7 alimente care scad imunitatea. Ce să eviți ca să te menții sănătos

Publicat: 14 iulie 2023, 07:16

Alimentația joacă un rol esențial în susținerea imunității. Așa cum unele alimente ajută la întărirea mecanismelor de apărare a organismului, altele pot avea efectul contrar. Află care sunt cele mai nocive alimente care scad imunitatea.

Un sistem comlex de organe, țesuturi și celule lucrează împreună pentru a proteja organismul împotriva invadatorilor și a ne menține sănătatea. Împreună, ele formează sistemul imunitar – o mașinărie complexă, capabilă să distrugă agenți patogeni, cum ar fi bacteriile, virusurile, fungi sau paraziții.

7 alimente care scad imunitatea

Nu există un singur aliment cu efect miraculos asupra imunității, dar alimentația, per ansamblu, joacă un rol esențial în susținerea mecanismelor de apărare. Ea asigură nutrienții de care organismul are nevoie pentru sinteza celulelor imune: vitamine cum ar fi vitamina C, D, A și E, minerale precum zincul, seleniul și fierul, antioxidanți și acizi grași omega 3. O alimentație care nu include acești nutrienți și conține, în schimb, zaharuri rafinate și grăsimi saturate în exces slăbește imunitatea.

Pentru o imunitate optimă, ar trebui să eviți sau, cel puțin, să limitezi consumul unor alimente nocive.

Cerealele rafinate

Centrul sistemului imunitar este tractul digestiv. Intestinele găzduiesc mai bine de 80% din celulele imune și sunt prima barieră împotriva bacteriilor și altor patogeni care provin din alimentele consumate. 

Potrivit unui articol publicat în revista medicală Allergy, fibrele alimentare susțin sistemul imunitar prin mai multe mecanisme. Prin fermentarea lor în colon de către bacteriile benefice din microbiomul intestinal, se produc acizi grași cu lanț scurt care influențează răspunsul imun al celulelor de apărare din intestin. Acești acizi grași pot stimula producția de anticorpi esențiali pentru apărarea împotriva infecțiilor.

Făina albă și toate alimentele obținute din ea, precum și orezul alb sunt supuse unui proces de rafinare în urma căruia pierd o mare parte din fibrele alimentare. Cele mai multe fibre se concentrează în stratul exterior al bobului de cereale, dar acesta este îndepărtat prin rafinare. 

Alimente care scad imunitatea: băuturile îndulcite

Zaharurile adăugate, cum sunt zahărul alb și diferiții îndulcitori, sunt nocive pentru fiecare celulă a corpului nostru, iar cele de apărare nu sunt ferite de efectele negative. Consumul excesiv de zahăr, în special prin băuturile îndulcite cu zahăr, slăbește sistemul imunitar.

Fructoza în exces, de exemplu, afectează compoziția microbiomului intestinal, afectând proliferarea bacteriilor benefice pentru sănătate, potrivit unui studiu publicat în revista Human Immunology.

Un nivel ridicat de zahăr în sânge contribuie, de asemenea, la apariția inflamației cronice. Inflamația este o reacție normală a răspunsului imun. Însă, atunci când devine cronică, ea suprasolicită sistemul de apărare, care nu-și mai poate îndeplini funcția. 

Prăjelile

Prepararea alimentelor la temperaturi ridicate și căldură uscată formează produși de glicare avansată. Glicarea este o reacție care apare între proteine, zaharuri și grăsimi. Acumularea acestor molecule în organism perturbă echilibrul microbiomului intestinal, crește riscul de inflamație cronică în organism și afectează bariera intestinală, susține un studiu publicat în revista Nutrients. Rin aceste mecanisme, produșii de glicare avansată slăbesc sistemul imunitar.

Alimentele prăjite, fripte, coapte sau rotisate conțin cantități mari de produși de glicare avansată. Dintre toate, produsele din carne pregătite la căldură uscată aduc cea mai mare cantitate din aceste molecule în organism. Pentru a evita acumularea excesivă, se recomandă gătirea la temperaturi scăzute și în mediu umed: prepararea la aburi, fierberea și poșarea. 

Alimente care scad imunitatea: carnea roșie și carnea procesată

Carnea roșie poate fi inclusă în alimentație dacă este consumată în cantități moderate. Excesul este cel care poate afecta echilibrul sistemului imunitar. În timpul procesului de digestie, bacteriile intestinale generează un metabolit numit trimetilamină, care apoi este transformat de către ficat în N-oxid de trimetilamină.

Carnea roșie și carnea procesată cresc sinteza acestui compus, iar nivelurile ridicate perturbă echilibrul bacteriilor intestinale, susține un studiu publicat în revista Nutrients. Disbioza, cum este numit dezechilibrul microbiomului, induce inflamația cronică, iar aceasta afectează funcționarea a sistemului imunitar.

Alimentele sărate

Consumul ridicat de sodiu crește nivelul inflamației în organism, modifică microbiomul intestinal și perturbă imunitatea adaptativă a organismului, potrivit unui articol de tip review publicat în revista medicală Hypertension. Cu toate acestea, studiile analizate au fost de mici dimensiuni, astfel încât sunt necesare mai multe cercetări pentru a înțelege legătura dintre consumul de sare și imunitate.

Majoritatea oamenilor consumă mult mai multă sare decât este recomandat. Conform unui studiu realizat de Organizația Mondială a Sănătății în 2016, un adult consumă zilnic 10,8 grame de sare, în timp ce cantitatea recomandată este de 5 grame. Alimente foarte bogate în sodiu sunt:

  • produsele de tip fast-food;
  • carnea procesată;
  • conservele;
  • gustările sărate. 

Alimente care scad imunitatea: cafeina

Cafeaua și ceaiul sunt bogate în antioxidanți care susțin sistemul imunitar prin efectul de reducere a inflamației din corp. Pe de altă parte, consumul în exces de cafeină poate afecta calitatea somnului. 

Odihna ejoacă un rol foarte important n menținerea unui sistem imunitar sănătos. În timpul somnului, organismul produce și eliberează citokine, un tip de proteine implicate în răspunsul imun. Citokinele ajută la combaterea infecțiilor și inflamațiilor, iar nivelul lor pot fi afectat dacă nu dormi suficient. De asemenea, odihna insuficientă poate scădea producția de anticorpi și celule albe din sânge. Acestea sunt mecanisme esențiale de apărare a organismului. 

Te poți bucura de băuturi cofeinizate, dar limitează cantitatea la doar două-trei cești pe zi. De asemenea, încearcă să le bei doar pe timpul zilei. Un studiu publicat în 2013 în Journal of Clinical Sleep Medicine arăta că o cafea băută cu 6 ore înainte de culcare reduce cu o oră durata somnului din timpul nopţii.

Alcoolul

Nici alcoolul nu este o alegere fericită pentru sănătatea intestinală, care joacă un rol crucial în răspunsul imun. El afectează diversitatea de bacterii bune care colonizează intestinul și funcția de barieră pe care acestea o îndeplinesc, potrivit unui studiu publicat în revista Toxicology Reports.

Consumul excesiv de alcool inhibă și capacitatea sistemului imunitar adaptativ (dobândit pe parcursul vieții) de a produce anticorpii necesari pentru a combate agenții patogeni. Nu în ultimul rând, alcoolul afectează și calitatea somnului, iar acesta este esențial pentru apărarea organismului. Consumă alcool doar ocazional și cu măsură dacă vrei să te bucuri de un sistem imunitar echilibrat.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
Celulele imunitare produse pentru a lupta împotriva formelor severe de COVID-19 pot micșora tumorile. Ce arată un nou studiu despre efectele acestei boli în organism
Celulele imunitare produse pentru a lupta împotriva formelor severe de COVID-19 pot micșora tumorile. Ce arată un nou studiu despre efectele acestei boli în organism
Legătura dintre microbiomul intestinal și sănătatea pielii. Cum influențează bacteriile „bune” riscul de melanom
Legătura dintre microbiomul intestinal și sănătatea pielii. Cum influențează bacteriile „bune” riscul de melanom
Artrita reumatoidă poate fi influențată de modificări ale microbiomului intestinal. Cercetătorii iau în considerare acest aspect pentru a dezvolta noi metode de tratament
Artrita reumatoidă poate fi influențată de modificări ale microbiomului intestinal. Cercetătorii iau în considerare acest aspect pentru a dezvolta noi metode de tratament
PARTENERI