Prea multe proteine la vârsta a treia cresc riscul de sarcopenie, boala care afectează masa musculară

Publicat: 14 aprilie 2023, 09:51

Contrar recomandărilor actuale, o alimentație bogată în proteine nu ajută vârstnicii să-și mențină masa și forța musculară, potrivit unui studiu. În mod surprinzător, ea poate favoriza pierderea masei musculare și scăderea performanțelor fizice, afecțiune cunoscută ca sarcopenie.

Ca urmare a procesul natural de îmbătrânire, dar și a unui stil de viață sedentar, persoanele în vârstă se confruntă adesea cu pierderea progresivă a masei și a forței musculare. Afecțiunea, numită sarcopenie, duce la slăbiciune și fragilitate, afectează performanțele fizice și crește riscul de căderi și fracturi. În consecință, ea ajunge să afecteze activitățile de zi cu zi ale vârstnicilor și, implicit, calitatea vieții.

Studiile anterioare care au analizat legătura dintre consumul de proteine și sarcopenie susțineau că persoanele de vârsta a treia sintetizează mai greu proteinele necesare pentru menținerea masei musculare. Acest fenomen e numit rezistență anabolică. 

În consecință, specialiștii Societății Europene de Nutriţie Clinică şi Metabolism (ESPEN) au recomandat creșterea cantității de proteine consumate la vârsta a treia pentru a preveni sarcopenia. 

Pentru adulții tineri, necesarul zilnic de proteine ar trebui să fie 0,8 grame pe kilogram de greutate corporală pe zi. Vârstnicii au primit recomandarea de a consuma zilnic între 1 și 1,3 grame pe kilogram de greutate corporală. Un adult tânăr care cântărește 80 de kg trebuie să-și asigure o cantitate de 64 de gr de proteine. Un vârstnic cu aceeași greutate, între 80 și 104 grame. 

Creșterea consumului de proteine duce la sarcopenie

Un studiu publicat recent în Age and Aging, revista oficială a Societății Britanice de Geriatrie, arată însă că un aport de proteine sub cantitatea recomandată de specialiștii ESPEN se asociază cu o incidență redusă a sarcopeniei. De partea cealaltă, un aport de proteine peste cel recomandat de ESPEN se corelează cu un risc mai mare de pierdere a masei musculare și cu sarcopenia. Proteinele consumate nu au influențat forța musculară, indiferent de cantitate, mai arată studiul. 

O alimentație foarte bogată în proteine poate produce inflamație în organism. Inflamația cronică ar putea duce la apariția sarcopeniei, este una dintre teoriile vehiculate de cercetători. 

Pentru acest studiu, au fost utilizate date din registrul TwinsUK. Acesta cuprinde aproape 15.000 de gemeni fraternali și identici, precum și tripleți. Dintre aceștia, au fost selectați 3.302 vârstnici despre care existau informații detaliate cu privire la capacitatea musculară. Rezultatele au fost confirmate prin compararea fraților gemeni. Factori precum cei genetici sau istoricul participanților la studiu nu au modificat semnificativ corelația dintre aportul de proteine și riscul de sarcopenie.

Cum putem reduce riscurile

Cercetarea britanică ar putea duce la o reevaluare a recomandărilor ESPEN și a altor ghiduri alimentare. Toate acestea susțin creșterea cantității de proteine consumate odată cu îmbătrânirea. Deși studiul a identificat doar o asociere și o relație de cauzalitate între sarcopenie și aportul de proteine, se poate concluziona că o alimentație foarte bogată în proteine nu previne pierderea masei musculare la vârsta a treia.

Până la descoperirea altor metode de intervenție, exercițiile fizice regulate și menținerea unui stil de viață activ rămân cele mai eficiente metode de a încetini progresia sarcopeniei.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
Statul prelungit pe scaun poate afecta sănătatea inimii. Un studiu arată că poate fi dăunător inclusiv persoanelor care fac sport în timpul liber
Statul prelungit pe scaun poate afecta sănătatea inimii. Un studiu arată că poate fi dăunător inclusiv persoanelor care fac sport în timpul liber
Exerciții fizice pentru sănătatea cardiovasculară. Cum cresc ritmul cardiac în timpul efortului
Exerciții fizice pentru sănătatea cardiovasculară. Cum cresc ritmul cardiac în timpul efortului
Activitățile fizice zilnice pot aduce beneficii sănătății creierului. Un nou studiu a analizat modificările produse la nivel cognitiv
Activitățile fizice zilnice pot aduce beneficii sănătății creierului. Un nou studiu a analizat modificările produse la nivel cognitiv
PARTENERI