Antena

7 semne cauzate de lipsa de fier și cum poți să-ți asiguri un nivel optim

Oana Antonescu
Oana Antonescu
Publicat: 4 aprilie 2023, 08:01

Oboseala constantă și nejustificată ar putea fi un semn că nu îți iei doza necesară de fier din alimentație. Lipsa de fier poate cauza anemie și alte probleme de sănătate. Iată la ce simptome trebuie să fii atent și cum poți preveni deficitul de fier.

Reclamă

Fierul este un mineral esențial pentru organismul uman. El îndeplinește numeroase roluri importante și susține funcții vitale. Fierul este o componentă importantă a hemoglobinei, proteina din globulele roșii care transportă oxigenul din plămâni către țesuturi. El contribuie, de asemenea, la buna funcționare a mușchilor și la producerea energiei necesare pentru activitățile fizice, la susținerea imunității și la menținerea funcțiilor cognitive.

Deficitul de fier se instalează atunci când acest mineral devine insuficient pentru a asigura buna funcționare a organismului. Un deficit netratat corespunzător poate duce la apariția anemiei feriprive, o afecțiune în care numărul de globule roșii din sânge scade. Drept consecință, cantitatea de oxigen care ajunge la organe și țesuturi se reduce.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Când oxigenarea este ineficientă și insuficientă, încep să apară semnele și simptomele anemiei. Unele dintre ele sunt comune multor probleme de sănătate, în vreme ce altele sunt mai puțin obișnuite.

Iată care sunt cele mai frecvente 7 simptome cauzate de lipsa de fier.

Reclamă

Ești mereu obosită

Starea de oboseală cronică și de slăbiciune este cel mai întâlnit simptom al deficitului de fier. Totodată, oboseala este și cel mai ignorat dintre toate, fiindcă o punem adesea pe seama programului încărcat și a muncii. 

Pentru că fierul ajută la buna funcționare a mușchilor, oboseala este frecvent însoțită și de o rezistență scăzută la efort fizic atunci când ne confruntăm cu lipsa de fier.

Ai dureri în piept

Când țesuturile nu sunt oxigenate suficient, te poți confrunta cu dureri dureri toracice, ritm cardiac accelerat și dificultăți în respirație. Inima „muncește” mai mult pentru a asigura suficient sânge oxigenat către țesuturi și organe, ceea ce duce la o creștere a frecvenței cardiace. 

Reclamă

Scurtarea respirației apare atunci când mușchii nu primesc suficient oxigen pentru a efectua activități normale, cum este mersul. Drept rezultat, organismul încearcă să-și asigure o cantitate mai mare de oxigen prin creșterea ritmului respirației. 

Ai dureri de cap și amețeli

Și creierul are de suferit atunci când oxigenul din sânge nu este suficient. Lipsa de fier poate duce la apariția unor probleme neurologice, precum durerile de cap, amețelile și senzația de leșin.

Anemia prin deficit de fier poate declanșa migrene, un tip particular de durere de cap, pulsatilă și însoțită de stare generală de rău, vomă, sensibilitate la lumină și la sunete puternice.

Ai mâinile și picioarele reci

Când cantitatea de sânge oxigenat care circulă în organism scade, ea este direcționată cu prioritate către organele vitale, în detrimentul extremităților. În consecință, mâinile și picioarele sunt mai puțin irigate cu sânge decât alte zone ale corpului și devin mai reci. 

Scăderea nivelului de oxigen din țesuturi duce la o încetinire a proceselor metabolice care permit menținerea temperaturii corpului. În consecință, te-ai putea confrunta și cu o senzație de frig. 

Ai pofte alimentare neobișnuite

Ingestia de substanțe necomestibile poate fi un simptom al deficitului de fier în organism. Sindromul Pica, așa cum este cunoscută această problemă, apare mai rar și numai atunci când lipsa de fier este severă. 

Persoanele care au astfel de pofte neobișnuite pot consuma gheață, pământă, cretă, săpun, var, hârtie, nisip sau coji de cartofi. Excluderea anemiei este prima investigație recomandată celor care suferă de sindromul Pica.

Nu ai poftă de mâncare

De partea cealaltă, lipsa de fier îți poate reduce foarte mult apetitul alimentar. Deficitul acestui mineral în organism influențează activitatea grelinei, hormonul responsabil cu creșterea apetitului. 

Scăderea poftei de mâncare este unul dintre motivele pentru care multe persoane care suferă de anemie se confruntă cu o pierdere în greutate. Acesta este încă un simptom care nu trebuie ignorat. 

Ai pielea palidă

Paloarea tegumentului este unul dintre primele semne pe care medicii le verifică atunci când suspectează o anemie. Hemoglobina din globulele roșii este cea care dă culoarea sângelui, iar atunci când concentrația ei din circulație scade, sângele devine mai puțin roșu. În consecință, pielea își pierde din culoare pe întreaga suprafață a corpului sau, uneori, doar pe anumite zone, cum ar fi fața, gingiile, interiorul buzelor sau interiorul pleoapelor inferioare (care, în mod normal, au culoarea roșie). 

Pielea palidă este un simptom mai frecvent în cazurile moderate și severe de anemie. 

Cum îți asiguri un nivel optim de fier

Alimentația este esențială pentru a ne asigura un aport suficient de fier, iar sursele din care îl putem procura sunt numeroase. Potrivit specialiștilor Mayo Clinic, alimentele care conțin cea mai mare concentrație de fier sunt:

  • carnea roșie;
  • carnea de pasăre;
  • peștele (în special speciile cu carne colorată)
  • fasolea de orice soi;
  • fructele de mare;
  • legumele cu frunze închise la culoare, cum este spanacul;
  • stafidele, caisele uscate și alte fructe uscate;
  • fructele nucifere (nuci, alune, migdale, caju, arahide, fistic, etc.)
  • alimentele fortificate cu fier precum cerealele, pâinea sau pastele.

Aportul optim de fier variază la femei și bărbați. Potrivit medicilor de la centrul medical academic Cleveland Clinic, din SUA, bărbații au nevoie de 8 mg de fier pe zi, iar femeile, de 18 mg. La femeile cu vârsta peste 50 de ani, cantitatea necesară scade până la 8 mg, în vreme ce femeile însărcinate au un necesar mult mai mult fier – de 27 mg pe zi. 

Dozarea fierului din sânge ar trebui să facă parte din analizele anuale, mai ales în cazul femeilor, care se confruntă mai des cu lipsa de fier. Sângerarea menstruală, sarcina și nașterea le predispune la deficit de fier. Lipsa de fier este mai frecventă și la vegetarieni, respectiv vegani, fiindcă cele mai bogate surse de fier sunt produsele de origine animale. 

Uneori, poate fi necesară suplimentarea alimentației cu fier, dar excesul poate avea efect toxic, așa încât este recomandată evaluarea deficitului prin analize de sânge și administrarea unei doze adaptate nevoilor nutriționale individuale. Anemia netratată poate duce la complicații, dar consultă întotdeauna medicul înainte de a administra suplimente cu fier. 

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
5 cauze surprinzătoare ale durerilor de cap
5 cauze surprinzătoare ale durerilor de cap
5 cauze surprinzătoare ale durerilor de cap
Cele mai importante analize de sânge pe care toată lumea trebuie să le facă
Cele mai importante analize de sânge pe care toată lumea trebuie să le facă
Cele mai importante analize de sânge pe care toată lumea trebuie să le facă
Cauze ale stărilor de oboseală toamna. Cum le poți combate pentru o stare bună în zilele mohorâte
Cauze ale stărilor de oboseală toamna. Cum le poți combate pentru o stare bună în zilele mohorâte
Cauze ale stărilor de oboseală toamna. Cum le poți combate pentru o stare bună în zilele mohorâte
Reclamă
PARTENERI
icon