Amigdalita sau „roșu în gât”: cauze, manifestări și tratament

Cele două organe ovale situate în spatele gâtului fac parte din sistemul limfatic și au un rol important în apărarea organismului împotriva infecțiilor. Amigdalele sunt formate dintr-un țesut asemănător nodulilor limfatici și produc globule albe (leucocite) cu un rol indispensabil în răspunsul imun. Ele sunt prima linie de apărare împotriva virusurilor și bacteriilor care pătrund în corp prin nas și gură, din aer și alimente. 

Cu toate acestea, sunt vulnerabile chiar la agenții patogeni pe care încearcă să-i țină la distanță. Amigdalele se pot infecta uneori, ambele sau doar una, iar inflamația cauzată de infecție se numește amigdalită. Ea e cunoscută popular și ca „roșu în gât”, dar gâtul roșu este un simptom al mai multor boli: faringite, laringite și rinofaringite.

Copiii fac amigdalită mai des decât adulții, dar ea poate să apară la orice vârstă. Aproape fiecare copil trece prin cel puțin un episod de amigdalită. Germenii care o provoacă sunt contagioși și se propagă ușor în colectivitățile de copii, pe cale aeriană sau prin obiecte contaminate cu particule infectante.

Ce cauzează amigdalita

De obicei, amigdalita este urmarea unei infecții virale. Mai rar, ea poate fi cauzată și de bacterii, conform informațiilor publicate de National Library of Medicine, Biblioteca Națională de Medicină a Statelor Unite. Statistic, aproximativ 15 la sută din totalul cazurilor de amigdalită au cauză bacteriană. 

Dintre virusuri, cele care provoacă răcelile comune sunt cauza cea mai frecventă de amigdalită: 

• rinovirusuri;
• virusul sincițial respirator;
• adenovirusuri;
• coronavirusuri.

Amigdalita apare mai des în sezonul rece tocmai pentru că circulația acestor virusuri este mai intensă atunci. De obicei, amigdalita provocată de virusurile respiratorii duce rar la complicații. Alte cauze virale pot fi:

• virusul Epstein-Barr (care cauzează mononucleoza);
• citomegalovirusul;
• virusul hepatitic A;
• virusul rubeolic;
• virusul HIV.

Infecțiile bacteriene care provoacă amigdalita sunt cauzate cel mai frecvent de streptococul beta-hemolitic de grup A, dar și de Staphylococcus aureus, Streptococcus pneumoniae și Haemophilus influenza. La persoanele active sexual, HIV, sifilisul, gonoreea și Chlamydia trachomatis pot fi alte cauze de amigdalită. Tuberculoza a fost, de asemenea, asociată cu amigdalita recurentă.

Rar, poate fi cauzată și de ciuperci. Cel mai frecvent implicată este Candida albicans și afectează în special persoanele imunodeprimate. 

Ce simptome au infecțiile amigdalelor

Durerea în gât și așa-numitul roșu în gât sunt principalele indicii ale inflamației amigdalelor. Acestea pot fi însoțite și de alte manifestări:

Simptomele amigdalitei pot include:

• durere în gât, care poate iradia în ureche;
• amigdale roșii și umflate;
• depozite albe sau galbene pe suprafața amigdalelor, care apar mai des în infecția cu streptococ beta-hemolitic, dar și în infecția cu virusul Epstein Barr;
• miros neplăcut al respirației;
• dificultate la înghițire;
• voce modificată;
• ganglioni limfatici măriți în zona gâtului;
• febră;
• durere de cap;
• stare generală de rău.

Dacă amigdalita este provocată de virusuri respiratorii, apar și simptomele specifice virozelor: nas înfundat, secreții nazale, dureri musculare, etc.

Copiii foarte mici pot fi mai irascibili, pot avea un apetit scăzut și salivație excesivă. Ei acuză mai frecvent și dureri abdominale, care sunt cauzate de inflamarea nodulilor limfatici de la nivelul abdomenului.

În formele severe de amigdalită, atât consumul de alimente solide, cât și de lichide poate să provoace durere la înghițire. De aceea, mai ales la copii, există riscul deshidratării. 

În cazuri mai rare, inflamația amigdalelor este atât de severă, încât limitează fluxul de aer și provoacă dificultăți de respirație. 

Cum se tratează amigdalita

Tratamentul amigdalitei diferă în funcție de etiologie, însă diferențierea cauzelor bacteriene de cele virale poate fi dificilă. Totuși, acest lucru este foarte important pentru a preveni administrarea excesivă de antibiotice. Folosirea adecvată a acestora este esențială pentru a reduce rezistența la antibiotice.

Dintre bacterii, streptococul beta-hemolitic de grup A este cel mai frecvent implicat în apariția amigdalitei. Depozitele albicioase pot fi un indiciu al infecției cu această bacterie, dar ele se pot forma și după infecția virală cu Epstein Barr. De aceea, singura metodă de a confirma o infecție bacteriană înainte de administrarea unui antibiotic rămâne testarea pentru streptococ. Sunt disponibile teste rapide antigen, dar acestea au o sensibilitate mai mică decât cultura din exsudatul faringian. Testul rapid poate oferi rezultate fals negative.

Dacă testarea pentru streptococ confirmă prezența bacteriei, se recomandă antibiotice pentru tratarea amigdalitei. Cultura din exsudatul faringian are avantajul că este completată de antibiogramă, care oferă informații despre antibioticele la care bacteria este sensibilă. În general, penicilinele sunt antibioticul recomandat. La pacienții cu alergie la penicilină, se pot prescrie azitromicină sau cefalosporine.

Amigdalitele de cauză virală, cele mai numeroase, se tratează simptomatic – cu medicamente împotriva durerii și febrei, hidratare și repaus. Antiinflamatoarele nesteridiene pot atenua eficient simptomele amigdalitei. Corticosteroizii pot fi luați în considerare ca terapie adjuvantă pentru a reduce durerea și a grăbi recuperarea, dar administrarea lor se face cu prudență, numai la recomandarea unui medic. 

Ce complicații poate da amigdalita

Inflamația amigdalelor nu pune probleme mari de obicei. Ea se vindecă relativ ușor, într-un interval de cel mult 10 zile. Deși apar rar, complicațiile pe care le provoacă sunt subestimate. Acestea pot fi: 

• Amigdalită cronică sau recurentă. Acest tip de amigdalită persistă pe termen lung sau revine de mai multe ori pe parcursul unui an. Operația de scoatere a amigdalelor (numită amigdalectomie sau tonsilectomie) este indicată atunci când există 5-7 episoade de amigdalită într-un an;
• Pietre pe amigdale. Amigdalita cronică poate cauza pietre pe amigdale (amigdaliți) care produc durere în gât, tuse persistentă și respirație urât mirositoare;
• Apnee în somn. Obstrucția căilor respiratorii cauzată de inflamarea amigdalelor poate să provoace opriri repetate ale respirației în timpul somnului. Blocarea repetată a respirației duce la oboseală cronică în timpul zilei, dar și complicații metabolice și cardiovasculare;
• Infecții secundare. Infecția care a cauzat amigdalita se poate răspândi în țesuturile înconjurătoare și poate să producă mai multe tipuri de complicații: infecții ale urechii (otită  medie), infecții ale sinusurilor (sinuzită), celulită amigdaliană (infecția țesuturilor moi superficiale) și abcese (flegmoane) periamigdaliene, care sunt o acumulare de puroi în spatele amigdalelor, în regiunea cervicală. Flegmonul provoacă dureri puternice în gât, dificultăți mari la înghițire, febră ridicată și poate fi necesar drenajul chirurgical.

Complicațiile grave provocate de infecția cu streptococ netratată

Amigdalita streptococică netratată sau tratată necorespunzător poate duce la complicații grave. Dacă nu ai urmat întregul tratament cu antibiotice sau dacă antibioticul nu a fost eficient, streptococul beta-hemolitic de grup A poate ajunge în sânge și afectează alte țesuturi și organe. Complicații posibile sunt:

• Febra reumatică, o boală inflamatorie în care organismul atacă propriile țesuturi. Ea poate afecta articulațiile și provoacă reumatism articular acut (cu dureri articulare), precum și valvele cardiace și duce, în timp, la insuficiență cardiac. Febra reumatică apare de obicei la 2-4 săptămâni după o infecție cu streptococ și afectează mai frecvent copiii cu vârste cuprinse între 5 și 18 ani;
• Glomerulonefrita poststreptococică, o complicație rară care afectează funcția renală și poate duce la retenție de lichide în corp, edem sau hipertensiune arterială. Pe termen lung și în lipsa tratamentului, boala poate evolua în insuficiență renală. 

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.