Un ficat mărit este întotdeauna un motiv de îngrijorare. Uneori, el semnalează o suferință a ficatului, iar alteori, o problemă cardiacă sau chiar cancerul. Află cum se manifestă și care sunt opțiunile de tratament.
Ficatul este cel mai mare organ intern și îndeplinește mai multe roluri esențiale. El ajută corpul tău să metabolizeze grăsimile, să combată infecțiile, să producă proteine și hormoni, să controleze coagularea sângelui și să descompună medicamentele și toxinele.
Hepatomegalia, denumirea medicală pentru ficatul mărit, se referă la creșterea în dimensiuni a acestui organ. Ea nu este o afecțiune în sine, cât mai degrabă simptomul unor boli care nu întotdeauna au legătură cu ficatul. Indiferent de cauză, un ficat mărit va afecta funcționarea acestui organ. De aceea, este important ca afecțiunea care a dus la creșterea în volum a ficatului să fie identificată și tratată corespunzător.
Care sunt cauzele unui ficat mărit
Sunt multe motive care pot determina umflarea ficatului. Uneori, poate fi vorba despre o inflamație, iar alteori, despre o acumulare de grăsimi în țesutul hepatic, potrivit informațiilor publicate de centrul medical academic Cleveland Clinic, din SUA. Un ficat mărit poate fi cauzat și de o acumulare de sânge produsă atunci când vasele care străbat acest organ se dilată sau se blochează. Nu în ultimul rând, diferite formațiuni, benigne sau maligne, pot să producă hepatomegalie.
Cauzele cele mai comune ale unui ficat mărit
- hepatita alcoolică acută sau cronică, o inflamație a ficatului cauzată de consumul excesiv de alcool;
- hepatita toxică, provocată de administrarea unor doze mari de medicamente și chiar de suplimente alimentare, precum și de expunerea la substanțe toxice cum sunt ciupercile otrăvitoare, solvenții și alte produse industriale;
- hepatita virală cauzată de virusurile hepatitice A, B sau C;
- ficatul gras, cauzat de o acumulare de grăsimi în celulele hepatice. El poate fi de tip alcoolic, fiind consecința consumului cronic și excesiv de alcool, sau non-alcoolic, atunci când cauza poate fi legată de obezitate, rezistență la insulină, diabet de tip 2, dislipidemie (niveluri anormale de grăsimi în sânge) și alte probleme metabolice;
- mononucleoza, o infecție virală comună.
Cauzele mai puțin comune ale hepatomegaliei
Tulburări genetice:
- hemocromatoza, care produce acumularea de fier în ficat;
- boala Wilson, care duce la acumularea de cupru în ficat;
- boala Gaucher, care produce o acumulare de grăsimi în ficat;
- amiloidoza cu lanț ușor (sau primară), în care proteine anormale numite amiloide se acumulează în ficat și în alte organe din corp;
- Glicogenoza sau boala de stocare a glicogenului, care cauzează acumularea de glicogen în ficat;
- boala Niemann-Pick, care duce la acumularea de lipide în ficat;
- anemia falciformă sau siclemia, care cauzează acumularea de fier în ficat.
Leziuni hepatice:
- chisturile hepatice, formațiuni benigne umplute cu lichid;
- tumorile benigne ale ficatului, cele mai frecvente fiind angiomul și adenomul;
- cancerul de ficat, primar sau metastatic;
Cancere sistemice:
- leucemia (cancer al sângelui);
- limfom (cancer al sistemului limfatic).
Boli cardiace și vasculare:
- insuficiența cardiacă congestivă, care se referă la incapacitatea inimii de a pompa suficient sânge către organele și țesuturile din corp;
- pericardita, o inflamație a membranei care învelește inima, de cauză virală sau bacteriană în cele mai multe cazuri;
- boala hepatică veno-ocluzivă sau sindromul Budd-Chiari, o afecțiune rară caracterizată prin obstrucția sau blocarea parțială sau completă a vaselor mari care drenează sângele din ficat.
Ce simptome are hepatomegalia
Un ficat mărit nu produce simptome, dar afecțiunile care au dus la hepatomegalie au manifestări precum:
- senzație de balonare sau plenitudine în abdomen;
- durere surdă în partea superioară dreaptă a abdomenului;
- oboseală;
- greață;
- lipsa poftei de mâncare;
- scădere inexplicabilă în greutate;
- icter (îngălbenirea pielii și a ochilor).
- urină închisă la culoare și scaune deschise la culoare;
- mâncărim ale pielii;
- splină mărită.
Anumite simptome trebuie să te trimită de urgență la medic:
- durerea abdominală severă;
- febra persistentă;
- icterul;
- vărsăturile cu sânge sau cu aspect de zaț de cafea;
- scaunele negre sau de culoare roșie;
- dificultățile în respirație;
- confuzie și dezorientare;
- stare de slăbiciune și amețeală.
Cum se tratează un ficat mărit
Tratamentul hepatomegaliei variază în funcție de afecțiunea care a provocat creșterea în volum a acestui organ. Cauza este determinată prin diferite teste de sânge (hemogramă completă, enzime hepatice, etc.) și investigații imagistice recomandate de medic în funcție de suspiciunea pe care o are. Dacă starea pacientului pare gravă, acesta poate solicita o biopsie hepatică pentru a verifica starea ficatului.
Opțiunile de tratament variază în funcție de rezultatul analizelor și investigațiilor efectuate. Astfel, se pot prescrie:
- medicamente antivirale pentru tratamentul hepatitelor B și C (pentru hepatita A nu se recomandă tratamente);
- chirurgie, chimioterapie și/sau radioterapie pentru cancerul hepaic sau alte tipuri de cancer;
- medicamente diuretice, beta-blocante sau alte tipuri de tratamente pentru insuficiența cardiacă congestivă;
- medicamente antiinflamatoare, antibiotice sau antivirale pentru tratamentul pericarditei.
Ficatul are o capacitate remarcabilă de reparare și regenerare, iar un ficat mărit poate reveni la dimensiunile normale prin tratarea afecțiunii de bază. Pe lângă tratamentele farmacologice, de cele mai multe ori este nevoie să faci și câteva schimbări care țin de stilul de viață:
- Renunță la alcool dacă în consumi excesiv și aceasta este cauza hepatomegaliei;
- Dacă ești supraponderal sau obez, încearcă să scazi în greutate. Pierderea în greutate poate ajuta la reducerea acumulării de grăsime în ficat (ficatul gras);
- Ia măsuri pentru a controla hipertensiunea arterială, colesterolul mărit, trigliceridele și zahărul din sânge crescute;
- Adoptă o alimentație sănătoasă și fă mișcare în fiecare zi.
Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.