Broccoli face parte din familia legumelor crucifere, alături de: varză, conopidă și varză de Bruxelles. Datorită conținutului nutritiv ridicat, poate asigura proprietăți medicinale. Află care sunt beneficiile consumului de broccoli.
Această legumă oferă un profil nutritiv bogat în: minerale, vitamine și antioxidanți. Conține concentrații ridicate de fibre insolubile și poate avea proprietăți antimicrobiene și antiinflamatoare. De asemenea, o parte dintre compușii săi pot proteja împotriva anumitor tipuri de cancer.
Beneficiile consumului de broccoli
În general, legumele crucifere au un conținut foarte scăzut de calorii. Broccoli crud este bogat în nutrienți sănătoși ce te pot proteja împotriva: infecțiilor, afecțiunilor cronice și bolilor de inimă.
De asemenea, printre nutrienții prezenți în broccoli, se regăsesc: vitamina A, vitamina C, vitamina E, vitamina K, folat (vitamina B9), calciu, fier, potasiu, fibre, proteine, glucozinolați, sulforafan, indol-3-carbinol și grăsimi, potrivit Very Well Health.
Poate încetini declinul mental
Compușii bioactivi din broccoli și alte legume verzi se asociază cu o îmbunătățire a sănătății cognitive. O dietă bogată în legume precum broccoli poate încetini declinul mental și poate susține funcționarea sistemului nervos.
Poate îmbunătăți sănătatea orală
Printre beneficiile consumului de broccoli se regăsește conținutul bogat în calciu și vitamina C. Acești nutrienți au un rol important în îmbunătățirea sănătății orale și pot reduce riscul de apariție a bolii parodontale. Compușii bioactivi din broccoli pot diminua riscul de a dezvolta cancer oral.
Poate sprijini sănătatea ochilor
Broccoli conține carotenoidele luteină și zeaxantină, care se asociază cu scăderea riscului de a dezvolta afecțiuni oculare cauzate de vârstă, cum ar fi cataracta și degenerescența maculară. În plus, are în compoziție beta-caroten, pe care organismul îl transformă în vitamina A. Deficitul de vitamina A poate produce orbire nocturnă, conform BBC Good Food.
Poate echilibra nivelurile de zahăr din sânge
Consumul regulat de fibre poate reduce nivelul de zahăr din sânge și poate diminua riscul de a dezvolta diabet de tip 2. Suplimentele cu broccoli pot menține niveluri scăzute de trigliceride și lipoproteine cu densitate joasă, mai exact de colesterol LDL (colesterol rău).
Poate ajuta digestia
Beneficiile consumului de broccoli includ o sursă importantă de fibre, de aceea pot ajuta digestia. O dietă bogată în fibre susține regularitatea scaunelor și previne constipația. Fibrele insolubile din broccoli pot scădea riscul de a dezvolta cancer de colon.
Poate reduce inflamația din organism
Broccoli conține antioxidanți, care luptă împotriva deteriorării celulelor din organism. Astfel, contribuie la reducerea inflamației și a riscului de a dezvolta bolile cronice. De asemenea, pot diminua riscul de a dezvolta anumite tipuri de cancer.
Mai mult, broccoli reprezintă o sursă foarte bogată de kaempferol. Acesta este un flavonoid care sprijină organismul să lupte împotriva alergiilor și inflamației.
Poate îmbunătăți sănătatea inimii
Beneficiile consumului de broccoli au un rol semnificativ în susținerea mai multor funcții. Datorită efectelor sale antiinflamatoare, broccoli îți poate îmbunătăți sănătatea inimii. Acesta are în compoziție fibre și potasiu, doi nutrienți care scad riscul de apariție a bolilor de inimă deoarece reduc colesterolul din sânge și sprijină funcția cardiovasculară.
În plus, poate diminua riscul de a dezvolta ateroscleroză. Aceasta poate determina acumularea plăcii în mucoasa arterelor, pe care le face să devină rigide. Astfel, poate crește riscul de apariție a atacului de cord și a accidentului vascular cerebral.
Poate susține sănătatea oaselor
Conținutul bogat în calciu, un mineral necesar pentru a-ți menține oasele puternice, se numără printre beneficiile consumului de broccoli. În plus, are concentrații ridicate de vitamina K, ce poate ajuta oasele să -l absoarbă și să-l utilizeze. O alimentație bogată în calciu și vitamina K poate susține diminuarea riscului de osteoporoză, o afecțiune caracterizată printr-o scădere a densității minerale și a masei osoase.
Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.