Antena

Care sunt primele semne de sarcină. Pot să apară și la 8 săptămâni după concepție

Oana Antonescu
Oana Antonescu
Publicat: 25 aprilie 2023, 09:23

Primele semne de sarcină apar de obicei între una și trei săptămâni de la concepție, dar unele femei pot să nu observe simptome până în săptămâna 8 de sarcină. Deși se întâmplă rar, este posibil să nu ai niciun semn de sarcină pe toată durata ei. 

Reclamă

Simptomele de sarcină diferă de la o femeie la alta, dar și de la o sarcină la alta, la aceeași femeie. De asemenea, intensitatea și durata lor este variabilă de la o femeie la alta și de la o sarcină la alta. 

Cel mai clar semn de sarcină este întârzierea menstruației, însă acest reper poate fi înșelător dacă ai un ciclu menstrual neregulat, potrivit medicilor American Pregnancy Association

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Când apar primele semne de sarcină

O mare parte dintre simptomele specifice sarcinii sunt determinate de hormonul hCG (gonadotropina corionică umană), pe care organismul femeii îl produce doar pe durata sarcinii. El este secretat de placentă imediat după implantarea ovulului fertilizat în peretele uterin, adică în jurul zilei 6-7 de la fertilizare. Poți observa primele simptome de sarcină odată ce placenta începe producția hormonului hCG, adică la numai o săptămână de la concepție. 

Totuși, jumătate dintre femeile însărcinate nu experimentează simptome până în săptămâna 5 de sarcină și 10% dintre ele nu resimt semnele specifice de sarcină până în săptămâna 8, potrivit informațiilor Babycenter.com

Reclamă

Unele femei pot să nu aibă niciun semn de sarcină pe întreaga sa durată. Nu se cunosc motivele pentru care se întâmplă acest lucru, însă, contrar unor opinii, aceasta nu înseamnă că este ceva în neregulă cu dezvoltarea fătului. 

Primele semne de sarcină care apar înainte de întârzierea menstruației

Uneori, se piate întâmpla ca femeia să aibă semne de sarcină înainte ca întârzierea menstruației să devină evidentă. Ce înseamnă semne timpurii de sarcină? Data de începere a sarcinii se calculează din prima zi a ultimei menstruații. Această dată este folosită ca punct de referință pentru calcularea datei probabile a nașterii. Dacă, de exemplu, prima zi a ultimei menstruații a fost 1 ianuarie, se consideră că prima săptămână de sarcină este 1-8 ianuarie. 

După acest model de calcul, ovulația are loc în cea de-a doua săptămână de sarcină. După fertilizare, ovulul începe să se dividă în trompa uterină, unde va rămâne timp de 5-7 zile, pentru ca apoi să se deplaseze din trompa uterină către uter. Simptomele timpurii de sarcină pot să apară din acest moment, care echivalează cu săptămâna 4 de sarcină. Cele mai frecvente sunt:

Reclamă
  • oboseală;
  • greață;
  • vărsături;
  • sâni sensibili și/sau umflați;
  • urinări mai frecvente;
  • schimbări ale dispoziției;
  • sângerări ușoare (așa-numita sângerare de implantare a embrionului în uter, cunoscută și ca spotting).

Simptomele de sarcină pe săptămâni

Din săptămâna 5, poți observa întârzierea menstruației dacă ciclul tău menstrual este regulat. În următoarea perioadă, simptomele din săptămâna 4 de sarcină se pot accentua și pot apărea unele noi.

Săptămânile 5-8

  • crește senzația de oboseală;
  • apare aversiunea față de anumite alimente sau mirosuri;
  • simțul olfactiv devine mai accentuat;
  • poate apărea o secreție vaginală albă, lăptoasă;
  • crampe asemănătoare celor de la menstruație;
  • senzație de balonare;
  • gust metalic în gură;
  • pete de culoare brună la nivelul feței, în jurul obrajilor, nasului și frunții (o problemă numită melasmă sau masca de sarcină);
  • păr cu fir mai gros și mai strălucitor;

Săptămânile 9-12

  • abdomenul crește în dimensiune;
  • cresc apetitul și setea;
  • greața și vărsăturile matinale se pot accentua;
  • dureri de cap;
  • dureri de spate.

Săptămânile 13-16

  • senzația de greață și vărsăturile se diminuează;
  • nivelul de energie crește;
  • starea generală este bună;
  • apetitul se menține crescut;
  • apare colostrul, un precursor al laptelui;
  • pot apărea amețeli.

Săptămânile 17-20

  • încep să fie simțite mișcările fetale;
  • abdomenul continuă să crească în dimensiuni;
  • sânii continuă să se mărească și se simt tensionați;
  • apetitul se menține crescut;
  • apare din nou senzația de oboseală.

Săptămânile 21-24:

  • oboseala continuă să crească;
  • apetitul crește;
  • pot să-și facă apariția vergeturile;

Care sunt simptomele de sarcină extrauterină

Aproximativ una din 40 de sarcini se implantează în afara uterului, problemă denumită medical sarcină ectopică sau extrauterină. În 90% dintre cazuri, embrionul se implantează în una dintre trompele uterine, iar în restul cazurilor, se fixează la nivelul ovarelor, în cavitatea abdominală sau în colul uterin. 

O astfel de sarcină nu poate ajunge până la termen. Ea poate involua sau poate duce la ruptura trompei uterine ori la deteriorarea țesuturilor în care s-a implantat, punând viața femeii în pericol.

Inițial, sarcina extrauterină are o evoluție normală și simptome specifice unei sarcini obișnuite. Femeia observă absența menstruației și poate avea stări de greață, sâni umflați și sensibili, oboseală și alte semne timpurii de sarcină. Testul de sarcină va avea rezultat pozitiv. 

Pe măsură ce embrionul crește, sunt afectate țesuturile înconjurătoare și apar primele semne de sarcină extrauterină:

  • sângerare vaginală anormală;
  • durere pelvină, sub formă de crampe uneori;
  • durere abdominală și/sau lombară;
  • durere de umăr (dacă sarcina extrauterină este implantată în trompele uterine)

Dacă embrionul continuă să crească în trompa uterină, el va produce ruptura acesteia și hemoragie abdominală. Simptomele sunt:

  • hemoragie vaginală abundentă;
  • durere pelvină sau abdominală severă, apărută brusc;
  • amețeli puternice;
  • șoc hemoragic;
  • pierderea stării de conștiență. 

Semnele unei sarcini extrauterine pot să apară oricând în intervalul 4-12 săptămâni. Ea este considerată o urgență medicală. Dacă te confrunți cu simptome, trebuie să te prezinți la un control ginecologic în cel mai scurt timp de la apariția lor. 

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
Hemoroizi după naștere. Remedii rapide permise în perioada alăptării
Hemoroizi după naștere. Remedii rapide permise în perioada alăptării
Hemoroizi după naștere. Remedii rapide permise în perioada alăptării
Care sunt primele simptome de sarcină înainte de întârzierea menstruației
Care sunt primele simptome de sarcină înainte de întârzierea menstruației
Care sunt primele simptome de sarcină înainte de întârzierea menstruației
Căderea părului după naștere. Principalele cauze și tratamente posibile
Căderea părului după naștere. Principalele cauze și tratamente posibile
Căderea părului după naștere. Principalele cauze și tratamente posibile
Reclamă
PARTENERI
icon