Activitatea fizică regulată are un rol important în menținerea sănătății generale. În același timp, sedentarismul poate fi un factor declanșator în cazul mai multor afecțiuni. Citește despre riscurile unui stil de viață sedentar.
Sedentarismul poate avea drept consecințe: hipertensiune arterială, creștere nedorită în greutate și numeroase alte boli ce-ți pot afecta sănătatea. Chiar dacă nu ai mai avut o viață activă multă vreme, acest aspect nu înseamnă că nu poți deveni mai activ pentru a evita dezvoltarea acestor probleme.
Riscurile unui stil de viață sedentar
Un stil de viață sedentar se referă la statul pe scaun sau statul întins timp de minim 6 ore pe zi, fără a avea o mișcare fizică semnificativă pe parcursul zilei. O rutină dăunătoare se întâlnește în rândul persoanelor care lucrează la birou și care, după ce ajung acasă, aleg să se uite la televizor sau să caute informații pe telefonul mobil, potrivit Health Partners.
De asemenea, sedentarismul se poate manifesta prin intermediul mai multor simptome. Printre acestea se regăsesc inclusiv: oboseală, insomnie, dureri, acumulare de kilograme în plus și dificultăți de concentrare. Chiar dacă la început poate părea inofesiv, acesta poate crește riscul de a dezvolta mai multe afecțiuni.
Diabet
Un comportament sedentar pentru perioade lungi de timp poate provoca schimbări în corp și poate determina rezistență la insulină și diabet de tip 2. Diabetul de tip 2 apare mai frecvent la adulții aflați la o vârstă mai înaintată, dar, câteodată, se manifestă și în cazul copiilor.
Obezitate
Mai puțină mișcare înseamnă mai puține calorii arse, fiind printre riscurile unui stil de viață sedentar. Dacă practici mai puține exerciții fizice decât ar trebui în mod normal, acest obicei poate provoca o creșterea neintenționată în greutate și, cu timpul, poate duce la obezitate. În plus, obezitatea afectează sistemul cardiovascular. Aceasta poate favoriza acumularea plăcii de colesterol în vasele de sânge.
Hipertensiune arterială
Hipertensiunea arterială apare atunci când sângele circulă cu prea multă presiune prin organism. Astfel, inima depune prea mult efort. Această situație poate determina slăbirea vaselor de sânge. Activitatea fizică te ajută să menții niveluri echilibrate ale tensiunii arteriale.
Tulburări de somn
Cu cât ești mai inactiv, cu atât calitatea somnului și numărul de ore dormite sunt afectate. Obiceiurile sedentare excesive pot crește posibilitatea de dezvolta insomnie. Iar lipsa odihnei adecvate poate cauza alte probleme de sănătate, conform Real Simple.
Probleme la nivelul venelor
Când nu te miști suficient, sângele curge mai lent, ceea ce poate provoca probleme la nivelul venelor, fiind printre riscurile unui stil de viață sedentar. În acest caz, pot apărea: vene varicoase, vene păianjen, tromboza venoasă profundă (TVP) sau tromboza venoasă superficială (TVS), când se formează cheaguri de sânge în vene. Totodată, TVP îți poate pune viața în pericol dacă un cheag de sânge ajunge la plămâni și blochează fluxul sanguin.
Afecțiuni ale inimii
Lipsa activității fizice, poate cauza afecțiuni cardiace. Aceasta poate include cardiomiopatia, care afectează modul în care inima ta pompează sânge și boala coronariană, în care fluxul de sânge care transportă oxigen către inimă se reduce. Aceste afecțiuni pot fi provocate de mai mulți factori, dar factorul cel mai răspândit poate fi lipsa mișcării.
Probleme ale nivelurilor de colesterol
Riscurile unui stil de viață sedentar includ probleme ale nivelurilor de colesterol. Colesterolul, o substanță asemănătoare grăsimii necesare în organism pentru a forma celule sănătoase, poate fi afectat de comportamentul sedentar. Dacă nu ai suficientă activitate fizică, se poate să ai prea mult colesterol LDL (lipoproteine cu densitate scăzută) și prea puțin colesterol HDL (lipoproteine cu densitate mare). Această situație poate cauza întărirea arterelor și probleme vasculare.
Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.