Pentru unele femei, dorința de a deveni mame se lovește de un obstacol dureros: absența uterului. Fie că s-au născut fără acest organ, fie că l-au pierdut în urma unei afecțiuni sau intervenții chirurgicale, ele se confruntă cu o formă de infertilitate care exclude complet posibilitatea unei sarcini.
Reclamă
Până de curând, singurele opțiuni pentru aceste femei erau adopția sau maternitatea surogat. Însă medicina a făcut un pas uriaș: transplantul de uter. Această procedură revoluționară, care a permis nașterea primului copil în Marea Britanie la începutul acestui an, reprezintă un punct de cotitură.
Am discutat cu dr. Andreas Vythoulkas despre ce presupune această intervenție, cine poate beneficia de ea și ce provocări etice și medicale implică.
ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ
În ce constă transplantul de uter și ce riscuri presupune procedura
Transplantul de uter este o intervenție chirurgicală prin care o femeie primește un uter de la o donatoare (fie în viață, fie decedată), scopul final fiind ca pacienta să poată duce o sarcină la termen.
Este important de știut că uterul transplantat nu se conectează la ovare. Așadar, concepția naturală nu este posibilă. După transplant, pacienta trebuie să ia medicamente imunosupresoare pentru a preveni respingerea uterului.
Reclamă
Apoi, sarcina se obține exclusiv prin fertilizare in vitro (FIV). Embrionii sunt creați înainte de transplant, folosind ovulele pacientei și sperma partenerului, și sunt apoi implantați în uterul transplantat.
Sarcina în uterul transplantat este considerată cu risc crescut și necesită supraveghere medicală constantă.
Trebuie menționat că nașterea se face întotdeauna prin cezariană. Acest lucru este esențial pentru a minimiza riscurile atât pentru mamă, cât și pentru bebeluș. Pereții uterului transplantat sunt considerați mai fragili, iar nașterea naturală ar putea duce la complicații grave.
Reclamă
Echipa medicală monitorizează cu atenție sarcina și planifică cezariana la momentul optim, pentru a asigura cel mai bun rezultat.
După naștere, uterul transplantat este, de obicei, îndepărtat pentru a elimina nevoia de medicamente imunosupresoare pe termen lung, care vin cu riscuri pentru sănătate.
Transplantul de uter: costuri și condiții
În prezent, transplantul de uter este disponibil doar în câteva centre din lume, majoritatea în cadrul unor studii clinice. Costurile sunt însă foarte mari. În Marea Britanie, de exemplu, transplantul costă între 25.000 și 30.000 de lire sterline, fără a include FIV, medicația și îngrijirea postoperatorie.
Procedura se poate realiza cu donatoare decedate sau, mai rar, cu donatoare în viață, de obicei rude apropiate. În cazul donatoarelor în viață, vorbim despre o intervenție chirurgicală complexă, care durează multe ore și care implică riscuri, la fel ca orice operație majoră. Tocmai din acest motiv, echipele medicale sunt extrem de prudente și se asigură că donatoarele sunt pe deplin informate și că starea lor de sănătate este perfectă.
Femeile care se pot califica pentru această procedură suferă de ceea ce noi numim infertilitate absolută de cauză uterină. Aceasta înseamnă că fie s-au născut fără uter (o afecțiune numită agenezie uterină sau sindromul Mayer-Rokitansky-Küster-Hauser), fie uterul a fost îndepărtat chirurgical, de exemplu, în urma unei histerectomii, a unor fibroame de mari dimensiuni sau a unui cancer. Pacientele trebuie să aibă o stare generală de sănătate bună, să nu aibă alte afecțiuni cronice și, foarte important, să aibă o susținere emoțională puternică din partea familiei.
Dileme etice și morale – cine are prioritate?
Întrebările etice sunt, într-adevăr, complexe și esențiale. De exemplu, procesul de selecție a candidatelor trebuie să fie transparent și echitabil. Apoi, există problema resurselor – este o procedură scumpă, iar donatorii de organe, chiar și în cazul uterului, sunt o resursă limitată.
Trebuie să ne asigurăm că luăm decizii etice, bazate pe criterii medicale clare, dar și pe o înțelegere profundă a impactului emoțional și social.
De asemenea, trebuie să respectăm dreptul la informare completă și la decizie autonomă al donatorilor. Această regulă este crucială deoarece donarea unui organ, mai ales de la o persoană în viață, este o procedură chirurgicală majoră și, prin urmare, implică riscuri serioase pentru sănătatea donatorului, fără ca acesta să obțină un beneficiu direct, medical.
Respectând aceste drepturi, se protejează viața și sănătatea donatorului, asigurându-se că actul său de generozitate este unul conștient și voluntar.
Apoi, trebuie să luăm în considerare că transplantul de uter este o procedură care nu salvează vieți, ci oferă o șansă la maternitate. Asta ridică întrebări legate de alocarea resurselor, prioritizarea pacienților și consimțământul pentru donarea uterului. În cazul donatorilor decedați, familia trebuie să își dea acordul explicit, deoarece uterul nu este inclus în lista organelor donate automat. Sunt aspecte sensibile, care trebuie discutate cu grijă și respect.
Probabil că nu va fi o procedură accesibilă pentru toată lumea, cel puțin nu într-un viitor apropiat. Cu toate acestea, ea ne arată că medicina poate oferi o șansă la maternitate acolo unde, altădată, nu exista nicio speranță.
Este o dovadă a capacității extraordinare a femeilor care nu se lasă învinse de un diagnostic și aleg să lupte, să suporte tratamente complexe și să treacă prin provocări medicale și emoționale uriașe, totul pentru a-și împlini visul de a avea un copil.
