Când se ia vitamina D: dimineața sau seara?

Publicat: 30 iulie 2023, 07:15

Dacă te întrebi când se ia vitamina D, trebuie să știi că absorbția ei în organism poate fi influențată de anumiți factori. Află în continuare care este momentul optim de administrare a suplimentelor cu vitamina D și ce formă este mai bună pentru sănătate.

Vitamina D este indispensabilă pentru absorbția calciului din alimentație și pentru multe alte motive: susține imunitatea, sănătatea sistemului nervos, mușchilor, sistemului cardiovascular și pielii. Pentru a beneficia de aceste efecte pozitive, este important să menții un nivel adecvat de vitamina D în organism.

Această vitamină considerată hormon este sintetizată de piele prin expunerea la razele ultraviolete (UV). Sursele alimentare de vitamina D sunt puține și e puțin probabil să ne putem asigura un aport optim doar din dietă. Cum multe persoane își protejează pielea de radiațiile UV cu haine sau creme de protecție solară, deficitul este o problemă frecventă. Aproximativ 40% din populația Europei are deficit de vitamina D, iar 13% are deficit sever, potrivit unui studiu observațional publicat în revista Nature

Se absoarbe mai bine în timpul meselor

Vitamina D este o vitamină solubilă în grăsimi (hidrosolubilă), ceea ce înseamnă că se absoarbe mai bine în organism atunci când este luată împreună cu alimente care conțin grăsimi. De aceea, se recomandă ca această vitamină să fie administrată în timpul meselor.

  • În cadrul unui studiu, participanții care au luat vitamina D în timpul unei mese bogate în grăsimi au avut un nivel de vitamina D cu 32% mai mare în circulația sangvină la 12 ore de la administrare, comparativ cu cei care nu au consumat grăsimi în timpul administrării.
  • Un alt studiu a demonstrat că administrarea vitaminei D în timpul celei mai bogate mese a zilei a crescut cu 50% nivelul ei în organism după 2-3 luni de administrare.

Tocmai pentru a ajuta absorbția, multe suplimente alimentare au forma unor capsule moi și conțin diverse tipuri de grăsimi. Totuși, chiar dacă optezi pentru un astfel de supliment, medicii recomandă administrarea lui cu grăsimi alimentare. Alege surse sănătoase de grăsimi, cum sunt cele conținute de:

  • pește;
  • avocado;
  • nuci;
  • semințe. 

Când se ia vitamina D: dimineața sau seara?

Nu există un moment optim din zi pentru a lua vitamina D. El poate fi stabilit în funcție de preferințele personale și de orarul tău zilnic. Singura recomandare legată de administrare este să o iei împreună cu alimente care conțin grăsimi sănătoase. Altfel, poți lua vitamina D în orice moment al zilei care ți se potrivește mai bine.

Multe persoane preferă să ia suplimentele alimentare dimineața și este mai convenabil astfel. Ne este mai ușor să ne amintim de administrarea lor dimineața decât în a doua parte a zilei. Mai ales dacă iei mai multe suplimente într-o zi, poți să-ți formezi un obicei din a le administra împreună cu un mic dejun hrănitor. 

Vitamina D este implicată în reglarea ciclului veghe-somn, iar studiile au arătat în trecut că deficitul afectează calitatea somnului. Pe de altă parte, câteva cercetări au observat o asociere între nivelul crescut de vitamina D și nivelul scăzut de melatonină în organism. Melatonina este hormonul care induce natural somnul. Nu există, însă, argumente științifice în favoarea ipotezei conform căreia vitamina D ar afecta sinteza melatoninei.

Fiecare persoană poate reacționa diferit la suplimentele cu vitamina D și la momentul administrării lor. De multe ori, cina este masa care conține cele mai multe alimente grase. Dacă este și cazul tău, poți lua vitamina D și observă apoi dacă îți afectează somnul. Dacă răspunsul este afirmativ, alege să o administrezi în prima parte a zilei. 

Cele mai bune suplimente cu vitamina D

Ca supliment alimentar, vitamina D este disponibilă sub două forme: D2 și D3. Vitamina D2 sau ergocalciferolul este forma sintetică de vitamina D. Ea poate fi obținută din surse vegetale, cum ar fi drojdia de bere și ciupercile, în urma expunerii lor la razele UVB.

Vitamina D3 este forma naturală de vitamina D, sintetizată în piele după expunerea la soare. Vitamina D3 se găsește și în câteva alimente, cum ar fi peștele gras (somon, hering), uleiul de pește, gălbenuşul de ou, ficatul şi produsele lactate nedegresate. 

Ambele forme de vitamina D sunt benefice pentru sănătate, dar vitamina D3 este absorbită și utilizată mai eficient în organism.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
Proprietățile colagenului lichid. La ce se folosește acest supliment
Proprietățile colagenului lichid. La ce se folosește acest supliment
Suplimentele cu vitamina D pot reduce tensiunea arterială la persoanele în vârstă cu obezitate. Ce au aflat oamenii de știință despre acest nutrient
Suplimentele cu vitamina D pot reduce tensiunea arterială la persoanele în vârstă cu obezitate. Ce au aflat oamenii de știință despre acest nutrient
Simptome ale lipsei de magneziu. Cum îți dai seama dacă ai nevoie de suplimente
Simptome ale lipsei de magneziu. Cum îți dai seama dacă ai nevoie de suplimente
PARTENERI