Activitatea fizică practicată regulat ajută la atenuarea durerilor din artrita reumatoidă și crește mobilitatea articulațiilor afectate de această boală reumatică. Iată care sunt cele mai indicate exerciții pentru artrita reumatoidă.
Atunci când îți simți articulațiile umflate, dureroase și rigide, exercițiile fizice pot părea ultimul lucru de care ai nevoie, însă medicii le recomandă pentru calmarea durerilor și creșterea mobilității.
7 tipuri de exerciții pentru artrita reumatoidă
Artrita reumatoidă, numită și poliartrită reumatoidă, este o boală reumatică autoimună în care sistemul imunitar atacă în mod eronat țesuturile proprii, articulațiile în acest caz. Ea afectează mai întâi articulațiile degetelor de la mâini și picioare, iar pe măsură ce avansează, implică și articulațiile mari: genunchii, șoldurile, umerii, gleznele și coatele.
Dacă suferi de artrită reumatoidă și faci exerciții fizice în mod regulat, vei resimți mai puțină durere, vei avea mai multă energie, vei dormi mai bine și vei funcționa mai bine în viața de zi cu zi, susțin medicii Colegiului American de Reumatologie.
Iată care sunt cele mai indicate exerciții pentru artrita reumatoidă care te vor ajuta să ții sub control durerea și să-ți recapeți mobilitatea:
1. Exerciții pentru artrita reumatoidă în apă
Hidroterapia – exercițiile fizice realizate în apă – sunt recomandate în toate cele aproximativ 100 de boli reumatice. Ea este diferită de înot, deoarece implică exerciții fizice speciale practicate într-o piscină cu apă mai caldă decât într-o piscină obișnuită. Tipul de exerciții este adaptat de fizioterapeut în funcție de mobilitatea și forța fiecărui pacient. În apă, articulațiile nu sunt solicitate, ci sunt susținute de ea.
În artrita reumatoidă, hidroterapia reduce durerea și rigiditatea articulațiilor, potrivit unui amplu studiu disponibil în revista de specialitate Musculoskeletal Care. Totodată, ea crește starea de bine a bolnavilor, susține același studiu.
Reabilitarea pacienților cu artrită reumatoidă prin această metodă este recomandată de Centrul american pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC). Hidroterapia aduce mai multe beneficii pentru sănătate, în comparație cu alte activități fizice, arată informațiile citate de CDC.
2. Tai chi
Când o articulație și musculatura din jurul său sunt afectate de poliartrită sau când ai trecut printr-o intervenție de protezare, îți sunt afectate coordonarea, postura și echilibrul. De aceea, vei fi mai predispus la căderi.
Yoga și Tai Chi sunt două tipuri de practici care ajută la conștientizarea corpului și perfecționează chiar cele trei aspecte afectate de artrita reumatoidă. Numită și „meditație în mișcare”, Tai chi este o formă de arte marțiale care combină mișcări lente cu exerciții de respirație și de concentrare. Ele antrenează musculatura articulațiilor, le reduce rigiditatea și atenuează durerile.
Pentru bolnavii cu artrită reumatoidă, practicarea Tai Chi mai are câteva beneficii, potrivit unui studiu: ajută la reducerea anxietății și depresiei și crește stima de sine și motivația.
3. Yoga
Exercițiile yoga sunt considerate unele dintre cele mai bune exerciții pentru artrita reumatoidă, beneficiile lor fiind confirmate de studii precum acesta realizat de cercetătorii de la Universitatea Johns Hopkins, din SUA.
Exercițiile de stretching ușoare, combinate cu exercițiile de respirație și cu meditația scad inflamația articulațiilor și le crește mobilitatea, reduce durerea și oferă o stare de bine, susțin specialiștii.
4. Stretching, alte exerciții pentru artrita reumatoidă
Dimineața, când articulațiile sunt înțepenite după orele de inactivitate de peste noapte, exercițiile de stretching de orice tip te pot ajuta să-ți recapeți mobilitatea.
Medicii Colegiului American de Reumatologie recomandă aceste exerciții de 4-5 ori pe săptămână, cu păstrarea fiecărei poziții timp de 10-15 secunde. În cazul celor care suferă de artrită reumatoidă, stretchingul este indicat pentru:
- musculatura brațelor
- musculatura spatelui
- musculatura șoldurilor
- musculatura coapselor (atât zona internă, cât și cea externă).
Pentru că degetele sunt printre primele afectate de această boală, sunt indicate exerciții de stretching și pentru ele.
5. Pedalatul
Dacă suferi de artrită reumatoidă, ai nevoie de exerciții aerobice pentru sănătatea inimii. Această boală autoimună crește riscul de boli cardiovasculare. Mersul pe bicicletă este un tip de exercițiu care îmbunătățește ritmul cardiac și reduce riscul de atac de cord. De altfel, antrenamentele aerobice mai sunt numite și antrenamente cardiovasculare sau cardio.
Indiferent dacă este practicat în aer liber sau pe o bicicletă staționară, acasaă, pedalatul nu solicită foarte mult articulațiile, ceea ce îl recomandă ca unul dintre cele mai bune exerciții pentru artrita reumatoidă.
6. Plimbările, cele mai ușoare exerciții pentru artrita reumatoidă
O plimbare în parc poate părea un exercițiu prea puțin eficient, dar este una dintre cele mai ușoare și mai accesibile tipuri de exercițiu fizic. Mersul este indicat îndeosebi în timpul puseurilor dureroase de boală, când alte activități devin prea solicitante. Punerea în mișcare a articulațiilor va reduce rigiditatea și durerea.
În plus, o plimbare de numai 30 de minute îți poate îmbunătăți starea de spirit, după cum susține un studiu publicat de British Medical Journal.
Dacă te confrunți cu probleme de echilibru, te poți susține cu ajutorul unui baston.
7. Exerciții de forță
Artrita reumatoidă afectează și forța musculară, ceea ce duce la agravarea durerilor articulare. Antrenamentele de forță reduc slăbiciunea musculară și ajută la o mai bună susținere articulară. Astfel, durerile se reduc, mobilitatea articulației crește și activitățile zilnice devin mai ușoare.
De două-trei ori pe săptămână, încearcă ridicări de greutăți, treptat. Poți folosi benzi elastice sau corzi extensibile pentru exerciții, dar discută înainte cu medicul tău curant despre cât de indicate sunt aceste activități fizice pentru tine. Uneori, ele pot agrava inflamația de la nivelul degetelor și încheieturilor.
Orice activitate fizică preferi dintre cele enumerate, cel mai important este să o practici cu regularitate. În unele zile, durerile sunt mai intense decât în altele. Când se întâmplă acest lucru, scade intensitatea exercițiilor sau alege o activitate mai puțin solicitantă.
Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.