Alimente nutritive pentru depresie. De ce îți pot îmbunătăți starea mintală

Publicat: 12 ianuarie 2024, 08:52

Depresia este o o tulburare afectivă, care cauzează o stare de tristețe profundă și are un impact negativ asupra desfășurării activităților zilnice. Alimentația poate fi una dintre metodele prin care aceasta poate fi prevenită sau ameliorată. Citește despre alimente nutritive pentru depresie.

Printre cele mai frecvente simptome ale depresiei se regăsesc: tristețe, lipsa interesului pentru activitățile zilnice, oboseală, lipsă de energie, modificări nedorite ale greutății corporale, tulburări de somn, probleme de concentrare, sentimente de vinovăție, sentimente de lipsă a valorii personale sau gânduri suicidare.

Alimente nutritive pentru depresie

Principalele metode de tratament pentru depresie includ psihoterapie și/sau medicație, în funcție de nevoile și cerințele pacientului. În același timp, anumite schimbări ale stilului de viață, inclusiv modificări ale dietei, pot ajuta la tratarea acestei afecțiuni.

O alimentație sănătoasă nu înlocuiește psihoterapia și medicația, dar poate avea un rol important în prevenirea și gestionarea anumitor simptome, conform Everyday Health. Unele alimente pot oferi efecte benefice asupra sănătății mintale.

Pește

Deficiența de vitamina D se poate asocia cu depresia. Atunci când în organism există cantități suficiente de vitamina D și acizi grași omega 3, acestea pot atenua o bună parte din simptomele depresiei. Printre speciile de pește care conțin acești nutrienți esențiali se regăsesc: păstrăv, ton, somon și macrou (scrumbie).

Semințe și nuci

Semințele și nucile pot oferi senzație de sațietate timp de câteva ore și-ți pot îmbunătăți starea deoarece conțin L-triptofan, fiind printre aceste alimente nutritive pentru depresie. Acesta reprezintă un aminoacid esențial necesar organismului pentru a produce serotonina, o substanță chimică din creier, implicată în reglarea dispoziției. Nivelurile scăzute de serotonină se asociază cu depresia.

Cereale

Anumite soiuri de cereale pot susține sănătatea mintală deoarec conțin carbohidrați complecși și au un indice glicemic scăzut. În această categorie intră cereale, cum ar fi: orz, quinoa, spelt și hrișcă. De asemenea, dietele cu un indice glicemic crescut pot favoriza instalarea depresiei.

Fasole

Fasolea este o sursă bună de proteine ​​și fibre, fiind printre aceste alimente nutritive pentru depresie. Poate contribui la menținerea unor niveluri echilibrate de zahăr în sânge. Astfel, poate fi un aliment eficient pentru combaterea depresiei, potrivit Very Well Mind.

Verdețuri cu frunze de culoare închisă

Alimente precum spanacul reprezintă surse importante de magneziu, un mineral ce poate ajuta la susținerea unei dispoziții sănătoase. Deficiențele de magneziu se asociază cu simptome de depresie, în timp ce creșterea aportului le poate ameliora.

Alimente cu proteine ​​slabe

Produsele cu proteine slabe se regăsesc printre aceste alimente nutritive pentru depresie. Proteinele slabe sunt recunoscute pentru: întărirea mușchilor, sprijinirea sănătății inimii, stimularea pierderii îngreutate și îmbunătățirea sănătății mintale. Acestea au un conținut ridicat de vitamina B12. Vitaminele B pot contribui la protejarea și menținerea sănătății sistemului nervos. Proteinele slabe se pot găsi în alimente, precum: brânză cu conținut redus de grăsimi, lapte cu conținut scăzut de grăsimi, ouă, pui, curcan, pește, carne slabă de vită sau iaurt grecesc cu conținut scăzut de grăsimi.

Ceai verde

Ceaiul verde poate îmbunătăți sănătatea inimii, poate diminua colesterolul, poate reduce riscul de a dezvolta cancer și poate scădea riscul de a dezvolta diabet. În plus, conține un aminoacid numit L-teanină. L-teanina poate avea o serie de efecte pozitive asupra sănătății creierului și organismului, inclusiv: concentrare ridicată, vigilență, calm și relaxare.

De asemenea, ceaiul verde este printre cele mai bune ceaiuri împotriva stresului. Acesta are un conținut bogat în antioxidanți polifenoli și poate sprijini memoria și timpul de reacție.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
Cum influențează dieta apariția cariilor. Care sunt categoriile de alimente care pot afecta sănătatea dinților
Cum influențează dieta apariția cariilor. Care sunt categoriile de alimente care pot afecta sănătatea dinților
Efectele consumului excesiv de ceai de lămâie. Ce se întâmplă când bei o cantitate mare din această băutură
Efectele consumului excesiv de ceai de lămâie. Ce se întâmplă când bei o cantitate mare din această băutură
Proprietățile ceaiului Pu-Erh. Efectele acestei băuturi în organism
Proprietățile ceaiului Pu-Erh. Efectele acestei băuturi în organism
PARTENERI