În fiecare zi, peste un milion de bărbați și femei din întreaga lume se infectează cu boli transmise prin contacte sexuale neprotejate, semnalează statisticile Organizației Mondiale a Sănătății. Multe dintre ele nu dau simptome, dar pot să provoace complicații grave dacă nu sunt tratate. Află ce simptome au și cum se depistează bolile cu transmitere sexuală.
Reclamă
Bolile cu transmitere sexuală, prescurtate BTS, sunt infecții transmisibile prin contacte intime neprotejate. În ciuda progreselor înregistrate în diagnosticarea și tratarea acestor afecțiuni, incidența lor se menține ridicată.
Prin complicațiile pe care le produc, bolile cu transmitere sexuală au un impact crescut asupra sănătății sexuale și reproductive la nivel global. Ele afectează atât femeile, cât și bărbații, dar cele mai multe probleme le creează femeilor.
ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ
Unele dintre aceste infecții se transmit de la mamă la făt în timpul sarcinii și pot pune în pericol sănătatea femeii sau a bebelușului. Câteva dintre ele sunt asimptomatice, motiv pentru care se preferă termenul de „infecții cu transmitere sexuală” în lipsa unor semne de boală.
Așadar, poți avea o infecție cu transmitere sexuală despre care să nu știi. Dacă ai o viață sexuală activă și contacte sexuale cu parteneri multipli sau contacte neprotejate, testarea periodică este singura metodă prin care poți depista astfel de infecții înainte de a le transmite mai departe sau de a ajunge la complicații precum infertilitatea, cancerul de col uterin sau cancerul anal.
Reclamă
Care sunt bolile cu transmitere sexuală frecvente
Peste 30 de bacterii, virusuri și paraziți se pot transmite pe cale sexuală, prin contacte vaginale, anale sau orale, potrivit informațiilor Organizației Mondiale a Sănătății. Transfuziile de sânge, folosirea în comun a acelor și instrumentele de manichiură și pedichiură nesterilizate sunt o altă cale de infectare.
Cele mai frecvente infecții sexuale sunt:
- sifilisul
- gonoreea
- infecția cu Chlamydia trachomatis
- Infecția cu Trichomonas
- hepatita B
- infecția cu herpes simplex
- HIV
- infecția cu virusul papiloma uman (HPV)
Reclamă
Iată cum se manifestă fiecare dintre ele și ce analize sunt recomandate pentru depistarea lor.
Sifilisul
Această infecție cu transmitere sexuală este cauzată de bacteria Treponema pallidum. Boala afectează atât femeile, cât și bărbații și evoluează în etape, astfel că există sifilis primar, secundar, latent și terțiar. Fiecare stadiu are semne și simptome specifice, potrivit specialiștilor Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC), din SUA.
Stadiile de evoluție
Sifilisul primar este primul stadiu al bolii. Într-un interval de 10 zile și până la 3 luni de la infectare, la locul în care bacteria pătrunde în organism (penis, vagin, anus, rect, buze sau interiorul gurii) apare o ulcerație/leziune sau mai multe, rotunde și ferme la atingere, numite șancre. Pentru că nu sunt dureroase, este foarte posibil ca ele să treacă neobservate. Într-un interval de 3-6 săptămâni, leziunile dispar de la sine, fără tratament. Cu toate acestea, în lipsa unui tratament, sifilisul evoluează către următorul stadiu.
Sifilisul secundar apare la 2-10 săptămâni de la primele ulcerații și se manifestă prin:
- erupții cutanate de culoare roșie sau roșii-maronii care apar pe una sau mai multe zone de pe corp, de obicei pe membre și pe trunchi;
- ulcerații în zona vaginului, anusului sau în cavitatea bucală;
- febră;
- ganglioni limfatici inflamați;
- dureri în gât;
- căderea părului pe zone rotunde, bine delimitate;
- dureri de cap;
- scădere în greutate;
- dureri musculare;
- oboseală accentuată.
Și în această etapă de evoluție a sifilisului, simptomele dispar de la sine, fără tratament. Persoana în cauză rămâne însă contagioasă și boala evoluează către următoarele stadii.
Sifilisul latent este o perioadă cu o durată relativă, de la câteva luni la câțiva ani, în care bolnavul nu mai are simptome. În unele situații, ele nu mai apar niciodată, dar infecția nu dispare din organism. Alteori, sifilisul latent evoluează către ultima fază.
Sifilisul terțiar este cel mai grav dintre toate stadiile. Majoritatea celor care au sifilis nu ajung în această etapă, chiar dacă nu se tratează. Când apare totuși acest stadiu al bolii, se poate ajunge la afectarea permanentă a unor organe și chiar la deces.
Sifilisul terțiar se manifestă la 10-30 de ani de la infectarea inițială și poate avea următoarele simptome și consecințe:
- neurosifilis, manifestat prin numeroase probleme neurologice: slăbiciune musculară, dureri de cap severe, dificultăți de concentrare, stări de confuzie, modificări de personalitate și/sau demență;
- sifilis ocular, manifestat prin dureri oculare și/sau roșeață oculară, probleme de vedere și chiar orbire;
- otosifilis, manifestat prin probleme auditive: zgomote în urechi, vertij și chiar pierderea auzului.
Diagnostic
Sifilisul se depistează prin mai multe tipuri de analize de sânge care detectează anticorpii nespecifici sau specifici faţă de Treponema pallidum: VDRL, RPR, TPHA și EIA.
Testarea periodică este recomandată tuturor persoanelor care au parteneri multipli și contacte sexuale neprotejate. În sarcină, ea face parte dintre analizele obligatorii, fiindcă sifilisul congenital poate pune în pericol viața bebelușului.
Gonoreea, una dintre bolile cu transmitere sexuală care duce la infertilitate
Una dintre bolile cu transmitere sexuală frecvente în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani, gonoreea este cauzată de bacteria Neisseria gonorrhoeae.
Majoritatea femeilor care se infectează nu au simptome. Când apar totuși manifestări, ele sunt nespecifice și pot fi puse pe seama unei infecții urinare sau vaginale. Simptomele se declanșează la 1-14 zile de la infectare și pot include:
- senzație de arsură și durere la urinare;
- secreții vaginale abundente;
- sângerări vaginale între menstruații.
Bărbații simptomatici pot avea următoarele manifestări:
- senzație de arsură la urinare;
- secreție peniană de culoare albă, galbenă sau verde;
- mai rar, testicule dureroase sau inflamate.
Chiar dacă este adesea asimptomatică, gonoreea netratată poate crea complicații atât femeilor, cât și bărbaților. La femei, bacteria ajunge în uter și în trompele uterine, provocând boala inflamatorie pelvină, care se manifestă prin dureri abdominale și febră. Boala inflamatorie pelvină poate leza trompele uterine și poate duce la infertilitate.
La bărbați, gonoreea se complică uneori cu epididimită, o inflamație a testiculelor care duce, în cazuri rare, la infertilitate.
Diagnostic
Bacteria care provoacă această boală cu transmitere sexuală poate fi depistată prin intermediul unui examen de secreție vaginală, respectiv uretrală în cazul bărbaților.
Tinerii cu vârsta sub 25 de ani ar trebui să se testeze anual pentru gonoree dacă au o viață sexuală activă, recomandă medicii CDC. Testarea anuală este indicată tuturor bărbaților și femeilor care au parteneri multipli și contacte sexuale neprotejate, indiferent de vârstă.
Infecția cu Chlamydia, printre bolile cu transmitere sexuală „tăcute”
Clamidioza, cum este numită infecția cu bacteria Chlamydia trachomatis, este asimptomatică, de cele mai multe ori.
Atunci când are manifestări, ele apar la câteva săptămâni de la contactul sexual care a dus la infectare. În cazul femeilor, simptomele pot fi:
- secreții vaginale neobișnuite;
- senzație de arsură la urinare.
În cazul bărbaților, infecția cu Chlamydia se manifestă prin:
- secreții peniene;
- senzație de arsură la urinare;
- mai rar, durere și inflamație a unui testicul sau a ambelor.
Bacteria poate infecta și rectul în urma contactelor sexuale anale sau prin extinderea infecției vaginale către anus. În aceste cazuri, pot apărea dureri la nivelul rectului, secreții și sângerări.
Chiar dacă este frecvent asimptomatică, infecția cu Chlamydia poate afecta sistemul reproducător al femeii. Ea duce adesea infertilitate sau crește riscul de sarcini extrauterine (care se dezvoltă în afara uterului).
Diagnostic
În cazul femeilor, clamidioza se poate depista printr-un test de secreție cervicală, iar în cazul bărbaților, cu ajutorul unui test de secreție uretrală sau dintr-o probă de urină.
Infecția cu Trichomonas
Tricomoniaza, infecția produsă de un parazit numit Trichomonas vaginalis, produce simptome în doar 30% din cazuri și este mai frecventă la femei, potrivit datelor CDC. Chiar dacă nu au simptome, persoanele infectate pot transmite infecția prin contacte sexuale neprotejate. Mai rar, transmiterea se face și prin folosirea unor obiecte contaminate, cum ar fi prosoapele neigienizate.
Atunci când există, simptomele apar în 5-28 de zile de la infectare sau mult mai târziu de atât. Bărbații care se infectează cu Trichomonas pot avea următoarele simptome:
- mâncărimi și iritație a glandului penian;
- senzație de arsură la urinare și ejaculare;
- secreții peniene.
Femeile cu Trichomonas vaginalis pot avea următoarele simptome:
- Mâncărimi, senzație de arsură, roșeață și durere în zona genitală;
- Disconfort la urinare;
- Secreție vaginală transparentă, albp, gălbuie sau verzuie cu miros neplăcut;
În lipsa unui tratament, tricomoniaza poate persista multe luni și chiar ani. Simptomele apar și dispar periodic, iar contactele sexuale devin dureroase.
La bărbați, infecția se poate extinde până la prostată, uretră și epididim (organ aflat în spatele fiecărui testicul), cauzând dureri perineale. Ea poate afecta calitatea spermei, ducând la infertilitate.
La femei, tricomoniaza poate cauza o inflamație cronică a trompelor uterine și/sau a ovarelor, cu risc de afectare a fertilității. În sarcină, infecția cu transmitere sexuală poate duce la naștere prematură și greutate mică a bebelușului la naştere.
Diagnostic
Infecția cu Trichomonas vaginalis se depistează printr-un examen de secreție vaginală, respectiv uretrală în cazul bărbaților. Pentru că tricomoniaza este frecvent asimptomatică, testarea periodică, de rutină, este recomandată tuturor persoanelor active sexual și în special celor cu parteneri multipli.
Hepatita B, încadrată la bolie cu transmitere sexuală
Hepatita B este considerată o boală cu transmitere sexuală pentru că acesta este calea cea mai frecventă de transmitere, însă ne putem infecta cu virusul hepatitic B și prin alte căi: contactul cu sângele unei persoane infectate, transfuzii de sânge, instrumentarul medical și instrumentele de manichiură nesterilizate. Virusul care provoacă hepatita B poate rezista pe suprafețe până la o lună.
Aproximativ jumătate dintre persoanele infectate nu au simptome sau prezintă simptome ușoare, cum sunt oboseala, starea de slăbiciune și durere în partea dreaptă sus a abdomenului. Alteori, hepatita B acută se poate manifesta prin:
- icter (îngălbenirea pielii și albului ochilor);
- greață, vărsături;
- scaune deschise la culoare;
- urină închisă la culoare;
- lipsa poftei de mâncare;
- febră mică sau subfebrilitate;
- dureri musculare și/sau articulare.
Aproximativ 95% dintre persoanele infectate cu virusul B îl elimină din organism și nu au nevoie de tratament. La ceilalți, hepatita B evoluează către forma cronică. Într-un interval variabil, de la câțiva ani la zeci de ani chiar, infecția cronică poate duce la apariția cirozei și a cancerului hepatic.
Diagnostic
Testarea pentru hepatita B se realizează prin intermediul unei analize de sânge numite antigen HBs. Ea face parte din analizele obligatorii pentru femeile însărcinate. Pentru persoanele active sexual, testarea este recomandată periodic. Dacă, la analizele anuale, transaminazele (ALT, AST) au un nivel crescut, medicul îţi va recomanda efectuarea testarea pentru hepatita B.
Infecția cu herpes simplex
Una dintre bolile cu transmitere sexuală frecvente la persoanele active sexual este herpesul genital. Virusul herpetic (herpes simplex) este de două tipuri: herpes simplex tip 1 și herpes simplex tip 2 (HSV2). Primul dintre ele provoacă veziculele cu lichid de la nivelul buzelor sau gurii și transmiterea este non-sexuală. Cel mai adesea, infectarea are loc în copilărie sau în primii ani de adult.
Herpesul oral se poate răspândi însă și în zona genitală, prin sex oral, potrivit specialiștilor CDC. De aceea, unele cazuri de herpes genital sunt provocate de virusul herpes simplex 1. Cele mai multe cazuri sunt însă consecința infectării cu virusul de tip 2.
Uneori, herpesul genital nu are simptome. Alteori, leziunile pe care le produce trec neobservate, având aspectul unor coșuri sau foliculi de păr inflamați. La persoanele simptomatice, manifestările apar la un interval de 2-12 zile de la infectare:
- una sau mai multe vezicule cu lichid pe sau în jurul organelor genitale, rectului sau gurii;
- când veziculele se sparg, lasă în urmă leziuni dureroase. Vindecarea lor durează cel puțin o săptămână;
- simptome asemănătoare gripei: febră, dureri în corp, ganglioni inflamați.
După acest prim episod de boală (infecția primară), o parte dintre persoanele infectate cu virusul herpetic se confruntă cu infecții recurente. Simptomele lor sunt însă mai puțin severe decât infecția primară.
Diagnostic
Infecția herpetică poate fi diagnosticată prin următoarele metode:
- clinic, prin examinarea veziculelor;
- prin prelevarea de lichid din vezicule pentru efectuarea unei culturi de laborator;
- prin analize de sânge, dacă nu ai simptome, dar crezi că ai fost expus la virusul herpetic. Testarea presupune verificarea în sânge a anticorpilor specifici. Prezența anticorpilor de tip IgM indică o infecție recentă, iar cei IgG sugerează o infecție anterioară.
Infecția cu HIV
Virusul imunodeficienței umane (HIV) se transmite prin contacte sexuale neprotejate sau prin contactul cu sânge infectat. Boala se manifestă diferit de la o persoană la alta, astfel că unele pot să fie asimptomatice sau să aibă numai unele dintre următoarele simptome:
- febră;
- tuse;
- dureri de cap;
- dureri musculare și/sau articulare;
- dureri în gât;
- ganglioni limfatici umflați;
- transpirații nocturne;
- diaree;
- leziuni (ulcerații) bucale;
- scădere în greutate;
Aceste simptome sunt specifice fazei acute ale bolii și apar într-un interval de 2-4 săptămâni de la infectare. Ele sunt similare celor din gripă sau din mononucleoza infecțioasă și pot trece neobservate.
Manifestările fazei acute persistă de la câteva zile la câteva săptămâni și sunt urmate de o perioadă latentă, în care virusul continuă să se multiplice, dar într-un ritm mai lent. Fără tratament, persoanele infectate pot rămâne în această etapă cronică până la 10-15 ani. Cu tratament, virusul poate deveni nedetectabil în organism și poți duce o viață lungă, fără complicații și fără a pune în pericol partenerii. Dacă încărcătura virală este detectabilă, poți transmite virusul prin contacte sexuale și în această etapi, chiar dacă nu ai simptome.
Dacă ai fost infectat cu HIV și nu urmezi un tratament, virusul va slăbi sistemul imunitar și infecția va progresa către SIDA, cea de-a treia și ultima etapă a bolii. Simptomele SIDA sunt:
- pierdere rapidă în greutate;
- febră recurentă;
- transpirații nocturne abundente;
- oboseală extremă, inexplicabilă;
- mărire în dimensiuni a ganglionilor limfatici de la axile, gât sau zona inghinală;
- diaree care persistă mai mult de o săptămână;
- ulcerații la nivelul gurii, anusului sau organelor genitale;
- pneumonie;
- probleme de memorie, depresie și alte tulburări neurologice.
Sistemul imunitar slăbit favorizează apariția a diferite infecții, precum cea herpetică, salmoneloza, candidoza, toxoplasmoza, tuberculoza și altele
Diagnostic
Infecția cu HIV poate fi depistată prin intermediul unui test de sânge care detectează anticorpii anti-HIV. Infecția cu acest virus are o perioadă mai lungă de incubație, iar anticorpii pot să nu fie detectabili în circulația sangvină până la 6 luni de la infectare. Un rezultat negativ obținut în acest interval trebuie confirmat cu un al doilea test la 6 luni.
Infecția cu virusul papiloma uman (HPV)
Infecția cu HPV este una dintre bolile cu transmitere sexuală cu consecințe grave. Ea reprezintă principala cauză a cancerului de col uterin la femei și de cancer anal la bărbați. Există aproape 200 de tipuri de virus papiloma uman înrudite care se transmit prin contacte sexuale neprotejate sau prin contacte intime piele pe piele.
Aproape toate persoanele active sexual se infectează cu un virus HPV cel puțin o dată în viață. Cele mai multe infecții sunt asimptomatice și persoanele afectate nu vor ști că sunt infectate. În 9 din 10 cazuri, sistemul imunitar reușește să elimine virusul din organism în aproximativ 2 ani de la infectare și nu există complicați. Dar, când HPV persistă în corp, el poate provoca negi genitali sau leziuni pe piele și mucoase cu potențial cancerigen.
Negii sunt tumori benigne care apar în zona genitală. Ei au dimensiuni variabile, pot fi unici sau grupați sub forma unor excrescențe care au aspectul unei conopide, de culoarea pielii, roz sau gri. Simtpomele pe care le pot provoca sunt:
- mâncărimi;
- usturimi;
- sângerări, în special în timpul contactelor sexuale.
Leziunile precanceroase sunt cauzate de alte tipuri de HPV decât cele care provoacă negii genitali. Există 15 tipuri de virus papiloma uman cu risc înalt oncogen, iar persistența lor în organism pentru mai mulți ani poate duce la apariția cancerului de col, dar și a altor cancere: vaginal, penian, anal sau orofaringian.
Infecția HPV cu aceste tulpini cancerigene nu are niciun simptom până la apariția leziunilor precanceroase. Adesea, femeile află că ar putea fi infectate cu virusul în urma unor rezultate modificate la testarea Babeș-Papanicolau.
Diagnostic
Testarea HPV se realizează prin analiza unei probe de secreții recoltate de la nivelul colului uterin. Analiza se numește genotipare HPV și detectează atât infecția, cât și tulpina sau tulpinile virale prezente. Testul HPV este recomandat tuturor femeilor active sexual. Organizația Mondială a Sănătății o recomandă începând de la vârsta de 30 de ani, la un interval de 5-10 ani.
Femeile care au rezultate modificate la testul Babeș-Papanicolau primesc recomandare pentru testarea HPV. De cele mai multe ori, modificările țesutului colului uterin observate la testarea Papanicolau sunt determinate de tulpinile HPV cu risc cancerigen.
Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.
