Obiceiuri care previn pierderea masei musculare. Cum te pot menține în formă

Publicat: 3 iunie 2024, 08:01

Odată cu înaintarea în vârstă, apar mai multe schimbări în ce privește compoziția corpului, iar pierderea masei musculare este printre cele care îți pot afecta cel mai mult sănătatea și desfășurarea activităților zilnice. Citește despre obiceiuri care previn pierderea masei musculare.

În mod inevitabil, procesul de îmbătrânire te face să experimentezi pierderea masei musculare. Aceasta rezultă din scăderea nivelului hormonal și dintr-un efect secundar general al înaintării în vârstă. Nu poți opri această schimbare, dar poți lua câteva măsuri pentru a o încetini și a-i diminua efectele.

Obiceiuri care previn pierderea masei musculare

Sarcopenia este procesul care te face să pierzi masă musculară pe măsură ce organismul îmbătrânește. Pentru a o evita, poți lua măsuri preventive. Din nefericire, pierderea mușchilor se întâmplă în cazul tuturor oamenilor într-o oarecare măsură și poate deveni debilitantă.

Pierderea masei musculare îți poate aduce mai multe dificultăți. Fiecare mișcare pe care o faci se datorează contractării sau relaxării unui mușchi. Susținerea masei musculare îți permite să menții funcționalitatea corpului și să te miști independent. Totodată, mușchii îndeplinesc un rol foarte important pentru echilibru. Dacă pierzi o bună parte din masa acestora, te poți confrunta cu dificultăți la mers.

Slăbirea mușchilor te poate împiedica să efectuezi sarcini simple, cum ar fi curățarea suprafețelor, mersul pe jos, menținerea echilibrului și îmbrăcarea hainelor. Slăbiciunea musculară poate să-ți încetinească capacitatea de a te vindeca după un accident sau o boală.

Sarcopenia poate începe să se instaleze de la vârsta de 35 de ani, potrivit Eat This, Not That. De obicei, reduce masa musculară cu 1% până la 2% în fiecare an. Pentru a combate procesul de pierdere a masei musculare, poți adopta mai multe schimbări la nivelul stilului de viață.

Menține o activitate fizică regulată

Activitatea fizică regulată scade riscul de a dezvolta sarcopenie, fiind printre aceste obiceiuri care previn pierderea masei musculare. Una dintre cauzele sarcopeniei este inactivitatea fizică. Din acest motiv, se recomandă să te ridici de pe scaun și să te deplasezi. Nu ai nevoie să practici un sport foarte intens. Chiar și includerea unei plimbări de doar 30 de minute în rutina ta zilnică poate produce schimbări.

Asigură-ți un aport optim de calorii

Indiferent de vârstă, este indicat să te asiguri că urmezi o dietă echilibrată. Pe măsuri ce începi să înaintezi în vârstă devine din ce în ce mai importantă. Alimentația dezechilibrată se regăsește printre cele mai întâlnite cauze ale sarcopeniei.

Ai nevoie să consumi suficiente calorii la fiecare masă. Dacă mănânci prea puține calorii, corpul va începe să ardă din țesuturi, inclusiv din mușchi pentru a obține energie. Se recomandă ca dieta ta să fie bogată în proteine. Dietele bogate în proteine ​​ajută la susținerea masei musculare și la recuperarea mușchilor după antrenament.

În același timp, consumul prea ridicat de proteine la vârsta a treia poate crește riscul de a dezvolta sarcopenie, de aceea este important să-ți asiguri un aport echilibrat.

Fă exerciții fizice cu greutăți

Printre aceste obiceiuri care previn pierderea masei musculare se numără executarea exercițiilor fizice. Cea mai eficientă metodă de a-ți menține și crește mușchii este de a-i lucra în mod constant. Poți aplica acest obicei printr-un program de antrenament de rezistență structurat de un antrenor sau din proprie inițiativă. Este important să lucrezi toate grupele musculare majore din corp. Folosirea mușchilor ajută la prevenirea pierderii masei.

Stai puțin timp la soare

Vitamina D, care se obține în principal prin expunerea la lumina soarelui, poate ameliora afecțiuni precum slăbiciunea musculară, conform The Healthy. Deficiențele de vitamina D pot provoca pierderea masei musculare. Dacă te expui la soare dimineața maxim 15 minute fără protecție solară poate stimula producerea de vitamina D în organism.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
Oamenii îmbătrânesc mai rapid la două intervale de timp. Cercetătorii au analizat schimbările moleculare asociate acestui proces
Oamenii îmbătrânesc mai rapid la două intervale de timp. Cercetătorii au analizat schimbările moleculare asociate acestui proces
Statul prelungit pe scaun poate afecta sănătatea inimii. Un studiu arată că poate fi dăunător inclusiv persoanelor care fac sport în timpul liber
Statul prelungit pe scaun poate afecta sănătatea inimii. Un studiu arată că poate fi dăunător inclusiv persoanelor care fac sport în timpul liber
Alimentația în cancer. Recomandări nutriționale pentru pacienții oncologici
Alimentația în cancer. Recomandări nutriționale pentru pacienții oncologici
PARTENERI