Antena

Simptomele de avort spontan și care sunt pașii de urmat

Oana Antonescu
Oana Antonescu
Publicat: 9 iunie 2023, 07:13 / Actualizat: 9 iunie 2023, 19:39

Majoritatea avorturilor spontane au loc în primul trimestru de sarcină și cele mai multe dintre ele nu pot fi prevenite. Iată care sunt simptomele de avort spontan, ce trebuie să faci dacă le observi și când e nevoie să mergi urgent la medic.  

Reclamă

Pierderea spontană a unei sarcini este un moment dificil pentru orice femeie și partenerul acesteia. Ea reprezintă o traumă fizică și emoțională, iar informarea cu privire la o astfel de situație este cea mai eficientă metodă de a o gestiona.

Avortul spontan se definește ca încetarea neintenționată a evoluției unei sarcini în primele 20 de săptămâni. El se produce înainte ca fătul să ajungă la etapa de viabilitate, adică înainte de a fi capabil să supraviețuiască în afara uterului.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Între 10% și 20% dintre sarcinile cunoscute se încheie printr-un avort spontan, potrivit datelor publicate de Mayo Clinic. Procentul real este însă mult mai mare, pentru că multe alte avorturi se produc foarte devreme în sarcină, chiar înainte ca femeia să afle că este însărcinată. 

Ce este un avort spontan

Majoritatea avorturilor spontane se produc atunci când fătul nu se dezvoltă așa cum ar trebui. În aproximativ 50% din cazuri, există defecte cromozomiale în materialul genetic al embrionului care îi împiedică dezvoltarea corectă. Dacă există prea mulți sau prea puțini cromozomi, sarcina nu poate evolua până la termen. Anomaliile cromozomiale pot apărea în mod natural în momentul concepției sau pot avea cauze genetice ereditare.

Reclamă

În alte cazuri, avortul spontan poate fi consecința unor probleme de sănătate ale mamei:

  • anomalii ale uterului sau ale colului uterin care fac dificilă implantarea și/sau menținerea sarcinii;
  • dezechilibre hormonale, cum ar fi nivelul scăzut de progesteron, care afectează dezvoltarea normală a sarcinii;
  • infecții; 
  • diabet zaharat care nu este ținut sub control;
  • boli tiroidiene. 

Câțiva factori pot crește riscul de a suferi un avort spontan: 

  • Vârsta înaintată a mamei. Riscul de avort spontan al unei femei de 35 de ani este de 20%, al uneia de 40 de ani ajunge la 40%, iar la 45%, riscul este de aproximativ 80%;
  • Pierderile anterioare de sarcină. Femeile care au avut două sau mai multe avorturi spontane în trecut au un risc mai mare;
  • Fumatul și consumul de alcool. Femele care fumează sau beau alcool în exces pe durata sarcinii au un risc mai mare de avort spontan.

Contrar unor mituri, avortul spontan nu poate fi cauzat de:

Reclamă
  • exercițiile fizice, nici chiar de intensitate mai mare precum joggingul sau mersul pe bicicletă;
  • contactele sexuale;
  • activitatea profesională, dacă nu presupune expunerea la substanțe chimice periculoase sau radiații.

Care sunt simptomele de avort spontan

Majoritatea pierderilor de sarcină se produc în primele 12 săptămâni de sarcină. Simptomele de avort spontan pot varia de la o femeie la alta și de la o situație la alta, însă există câteva manifestări comune:

  • sângerarea vaginală sau sângerare sub formă de spotting (sângerare vaginală ușoară);
  • durere sau crampe abdominale ori în zona lombară a spatelui;
  • eliminare de lichid sau de țesut pe cale vaginală.

Sângerarea vaginală apare frecvent în primul trimestru de sarcină și nu este întotdeauna un motiv de îngrijorare. O cauză inofensivă este sângerarea de implantare, care se produce atunci când ovulul fertilizat se atașează de peretele uterin. Ea are loc la 10-14 zile de la fecundare. Majoritatea femeilor care au avut o sângerare vaginală în primul trimestru duc sarcina la termen și aduc pe lume copii sănătoși. 

Dispariția simptomelor de sarcină, dacă acestea au existat, poate semnala de asemenea un avort spontan. Sensibilitatea crescută a sânilor, sânii dureroși, somnolența și alte semne de sarcină dispar odată cu oprirea ei în evoluție. 

Ce trebuie să faci dacă ai simptome de avort spontan

Contactează medicul tău obstetrician sau mergi la camera de gardă a celui mai apropiat spital pentru investigații imediat ce ai observat simptomele de avort spontan. În majoritatea cazurilor, el poate fi confirmat cu ajutorul unei ecografii, potrivit medicilor Serviciului Naţional de Sănătate britanic (NHS).

Dacă avortul spontan este confirmat, medicul îți va prezenta opțiunile de tratament pentru finalizarea acestuia. Ele depind de stadiul și de situația specifică a sarcinii. Pot fi luate în considerare următoarele opțiuni:

  • Tratamentul conservator. În multe cazuri, țesutul fetal se elimină natural în una-două săptămâni de la declanșarea avortului. Dacă sarcina este în stadiu incipient, medicul poate recomanda doar monitorizarea atentă a simptomelor și a progresului avortului spontan, fără intervenție medicală. La o programare ulterioară, se va asigura că avortul s-a finalizat complet;
  • Administrarea de medicamente. În anumite cazuri, medicul poate prescrie un tratament care stimulează contracțiile uterine și ajută astfel la evacuarea sarcinii sau a fragmentelor rămase din aceasta. Medicamentele pot fi administrate atât în regim ambulatoriu, cât și în regim de spitalizare.;
  • Tratamentul chirurgical. Dacă avortul spontan este incomplet sau dacă există complicații, se recurge la chiuretaj, care poate fi realizat prin aspirație sau cu instrumentar (chiuretă). Prin această intervenție se evacuează conținutul uterin, sub anestezie locală sau generală.

Indiferent de tipul de tratament recomandat de medic, este important să primești sprijin emoțional și îngrijire adecvată pe durata lui.

Când e nevoie să mergi urgent la medic

Avortul spontan poate crea uneori complicații care pun viața femeii în pericol. Una dintre ele este hemoragia, care necesită intervenție medcală de urgență. Sângerarea vaginală abundentă poate cauza;

  • amețeli;
  • palpitații;
  • stări de leșin.

O altă posibilă complicație a avorturilor spontane este infecția. Consultă de urgență un medic dacă ai unul sau mai multe dintre următoarele simptome: 

  • febră;
  • frisoane;
  • secreții vaginale urât mirositoare;
  • durere în abdomenul inferior.

În cele mai multe cazuri, avortul spontan nu poate fi prevenit. Majoritatea pierderilor spontane de sarcină sunt accidentale și urmate de o sarcină sănătoasă, cu o evoluție normală. 

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
Hemoroizi după naștere. Remedii rapide permise în perioada alăptării
Hemoroizi după naștere. Remedii rapide permise în perioada alăptării
Hemoroizi după naștere. Remedii rapide permise în perioada alăptării
Căderea părului după naștere. Principalele cauze și tratamente posibile
Căderea părului după naștere. Principalele cauze și tratamente posibile
Căderea părului după naștere. Principalele cauze și tratamente posibile
3 situații când sarcina e posibilă doar prin fertilizare in vitro
3 situații când sarcina e posibilă doar prin fertilizare in vitro
3 situații când sarcina e posibilă doar prin fertilizare in vitro
Reclamă
PARTENERI
icon