Ce simptome are infecția cu virusul West Nile și cine este mai vulnerabil

Virusul West Nile (WNV) a fost izolat pentru prima dată la o femeie din districtul West Nile, din Uganda, în anul 1937, iar de aici și numele lui. În ultimii ani, tot mai multe țări europene au raportat cazuri de infectare cu febra West Nile, boala cauzată de virusul cu același nume. Din cauza temperaturilor în creștere, este de așteptat ca zonele din Europa afectate de West Nile să devină tot mai extinse, potrivit European Center for Disease Control (ECDC). 

România este una dintre țările în care s-au înregistrat cele mai mari focare de West Nile în ultimii ani, alături de Grecia, Israel, Rusia și SUA. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în țara noastră în anul 1996, când numărul infectărilor a ajuns la 352. Temperaturile ridicate și valurile de căldură ce urmează ploilor abundente sunt factori favorizanți pentru apariția infectărilor cu West Nile, arată informațiile publicate de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). 

Distribuția în timp real a cazurilor de infectare cu virusurul West Nile în Europa poate fi urmărită pe această hartă a ECDC.

Cum se transmite virusul West Nile

Păsările sunt rezervorul natural al acestui virus. Țânțarii care se hrănesc cu sângele păsărilor infectate pot transmite apoi  virusul la oameni și la alte animale. Caii, de exemplu, pot suferi forme severe de boală, fatale uneori. Pentru aceștia există vaccinuri care previn febra West Nile, dar ele nu sunt disponibile și pentru oameni.

Până în prezent, nu există niciun caz documentat de transmitere a virusului West Nile de la om la om, prin contacte obișnuite. Infectarea se poate produce, însă, prin transplant de organe, transfuzii de sânge și lapte matern. Există un singur caz raportat de transmitere a virusului West Nile prin placentă, de la mamă la copil.

Nu toate speciile de țânțari sunt purtătoare ale virusului West Nile, însă țânțarul comun (specia Culex pipiens) este cel care transmite în principal boala infecțioasă. El are o dimensiune medie, cu o lungime de 3-6 milimetri, culoare brună sau gri și aripi lungi, înguste și translucide, cu pete mai întunecate pe suprafața lor. Țânțarul comun poate fi găsit în aproape orice mediu, inclusiv în zonele urbane.

Și țânțarul tigru asiatic (Aedes albopictus) poate transmite la om virusul West Nile (dar și virusul Zika, Denga și alte câteva virusuri). El a apărut în București în anul 2012, iar de atunci, s-a răspândit în țară în fiecare sezon estival. Țânțarul tigru este mai mic decât cel comun și are un desen distinctiv, cu dungi alb-negru pe corp și picioare. El este foarte agresiv și activ în timpul zilei. 

Simptomele infectării cu virusul West Nile

Aproximativ 8 din 10 persoane infectate cu virusul West Nile sunt asimptomatice, potrivit datelor ECDC. În celelalte 20% din cazuri, apare febra West Nile, care poate fi însoțită sau nu de alte manifestări decât febra. Dacă apar, ele pot fi confundate cu simptomele gripale: 

• dureri musculare;
• dureri articulare;
• dureri de cap;
• oboseală;
• greață, vomă;
• diaree;
• erupție pe piele, localizată pe trunchi.

Simptomele infecției apar în prima săptămână de la înțepătura țânțarului și cel mult după două săptămâni. Majoritatea celor care se confruntă cu febra West Nile se recuperează complet, dar oboseala și slăbiciunea pot persista câteva săptămâni sau chiar luni. 

Circa una din 150 de persoane infectate face o formă severă de boală, numită și infecție neuroinvazivă cu virusul West Nile. Ea afectează sistemul nervos central și poate provoca meningită (inflamație a membranelor care acoperă creierul și măduva spinării numite meninge) sau encefalită (inflamație a țesutului cerebral).

Risc mai mare de forme severe au în special persoanele cu vârsta peste 60 de ani (una din 50 de persoane). Vulnerabile sunt, de asemenea, persoanele cu anumite afecțiuni medicale, cum ar fi cancerul, diabetul, hipertensiunea arterială, boala renală și cele care au primit un transplant de organe.

În aceste cazuri, pot să apară:

• febră ridicată;
• dureri de cap;
• rigiditate a gâtului;
• letargie;
• slăbiciune musculară;
• dezorientare;
• tremurături;
• convulsii;
• pierderea vederii;
• amorțeli sau paralizie;
• comă.

Recuperarea după o astfel de formă severă de boală poate dura săptămâni sau luni. Unele efecte asupra sistemului nervos pot fi permanente. Aproximativ una din 10 persoane care dezvoltă o formă gravă a infecției decedează.

Cum se tratează infecția cu virusul West Nile

La ora actuală, nu există un vaccin și nici un tratament antiviral specific împotriva infecției cu acest virus. Antibioticele nu tratează infecțiile virale. 

În formele ușoare și moderate, sunt recomandate medicamentele simptomatice împotriva febrei și durerilor, odihna și hidratarea. Bolnavii trebuie să monitorizeze evoluția simptomelor și să consulte medicul dacă acestea se agravează sau dacă apar manifestări noi. 

În cazurile severe, bolnavii necesită adesea spitalizare pentru a primi tratament de susținere, cum ar fi lichide intravenoase, medicamente pentru durere și alte tipuri de îngrijiri medicale.

Recomandări pentru prevenirea infectării

Specialiștii INSP au făcut câteva recomandări pentru populație în vederea prevenirii infectării cu virusul West Nile. Acestea sunt următoarele:

– evită expunerea la țânțari, purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi și pantaloni lungi;

– folosește substanțe chimice repelente pentru țânțari;

– împiedică pătrunderea țânțarilor în casă prin folosirea de plase de protecție la ferestre;

– asigură desecarea bălților de apă din jurul gospodăriei;

– îndepărtează recipientele de apă stătută și gunoiul menajer din gospodărie.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.