Antena

Semne ale deficienței de proteine. Cum le poți recunoaște

Simina Dragut
Simina Dragut
Publicat: 27 decembrie 2023, 07:33

Lipsa de proteine apare atunci când nu consumi suficiente proteine pentru a acoperi nevoile organismului. Acestea au un rol important în menținerea sănătății. Citește despre semne ale deficienței de proteine.

Reclamă

Proteinele sunt macronutrienți esențiali, de care corpul are nevoie în cantități mari pentru a putea funcționa. Acestea oferă structură, sprijină structura celulelor, ajută celulele să interacționeze și protejează organismul de virusuri și bacterii.

Semne ale deficienței de proteine

Un deficit de proteine ​​poate provoca mai multe afecțiuni, conform Health. Semnele și simptomele acesteia pot ​​include: umflarea, încetinirea creșterii și slăbire sistemului imunitar.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

De obicei, persoanele care se confruntă cu aceste probleme au o alimentație care nu acoperă tot aportul necesar zilnic de nutrienți. Deficiența severă se întâlnește foarte rar și poate fi foarte periculoasă pentru sănătate.

Foame

Foamea este unul dintre aceste semne ale deficienței de proteine. Proteinele îți oferă senzație de sațietate. Alături de carbohidrați și grăsimi reprezintă una dintre cele 3 surse de calorii. Dacă vrei să mănânci mai mult decât în mod normal, chiar dacă ai mese regulate, se poate să ai nevoie de mai multe proteine. Consumul de alimente cu proteine ​​îți poate oferi senzație de sațietate pe tot parcursul zilei.

Reclamă

Vindecare lentă a rănilor

Persoanele care consumă un conținut scăzut de proteine ​​pot observa frecvent că durează mai mult ca tăieturile și zgârieturile să se vindece. Același lucru se poate întâmpla și în cazul entorselor și al altor accidentări asociate exercițiilor fizice. Aceste simptome pot apărea din cauza faptului că organismul nu produce suficient colagen, o substanță prezentă în țesuturile conjunctive și în piele.

De asemenea, este important să reții că rănile au nevoie de umiditate pentru a se vindeca. Când rana rămâne neacoperită, celulele recent formate de la suprafață se usucă. Astfel, se încetinește procesul de vindecare și se poate intensifica durerea.

Edem (umflare)

Umflarea părților corpului reprezintă unul dintre aceste semne ale deficienței de proteine. Aceasta se manifestă în special la nivelul: abdomenului, picioarelor și mâinilor. Proteinele care circulă în sânge, cum ar fi albumina, pot împiedica acumularea de lichid în țesuturi.

Reclamă

Schimbări de stare

Creierul poate folosi substanțe chimice denumite neurotransmițători pentru a transmite informații între celule. Majoritatea neurotransmițătorilor sunt alcătuiți din aminoacizi, elementele de bază ale proteinelor.

Prin urmare, lipsa proteinelor ​​din alimentație ar putea afecta producția de neurotransmițători din organism. Acest lucru ar putea influența în mod nagativ modul în care funcționează creierul. Din cauza nivelurilor scăzute de dopamină și serotonină poți experimenta stări depresive sau stări de nervozitate.

Oboseală și slăbiciune

Dacă nu mănânci suficiente proteine, acest obicei îți ​​poate afecta mușchii responsabili de postură și mișcare, în special când depășești vârsta de 55 de ani. În același timp, lipsa de proteine poate cauza: pierderea masei musculare, reducerea rezistenței, îngreunarea menținerii echilibrului și încetinirea metabolismului. În plus, poate împiedica primirea oxigenului către celule și poate provoca oboseală, fiind semne ale deficienței de proteine.

Probleme la nivelul: pielii, părului și unghiilor

Pielea, părul și unghiile se alcătuiesc din proteine ​​precum: elastina, colagenul și cheratina. Atunci când organismul nu le mai poate produce, părul poate deveni mai fragil sau subțire, pielea poate ajunge uscată și descuamată și unghiile pot căpăta semne adânci. Totodată, aceste schimbări por fi cauzate de mai mulți factori, potrivit Nourish by WebMD.

Vindecare lentă în urma infectării cu bacterii și virusuri

Aminoacizii din sânge îți pot sprijini sistemul imunitar să producă anticorpi care activează celulele albe din sânge pentru a lupta împotriva: virușilor, bacteriilor și toxinelor. Totodată, ai nevoie de proteine ​​pentru a digera și a absorbi alte substanțe nutritive.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
Ce poți să mănânci dacă ai deficit de magneziu. 5 alimente bogate în acest mineral
Ce poți să mănânci dacă ai deficit de magneziu. 5 alimente bogate în acest mineral
Ce poți să mănânci dacă ai deficit de magneziu. 5 alimente bogate în acest mineral
articol cu video
Ce reprezintă codul inscripționat pe ouă și care e cea mai sănătoasă alegere. Ce înseamnă cifrele 0, 1, 2 și 3
Ce reprezintă codul inscripționat pe ouă și care e cea mai sănătoasă alegere. Ce înseamnă cifrele 0, 1, 2 și 3
Ce reprezintă codul inscripționat pe ouă și care e cea mai sănătoasă alegere. Ce înseamnă cifrele 0, 1, 2 și 3
Surse de proteine slabe de origine animală. Cum pot completa o dietă echilibrată
Surse de proteine slabe de origine animală. Cum pot completa o dietă echilibrată
Surse de proteine slabe de origine animală. Cum pot completa o dietă echilibrată
Reclamă
PARTENERI
icon