Cu mult înainte de instalarea diabetului, în corpul tău au loc modificări invizibile, greu perceptibile, care „anunță” boala. Rezistența la insulină este o stare care precede diabetul de tip 2. Recunoaște cele mai importante simptome de rezistență la insulină pentru a preveni un diagnostic de diabet!
Insulina este un hormon sintetizat de pancreas pentru a ajuta glucoza din circulația sangvină să intre în celulele musculare, adipoase și hepatice, care o utilizează ca sursă de energie. Glucoza provine din alimentele pe care le consumăm. Și ficatul produce glucoză la nevoie, ca în situația în care când ținem post alimentar, de exemplu.
După masă, când nivelul glucozei – numită și glicemie – crește, pancreasul eliberează insulină în sânge. În acest mod, glucoza ajunge în celule și nivelul glicemiei se menține în limitele normale, explică specialiștii Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC). Ulterior, cantitatea de insulină secretată se reduce și ea.
Uneori, acest mecanism fin de reglare nu mai funcționează corect. Când în circulația sangvină ajunge o cantitate mare de glucoză, pancreasul sintetizează mai multă insulină pentru a asigura intrarea ei în celule. În timp, celulele din organism devin mai puțin receptive sau sensibile la acțiunea insulinei.
În consecință, ele nu mai pot utiliza eficient glucoza din sânge. Nivelul ei crește (hiperglicemie), iar organismul va elibera mai multă insulină pentru a compensa. Această situație va duce la apariția prediabetului, diabetului de tip 2 și a diabetului gestațional.
Care sunt simptomele de rezistență la insulină
Inițial, rezistența la insulină nu are manifestări. Simptomele debutează abia atunci când apare o creștere a nivelului glicemiei, potrivit experților Diabetes.co.uk, cea mai populară comunitate globală a bolnavilor cu diabet. Când se întâmplă acest lucru, simptomele pot fi:
- stare de letargie/oboseală;
- senzație constantă de foame;
- dificultăți de concentrare („ceață” în creier).
Alte simptome de rezistență la insulină pot fi:
- acumularea de țesut adipos pe abdomen;
- hipertensiunea arterială;
- nivelul crescut al colesterolului.
Rezistența la insulină poate fi asociată și cu o afecțiune dermatologică numită Acanthosis nigricans. Creșterea nivelului de insulină din sânge duce uneori la îngroșarea și pigmentarea pielii din pliurile corpului, cum ar fi gâtul, axilele sau zona inghinală. Insulina poate stimula creșterea și proliferarea excesivă a celulelor pielii. Acanthosis nigricans poate fi cauzată și de alte boli, precum sindromul metabolic, diabetul de tip 2, tulburările hormonale sau obezitatea. Așadar, ea nu este un indicator sigur al rezistenței la insulină.
Dacă rezistența la insulină evoluează către prediabet, simptomele includ creșterea nivelului glicemiei și mai multe dintre simptomele clasice ale diabetului de tip 2. Prediabetul este definit printr-un nivel crescut al glicemiei, dar nu suficient de ridicat pentru a fi clasificat ca diabet.
Simptomele de rezistență la insulină sunt adesea ignorate
Rezistența la insulină se instalează de obicei într-un interval de timp îndelungat, iar simptomele apar treptat. Progresia bolii find lentă, persoanele afectate se adaptează gradual la aceste simptome de rezistență la insulină și minimizează semnificația acestora.
În plus, manifestările sunt subtile și nespecifice, lucru care face cu atât mai dificilă identificarea problemei. Starea de oboseală poate fi atribuită activităților de zi cu zi, creșterea apetitului poate să nu fie întotdeauna evidentă, iar problemele de concentrare pot fi puse pe seama altor cauze. Toate aceste simptome de rezistență la insulină sunt adesea considerate normale în viața de zi cu zi. Celelalte manifestări pot fi atribuite greșit altor afecțiuni, cum ar fi modificările hormonale, tulburările de somn sau, pur și simplu, stresului.
Lipsa de conștientizare a importanței rezistenței la insulină poate duce la ignorarea simptomelor. Dacă nu este corectată în timp util, ea poate progresa către prediabet și diabet de tip 2.
Ce trebuie să faci dacă ai simptome de rezistență la insulină
Din fericire, rezistența la insulină este reversibilă, ceea ce înseamnă că putem preveni instalarea diabetului. Nu există un tratament medicamentos țintit pentru această afecțiune, dar ea poate fi gestionată printr-o serie de măsuri care și-au demonstrat eficiența.
Dacă ai fost diagnosticat cu rezistență la insulină, sunt recomandate:
- dietele cu un conținut redus de carbohidrați sau dieta ketogenică;
- dietele hipocalorice- cu foarte puține calorii;
- activitatea fizică regulată, în combinație cu o alimentație sănătoasă;
- programele de pierdere în greutate sub supravegherea unui medic nutriționist;
- intervențiile bariatrice.
Toate aceste metode au un numitor comun: reduc necesarul de insulină al organismului și ajută la pierderea în greutate.
Dacă ai simptome de rezistență la insulină, adresează-te medicului pentru evaluare și investigații. Testele de diagnostic pot include testul de toleranță la glucoză orală sau testul de hemoglobină glicată. Ulterior, se recomandă monitorizarea regulată a nivelului glicemiei pentru a urmări evoluția afecțiunii.
Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.