Mononucleoza infecțioasă este o boală virală comună, foarte contagioasă, care afectează cel mai frecvent adolescenții și adulții tineri. Majoritatea se recuperează fără complicații pe termen lung, dar simptomele pot fi foarte neplăcute. Află cum se manifestă, cum se tratează și ce poți face pentru a o preveni.
Majoritatea cazurilor de mononucleoză infecțioasă sunt cauzate de virusul Epstein-Barr. Aproximativ 90% din populație se infectează cu acest virus până la vârsta de 30 de ani, dar majoritatea oamenilor rămân doar purtători.
Ce cauzează mononucleoza infecțioasă
De obicei, copiii nu au simptome vizibile de mononucleoză infecțioasă. Însă, adolescenții și adulții tineri (aflați în jurul vârstei de 20 de ani) care intră în contact cu virusul Epstein-Barr pot dezvolta mononucleoză infecțioasă. Cel puțin unul din patru adolescenți și adulți tineri care se infectează vor face boala.
O formă mai ușoară de mononucleoză este cauzată de citomegalovirus. Ambele virusuri fac parte din familia virusurilor herpetice. Alte virusuri și infecții care pot cauza simptome de mononucleoză infecțioasă includ:
- toxoplasmoza;
- HIV;
- rubeola;
- hepatitele A, B și C;
- adenovirusul.
Cum se transmite
Mononucleoza infecțioasă este cunoscută și ca „boala sărutului”, deoarece virusul care o provoacă se răspândește frecvent prin salivă, în special prin săruturi. Cu toate acestea, există și alte moduri de transmitere, cum ar fi prin:
- secrețiile respiratorii eliminate din gât prin tuse sau strănut;
- consumul de alimente și băuturi la comun cu alte persoane;
- schimbul de obiecte personale, cum ar fi periuțele de dinți sau tacâmurile;
- atingerea jucăriilor contaminate de copii cu salivă;
- contacte sexuale;
- transfuzii de sânge;
- transplant de organe.
După infecția inițială, virusul Epstein-Barr rămâne în stare latentă în organismul-gazdă. El se poate reactiva periodic fără a provoca simptome, dar poate fi transmis altor persoane în această perioadă.
Ce simptome are mononucleoza infecțioasă
Simptomele tipice ale acestei boli virale apar de obicei la 4-6 săptămâni de la infectare, conform Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC), din SUA. De obicei, ele se dezvoltă treptat și includ:
- oboseală foarte puternică;
- febră;
- durere în gât;
- durere de cap;
- dureri musculare;
- apetit scăzut;
- ganglioni limfatici umflați în zona gâtului, axilelor și inghinală;
- ficat sau/și splină mărită;
- erupție cutanată.
Severitatea simptomelor variază de la o persoană la alta. Uneori, inflamația ficatului provoacă temporar icter, o colorație galbenă a pielii și a albului ochilor cauzat de nivelul anormal de mare al bilirubinei din sânge.
De obicei, manifestările bolii dispar treptat în aproximativ patru săptămâni, însă oboseala poate persista pentru alte câteva săptămâni. Uneori, ficatul și splina pot rămâne mărite chiar și după ce oboseala dispare. În unele cazuri, mononucleoza infecțioasă poate fi simptomatică 6 luni sau mai mult.
Deși virusul va rămâne latent în corp, nu există riscul de a dezvolta din nou simptome decât dacă sistemul imunitar este slăbit.
Ce complicații poate cauza mononucleoza infecțioasă
De obicei, această boală infecțioasă este ușoară și trece de la sine într-un interval de câteva săptămâni. Totuși, în cazuri rare, pot apărea complicații grave.
Cea mai mare preocupare este ruptura de splină, care poate provoca sângerări în abdomen, potrivit centrului medical academic Cleveland Clinic, din SUA. Hemoragia internă pune viața în pericol și necesită intervenție chirurgicală de urgență. Pentru a preveni ruptura de splină, medicii recomandă evitarea exercițiilor fizice intense, sporturilor de contact și ridicării de greutăți pe durata recuperării.
Alte complicații cauzate de mononucleoza infecțioasă includ:
- inflamația rinichilor (nefrită);
- anemia hemolitică;
- inflamația creierului (encefalită) sau a membranelor care înconjoară creierul (meningită);
- inflamația mușchiului cardiac (miocardită);
- probleme de ritm cardiac;
- obstrucția căilor respiratorii superioare.
Cum se tratează „boala sărutului”
Mononucleoza infecțioasă nu are un tratament specific. Antibioticele și antiviralele nu sunt eficiente împotriva acestei boli. Tratamentele vizează atenuarea simptomelor și pot include:
- medicamente analgezice și antipiretice precum paracetamolul și antiinflamatoarele nesteroidiene pentru a reduce febra, inflamația, durerile de cap și durerile musculare;
- comprimate, drajeuri sau spray-uri pentru a ameliora inflamația gâtului și a amigdalelor;
- odihnă pentru a permite sistemului imunitar să distrugă virusul;
- consumul de lichide pentru a preveni deshidratarea;
În funcție de severitatea simptomelor, medicii pot recomanda tratamente specifice pentru complicațiile cauzate de mononucleoza infecțioasă.
Cum poți preveni infectarea
Nu există vaccinuri care să protejeze împotriva mononucleozei infecțioase. Măsurile de igienă reprezintă cea mai bună modalitate de a preveni infectarea cu virusurile care cauzează mononucleoza infecțioasă. Evită să împarți alimente, băuturi și obiecte personale cu o persoană care are semne de boală virală, cum ar fi febra sau durerea în gât.
Cu toate acestea, transmiterea acestei boli infecțioase este greu de prevenit, deoarece virusul Epstein-Barr poate fi prezent în salivă chiar și în absența simptomelor.
Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.