Antena

Cele mai sănătoase tipuri de brânză. Cum îți pot sprijini sănătatea

Simina Dragut
Simina Dragut
Publicat: 29 noiembrie 2023, 07:50

Brânza face parte din categoria lactatelor și se poate găsi sub diferite forme, texturi și arome. Aceasta asigură mai multe substanțe nutritive, care îți pot sprijini sănătatea dacă o incluzi în dietă. Citește despre cele mai sănătoase tipuri de brânză.

Reclamă

Brânza se obține prin adăugarea unui acid sau a unei bacterii în laptele de origine animală, urmată de prelucrarea părților solide rezultate din lapte. Conținutul nutritiv al acesteia variază în funcție de tipul de lapte folosit și de procesul de fabricație.

Cele mai sănătoase tipuri de brânză

Brânza reprezintă o sursă importantă de: seleniu, zinc, magneziu, proteine, calciu, fosfor, potasiu, vitamina A, vitamina B12, vitamina D, carbohidrați, probiotice și antioxidanți, dar unele sortimente pot avea un conținut ridicat de grăsimi și sodiu. Consumul regulat poate ajuta la prevenirea unor afecțiuni, precum bolilele inimii și osteoporoza.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

De asemenea, te poate ajuta să scapi de kilogramele în plus deoarece oferă senzație de sațietate pe parcursul zilei. Astfel, te împiedică să consumi alimente în exces sau să iei gustări frecvente pe parcursul zilei. Consumul de brânză nu determină creșteri nedorite în greutate dacă susții un deficit caloric.

Brânză cu mucegai

Brânza albastră este obținută din lapte de vacă, capră sau oaie, care a fost tratat cu culturi de mucegai Penicillium. Aceasta asigură un conținut foarte ridicat de calciu, ce poate sprijini sănătatea oaselor. De regulă, are o culoare albă, cu linii și pete albastre sau gri.

Reclamă

Brânză cottage

Brânza cottage este o brânză moale, de culoare albă, preparată din caș, fiind printre cele mai sănătoase tipuri de brânză. Aceasta conține calciu, proteine, carbohidrați, grăsimi și sodiu. Asigură un conținut bogat în proteine și are puține calorii. Astfel, poate fi utilă în dietele pentru slăbit deoarece te poate ajuta să scazi aportul total de calorii, potrivit Healthline.

Brânză de capră

Brânza de capră are un conținut nutritiv bogat în calciu, proteine, carbohidrați, sodiu și grăsimi. Laptele de capră conține mai mulți acizi grași cu lanț mediu decât laptele de vacă. Aceste tipuri de grăsime se absorb rapid în organism și au o probabilitate mai mică să fie depozitate sub formă de grăsime.

Mozzarella

Printre cele mai sănătoase tipuri de brânză se regăsește mozzarella, o brânză albă și moale, cu un conținut ridicat de umiditate. Provine din Italia și se obține din lapte de bivoliță sau lapte de vacă italian. Are concentrații scăzute de sodiu și puține calorii. Oferă bacterii care acționează ca probiotice, inclusiv tulpini de Lactobacillus casei și Lactobacillus fermentum.

Reclamă

Parmezan

Parmezanul reprezintă o brânză tare, învechită, cu o textură granulată și un gust sărat, asemănător cu aroma nucii. Se prepară din lapte de vacă crud, nepasteurizat, care se lasă să se învechească timp de cel puțin 12 luni. Astfel, se distrug bacteriile dăunătoare și se obține aroma caracteristică.

Brânză vegană

Brânza vegană este una dintre cele mai sănătoase tipuri de brânză. În general, dietele vegane pot îmbunătăți sănătatea intestinului și pot crește aportul de fibre. Brânza obținută din ingrediente pe bază de plante, cum ar fi soia, nuci, semințe sau nucă de cocos, pot fi o alegere sănătoasă, conform WebMD. Totodată, este important să verifici eticheta pentru a vedea ce ingrediente conține.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
Alimentația pentru gripă. Ce este indicat să consumi
Alimentația pentru gripă. Ce este indicat să consumi
Alimentația pentru gripă. Ce este indicat să consumi
articol cu video
Pâinea albă vs. pâinea integrală: care sunt diferențele
Pâinea albă vs. pâinea integrală: care sunt diferențele
Pâinea albă vs. pâinea integrală: care sunt diferențele
Consumul de ouă poate îmbunătăți funcțiile cognitive și poate reduce colesterolul. Ce arată un studiu despre alimentație
Consumul de ouă poate îmbunătăți funcțiile cognitive și poate reduce colesterolul. Ce arată un studiu despre alimentație
Consumul de ouă poate îmbunătăți funcțiile cognitive și poate reduce colesterolul. Ce arată un studiu despre alimentație
Reclamă
PARTENERI
icon