicat: 19 septembrie 2023, 08:14

Senzația de picioare reci poate fi o reacție normală a organismului expus la temperaturi scăzute, dar poate semnala și o problemă de sănătate care nu a fost diagnosticată. De la anemie și până la diabet, există multe motive pentru care îți simți mereu picioarele reci.

Expunerea corpului la temperaturi scăzute este motivul cel mai evident pentru care picioarele devin reci. Când temperatura ambientală scade, vasele mici de sânge din extremități se contractă pentru ca sângele să fie redistribuit din periferie către organele vitale. 

Prin acest mecanism fiziologic, se diminuează pierderile de căldură la nivelul pielii și temperatura organelor interne poate fi menținută constantă. Odată cu reducerea fluxului de sânge, mâinile și picioarele devin mai reci. Dacă expunerea la frig persistă, scade și cantitatea de oxigen din țesuturi, iar acestea capătă o culoare albăstruie, cianotică. 

Senzația de picioare reci și sindromul Raynaud

La persoanele care suferă de sindromul Raynaud, expunerea la frig face mai mult de atât. Această afecțiune cunoscută și sub numele de fenomenul Raynaud sau boala Raynaud face ca vasele de sânge din degete (mai des, cele de la mâini, dar și cele de la picioare uneori) să se contracte prea mult la temperaturi scăzute sau la stres emoțional.

Sindromul Raynaud se manifestă prin episoade bruște de vasoconstricție (strângere a vaselor de sânge) care scad fluxul de sânge către extremități. Mâinile și picioarele devin reci, albicioase sau albastre și poți simți o senzație de amorțeală sau furnicături. După un astfel de episod, vasele se relaxează, fluxul de sânge se restabilește, iar extremitățile își recapătă culoarea și se încălzesc. 

Persoanele care au această afecțiune sunt mai sensibile la frig și pot experimenta astfel de episoade chiar și la temperaturi moderate. Sindromul Raynaud afectează de peste patru ori mai multe femei decât bărbați. Cauza sa exactă nu este foarte clară, dar se crede că este legată de reactivitatea excesivă a sistemului nervos simpatic care controlează vasele de sânge periferice. Uneori, el este este asociat cu alte boli, cum ar fi lupusul sau sclerodermia.

Stresul și anxietatea

Când suntem stresați, tensionați sau nervoși, organismul pompează adrenalină în circulația sangvină. Adrenalina determină vasele de sânge din periferie să se strângă, cu același efect de reducere a fluxului de sânge către extremități. 

Prin acest mecanism fiziologic, corpul economisește energie pentru a lupta împotriva pericolului semnalat de stresul ridicat. Procedând astfel, poate acționa rapid pentru a se proteja în situații de stres sau anxietate, dar produce și acest disconfort – picioarele reci. 

Probleme circulatorii

Dacă senzația de picioare reci persistă indiferent de temperatura mediului exterior și în absența stresului ori anxietății, ea poate semnala anumite afecțiuni. Principalele probleme medicale care cauzează picioare reci sunt circulația scăzută în extremități și leziunile nervoase cunoscute sub numele de neuropatie, potrivit Harvard Health Publishing, divizie a Harvard Medical School. 

Circulația proastă a sângelui este cea mai comună cauză a extremităților reci și poate apărea din mai multe motive. Iată care sunt cele mai frecvente: 

Sedentarismul

Stilul de viață sedentar sau orele multe petrecute la birou poate contribui la problemele de circulație sangvină de la nivelul extremităților care duc la senzația de picioare reci. 

Dacă ești inactiv sau stai așezat mult timp, cum ar fi în fața calculatorului sau la televizor, musculatura picioarelor nu poate contracta vasele de sânge în mod regulat pentru a menține un flux optim de sânge. Acest lucru poate duce la o circulație sangvină mai slabă către picioare.

Sedentarismul este și un factor de risc pentru problemele de sănătate care afectează circulația sângelui, cum sunt obezitatea și nivelul ridicat de colesterol

Colesterolul mărit

Una dintre cauzele comune ale circulației scăzute este ateroscleroza, o acumulare de grăsimi și colesterol în interiorul arterelor cunoscută sub numele de plăci de aterom. 

Depozitele de grăsimi îngustează arterele, produc inflamație și îngreunează fluxul sangvin în membre. Drept urmare, picioarele devin reci și pot căpăta o culoare albastră ori purpurie când stai așezat sau palide, albe când stai culcat. De asemenea, poți simți durere în mușchii gambelor la mers. 

Fumatul 

Fumatul sau utilizarea altor produse pe bază de nicotină poate fi o altă cauză a circulației deficitare în membre. Nicotina din tutun este un vasoconstrictor, ceea ce înseamnă că poate determina îngustarea vaselor de sânge. Acest lucru poate restrânge fluxul de sânge către extremități, inclusiv către picioare, cauzând senzația de picioare reci.

Fumatul poate contribui și la acumularea plăcilor de aterom în artere care duc la probleme de circulație. De asemenea, nicotina interferează cu capacitatea sângelui de a transporta oxigenul, ceea ce poate afecta senzația de caldură și confort în picioare.

Anemia

În special în formele severe de anemie, picioarele reci sunt un simptom frecvent întâlnit. Anemia este o afecțiune caracterizată prin scăderea cantității de hemoglobină din sânge. Hemoglobina este o moleculă care se găsește în globulele roșii al cărei rol este de a transporta oxigenul către toate țesuturile. 

Când hemoglobina din sânge este redusă, țesuturile nu primesc suficient oxigen pentru a menține o temperatură normală. Pentru a compensa nivelul scăzut de oxigen, se produce fenomenul de vasoconstricție în extremități, afectând circulația și provocând senzația de picioare reci.

Diabetul 

Senzația de picioare reci poate fi cauzată și de leziuni ale nervilor periferici. Aceștia transmit informații între sistemul nervos central și celelalte zone ale corpului. Leziunile acestor nervi sunt cunoscute sub numele de neuropatie periferică. Ea este o complicație frecventă a diabetului care se produce atunci când nivelul glicemiei nu este bine ținut sub control pentru perioade lungi de timp. 

Alte simptome ale neuropatiei diabetice includ:

  • senzații de furnicături sau înțepături la nivelul picioarelor;
  • amorțeală;
  • senzație de arsură sau durere.

Pe lângă diabet, există și alte boli sau situații care afectează nervii periferici și produc senzația de picioare reci:

  • infecții virale, bacteriene, parazitare sau fungice care lezează direct nervii periferici, cum sunt hepatitele, herpesul sau infecția cu HIV;
  • degerăturile;
  • boli autoimune care produc inflamație cronică, cum sunt lupusul și poliartrita reumatoidă;
  • boala renală;
  • tumori benigne sau maligne care implică structurile nervoase sau produc o compresie pe acestea;
  • anumite medicamente, precum cele anticonvulsivante sau antihipertensive (beta-blocante);
  • consumul excesiv de alcool.

Hipotiroidismul

Hormonii tiroidieni sunt implicați în reglarea circulației sangvine. Ei influențează ritmul cardiac și dilatația vaselor de sânge. În hipotiroidism, nivelul acestor hormoni scade și determină vasoconstricție, ceea ce reduce fluxul de sânge către extremitățile corpului.

Hormonii tiroidieni intervin și în reglarea metabolismului celular. Când nivelul lor scade, procesele metabolice încetinesc, inclusiv cele care generează căldură. Acest lucru duce la senzația de mâini și picioare reci. 

De obicei, persoanele care suferă de hipotiroidism sunt mai sensibile la frig. Ele pot avea alte simptome, cum ar fi oboseala, creșterea în greutate și problemele de memorie.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
Statul prelungit pe scaun poate afecta sănătatea inimii. Un studiu arată că poate fi dăunător inclusiv persoanelor care fac sport în timpul liber
Statul prelungit pe scaun poate afecta sănătatea inimii. Un studiu arată că poate fi dăunător inclusiv persoanelor care fac sport în timpul liber
Legătura dintre stres și bolile cardiovasculare. Ce metode poți folosi pentru a-ți gestiona stările negative
Legătura dintre stres și bolile cardiovasculare. Ce metode poți folosi pentru a-ți gestiona stările negative
Efectele dăunătoare ale stresului asupra calității somnului. Ce poți face pentru a le ameliora
Efectele dăunătoare ale stresului asupra calității somnului. Ce poți face pentru a le ameliora
PARTENERI