Antena

Starea de somnolență pe parcursul zilei poate fi un semn precoce al demenței. Oamenii de știință au evaluat ce poate influența apariția acestei afecțiuni neurologice

Simina Dragut
Simina Dragut
Publicat: 11 noiembrie 2024, 12:43

Starea de somnolență pe parcursul zilei poate fi un semn precoce al demenței. Oamenii de știință au analizat persoanele aflate la o vârstă mai înaintată pentru a vedea dacă există semne, care pot indica dezvoltarea acestei afecțiuni neurologice.

Reclamă

Lucrarea a analizat 445 de adulți din comitatul Westchester aflat în New York. Aceștia au avut o vârstă medie de 76 de ani. Participanții au mers pe benzi de alergare pentru ca mersul lor inițial să poată fi înregistrat. După aceea au fost monitorizați anual din 2011 până în 2018.

Starea de somnolență pe parcursul zilei poate fi un semn precoce al demenței

Studiul susține că sindromul de risc cognitiv motor (MCR) s-ar putea manifesta înainte de a dezvolta alte simptome de demență. Prezența constantă a unor stări de somnolență zilnică și lipsa de entuziasm pentru desfășurarea activităților pot fi printre primele potențiale semne.

Dintre participanții care au suferit de stări de somnolență excesivă în timpul zilei și lipsă de entuziasm, 35,5% au dezvoltat sindromul de risc cognitiv motor. Persoanele care nu au avut aceste probleme s-au confruntat cu aceste simptome doar în proporție de 6,7%.

„Studiile anterioare au arătat o legătură între tulburările de somn și riscul de demență”, a spus autorul primului studiu, dr. Victoire Leroy, profesor asistent de medicină geriatrică la Spitalul Universitar Tours din Franța, conform CNN Health.

În cadrul studiului au fost colectate date anuale de la participanții, care și-au evaluat calitatea și cantitatea somnului. Aceștia au răspuns la întrebări cu privire la cele două săptămâni care au precedat evaluările.

Studiul a analizat mai multe aspecte asociate somnului

În general, este cunoscută ideea că lipsa somnului afectează capacitatea de regenerare a creierului, potrivit Times of India. Totodată, poate influența în mod negativ procesarea informației și eliminarea deșeurilor metabolice acumulate pe parcursul zilei. Dacă devin cronice, tulburările de somn pot crește riscul de a suferi de declin cognitiv și demență.

Cercetătorii au adunat detalii în cadrul a șapte componente ale Chestionarul Pittsburgh de Măsurare a Calității Somnului. Printre acestea s-au regăsit: calitate subiectivă a somnului, timpul necesar pentru a adormi, durata somnului, eficiența somnului (raportul dintre numărul total de ore de dormit și numărul total de ore în pat), tulburări de somn, utilizarea medicamente care induc somnul și disfuncții în timpul zilei.

Pe o durată de urmărire medie de aproximativ trei ani, 36 de participanți au dezvoltat sindromul de risc cognitiv motor. În comparație cu persoanele care s-au odihnit suficient, cele private de orele de somn necesare au prezentat un risc ușor mai mare de a suferi de aceste simptome. Dintre cele șapte componente ale somnului analizate separat, doar disfuncția în timpul zilei s-a evidențiat. Aceasta a fost asociată cu un risc de 3,3 ori mai mare.

Potrivit rezultatelor studiului din Neurology Journals, adulții în vârstă cu disfuncții în timpul zilei provocate de tulburări de somn prezintă un risc mai ridicat de a dezvolta sindrom de risc cognitiv motor. În același timp, cercetătorii consideră că sunt necesare studii suplimentare pentru a valida mecanismele acestei legături.

De asemenea, un alt studiu a arătat că există un semn care apare cu 12 ani înainte a dezvoltarea demenței. Acesta este pierderea sensibilității vizuale, mai precis a capacității de a detecta și procesa informații vizuale.

Te-ar mai putea interesa și
De ce n-ar trebui să stai pe telefon când ești la toaletă. Medicii spun să renunți la acest obicei
De ce n-ar trebui să stai pe telefon când ești la toaletă. Medicii spun să renunți la acest obicei
De ce n-ar trebui să stai pe telefon când ești la toaletă. Medicii spun să renunți la acest obicei
Premieră națională: Tiparul Neurocognitiv al Excelenței Românești – o cercetare a profilului psihologic al tinerilor cu potential înalt, lansată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României
Premieră națională: Tiparul Neurocognitiv al Excelenței Românești – o cercetare a profilului psihologic al tinerilor cu potential înalt, lansată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României
Premieră națională: Tiparul Neurocognitiv al Excelenței Românești – o cercetare a profilului psihologic al tinerilor cu potential înalt, lansată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României
Care sunt cele mai nocive alimente pentru creier. Neurologii avertizează că pot crește riscul de Alzheimer
Care sunt cele mai nocive alimente pentru creier. Neurologii avertizează că pot crește riscul de Alzheimer
Care sunt cele mai nocive alimente pentru creier. Neurologii avertizează că pot crește riscul de Alzheimer
Reclamă
PARTENERI
Ardei umpluți cu orez prăjit și edamame – rețetă rapidă și gustoasă
Rețete Fel De Fel
Ardei umpluți cu orez prăjit și edamame – rețetă rapidă și gustoasă
Acești ardei umpluți pot fi serviți ca fel principal, fără să mai ai nevoie de o garnitură complicată. Dacă vrei să completezi masa, oferă-i alături de o salată de castraveți, broccoli la abur sau fasole verde coaptă. Ardei umpluți cu orez prăjit și edamame – Descriere Ardeii trebuie copți puțin înainte de a fi umpluți. Această etapă este importantă deoarece le permite să înceapă să se înmoaie fără ca umplutura de orez să fie gătită excesiv. După aproximativ 15 minute la cuptor, ardeii devin suficient de fragezi pentru a primi umplutura, iar apoi mai au nevoie de încă 10-15 minute pentru a se găti complet. Pentru această rețetă, alege ardei grași de dimensiuni apropiate, astfel încât să se coacă uniform. Poți folosi ardei roșii, galbeni, portocalii sau verzi ori o combinație de mai multe culori. Ardeii roșii, galbeni și portocalii au un gust mai dulce. Cei verzi sunt mai puțin dulci și au o aromă mai intensă. Sosul de soia, uleiul de susan, usturoiul și sosul de usturoi cu chili dau umpluturii un gust intens, ușor picant și foarte aromat. Dacă preferi preparatele mai puțin iuți, redu cantitatea de sos de chili sau elimin-o complet. Pentru un plus de prospețime, adaugă la final ceapă verde proaspătă și câteva semințe de susan. Edamamele sunt un ingredient important. Acestea adaugă proteine vegetale și fibre, transformând orezul prăjit într-o umplutură mai consistentă. Preparatul poate rămâne complet vegetarian și vegan. Dar îl poți adapta foarte ușor dacă vrei să incluzi și o sursă suplimentară de proteine. Poți adăuga pui gătit, creveți sau tofu sfărâmat, fără să exagerezi cu cantitatea pentru a păstra suficient spațiu pentru umplutură.
icon