Cum alegi uleiul de măsline. Ce metode poți folosi

Publicat: 2 martie 2024, 07:39 / Actualizat: 4 martie 2024, 14:44

Pentru a alege un ulei de măsline bun și sănătos, se iau în considerare câteva aspecte și metode simple de selecție. Geo Dobre, somelier de ulei, a fost invitatul lui Carmen Brumă, tehnician nutriționist și antrenor fitness și al doctorului Mihail Pautov, în episodul 1, din sezonul 6, MediCOOL. Află cum alegi uleiul de măsline.

Geo Dobre a exemplificat cum se degustă uleiul de măsline la un concurs, a prezentat ce beneficii pentru sănătate poate avea consumul pe termen lung și a explicat câteva aspecte cu ajutorul cărora poți selecta un tip de ulei bun când mergi la cumpărături.

Cum se degustă uleiul de măsline

Uleiul se prepară prin stoarcere la rece și se folosește de mii de ani, inclusiv în scop medicinal. Se poate degusta dacă îl torni pe friptură, dar, poți simți cel mai bine gustul când îl iei din sticlă.

Există 700 de soiuri de măsline în bazinul Mării Mediterane, iar aproximativ 500-550 se pot folosi pentru a face ulei. Dacă vrei să afli cum alegi uleiul de măsline, ia în calcul că fiecare soi se caracterizează printr-un gust și un miros specific și se potrivește la anumite preparate culinare.

,,Nu ar trebui să te uiți la culoarea uleiului, culoarea nu are importanță. Atunci când mergem la concursuri nu judecăm niciodată culoarea uleiului. În primul rând, gustul trebuie să fie fructat, uleiul extravirgin de măsline să aibă miros și gust de măsline. Dacă nu are gust și miros de măsline, foarte posibil, nu este extravirgin.”

– Geo Dobre, somelier de ulei

La un concurs de uleiuri, pentru degustare, uleiul se pune în căușul palmei, se acoperă cu cealaltă palmă și se încălzește ușor până când ajunge la 28 °C deoarece la această temperatură își emană toate aromele în aer. Se ține paharul în palmă și se răsucește astfel încât să se încălzească lichidul din interior. La început, uleiul se miroase când ții paharul la nivelul pieptului. Dacă îl simți deja, înseamnă că este puternic fructat. Îl simți complet dacă îl duci aproape de barbă.

Dacă te întrebi cum alegi uleiul de măsline, ia în considerare că acesta se înghite direct într-o cantitate mică, după care se trage aer printre dinți pentru a simți tot gustul. Acest mod de degustare se numește strippaggio.

-Poți să tușești din cauza uleiului?
-Uleiul poate provoca tuse pentru că are oleocantal. Între degustări, gura se clătește cu apă sau măr verde. Când tragi foarte mult aer în piept, respiri foarte mult oleocantal deodată, îl aduci în gât și îi simți astringența. Astrigența este o trăsătură bună pentru uleiul de măsline pentru că trebuie să fie un ulei proaspăt.

Arbequina

Uleiul din soiul arbequina provine din Spania, fiind un ulei mediu fructat. Are o mare popularitate și se folosește de multe ori pentru copii deoarece se caracterizează printr-un gust aproape deloc amar. Emană un miros de clorofilă, asemănător cu cel al ierbii. Gustul seamănă cu cel al unei banane verzi sau al unei banane coapte, în funcție de cât de coaptă a fost măslina la preparare.

Hojiblanca

Hojiblanca este un ulei echilibrat și fructat, care se produce în Spania. Denumirea sa înseamnă frunză albă în spaniolă. Are un gust mediu spre puternic, iar la final se simte puțin picant. Mirosul seamănă cu cel al fânului sau cerealelor.

,,Aproape 50% din culturile pentru ulei de măsline se află în Spania, cel mai mare producător mondial. În Italia și Grecia, producția înseamnă puțin peste 10% din uleiul mondial.” – Geo Dobre, somelier de ulei

Ulei din Creta

Uleiul de măsline provenit din Creta conține peste 2000 de mililitri de polifenoli înr-un litru. În anumite țări din Europa se vinde ca supliment alimentar.

În unele țări, medicul îl prescrie pe rețetă pentru diferite afecțiuni, precum afecțiuni cardiovasculare și afecțiuni ale tractului intestinal. Oamenii beau dimineața o lingură înainte de masă, după care jumătate de oră nu consumă nimic.

,,Este un supliment alimentar.” – Carmen Brumă, tehnician nutriționist și antrenor fitness

Cum alegi uleiul de măsline

Când mergi într-un supermarket pentru a cumpăra ulei de măsline se recomandă să fii atent la câteva aspecte pentru a alege un produs de calitate.

În primul rând, analizează eticheta de pe spatele ambalajului pentru a vedea dacă producătorul uleiului este și îmbuteliatorul uleiului. De cele mai multe ori, pe sticlă scrie ulei preparat din uleiuri din Uniunea Europeană și din afara Uniunii Europene. În acest caz, indică un îmbuteliator, care cumpără uleiuri ieftine de la diverși producători și-l amestecă în sticlă. Acesta nu este stors de acel producător.

Observă dacă se menționează soiul măslinei, acest detaliu indică dacă producătorul cunoaște locul de proveniență. De asemenea, anul recoltei îndeplinește un rol foarte important, fiind campania din care a fost recoltat, de exemplu, campania 2023-2024.

,,Cu cât uleiul de măsline este mai bun pentru sănătate, cu atât are un preț mai scump.” – Geo Dobre, somelier de ulei

-Ce beneficii au uleiurile de măsline studiate?
-În cazul dietei mediteraneene, se știe că oamenii care trăiesc în bazinul Mării Mediterane nu se confruntă cu multe afecțiuni cardiace sau diabet. Trăiesc mai mult și au un stil de viață mai sănătos. Consumul zilnic de ulei de măsline poate scădea riscul de a dezvolta boli cardiovasculare, mai ales ateroscleroză, probleme care se întâlnesc frecvent în cazul românilor. Românii consumă alte tipuri de ulei și, în dietă, au inclus mai târziu uleiul de măsline.

Când vrei să știi cum alegi uleiul de măsline, reține câteva aspecte simple. Pentru ca acesta să fie extravirgin, este de preferat să dispună de o anumită aciditate și anumiți markeri ai oxidării cu valori cuprinse între limitele stabilite de UE. La gust, nu se indică să fie: metalic, rânced sau oțețit.

,,Când te duci în magazin, uită-te unde se produce, uită-te dacă este trecut soiul și uită-te dacă scrie recolta, anul în care a fost recoltat. Dacă scriu aceste 3 lucruri înseamnă că este un ulei probabil foarte bun.” – Geo Dobre, somelier de ulei

Ai aici toate edițiile sezonului 6 MediCOOL, emisiune difuzată de Antena 1 și disponibilă online exclusiv în AntenaPLAY.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
Cum influențează dieta apariția cariilor. Care sunt categoriile de alimente care pot afecta sănătatea dinților
Cum influențează dieta apariția cariilor. Care sunt categoriile de alimente care pot afecta sănătatea dinților
Ce beneficii importante are cafeaua cu scorțișoară. De ce merită să o consumi așa
Ce beneficii importante are cafeaua cu scorțișoară. De ce merită să o consumi așa
Alimente benefice pentru sănătatea inimii. Ce poți mânca dacă suferi de o boală cardiovasculară
Alimente benefice pentru sănătatea inimii. Ce poți mânca dacă suferi de o boală cardiovasculară
PARTENERI