Alimente bogate în lecitină. Cum îți pot îmbunătăți sănătatea

Publicat: 15 septembrie 2023, 08:58

Lecitina este o grăsime neesențială care se găsește în mod natural în alimente. În corpul uman, susține mișcarea grăsimilor și se poate transforma în colină, un nutrient esențial pentru sănătatea ta. Află ce alimente bogate în lecitină poți consuma.

Unii producători o adaugă în alimentele procesate pentru a le îmbunătăți textura și gustul. De asemenea, poate fi consumată sub formă de suplimente, însă obținerea acesteia din alimentație este o modalitate mult mai sănătoasă.

Alimente bogate în lecitină

Lecitina nu este o singură substanță chimică, ci un grup de substanțe chimice înrudite. Lecitinele aparțin unui grup mai mare de compuși numiti fosfolipide. Acestea reprezintă părți importante ale: creierului, sângelui, nervilor și altor țesuturi. În plus, fosfolipidele fac parte din membranele celulare, potrivit University of Rochester.

Organismul folosește lecitina în procesul metabolic. Lecitinele se transformă în colină în organism și ajută la producerea neurotransmițătorului numit acetilcolină. Acetilcolina se asociază direct cu: memoria, starea de spirit, controlul muscular și alte funcții ale creierului și sistemului nervos.

Gălbenușuri de ou

Ouăle reprezintă alimente bogate în lecitină, însă această grăsime se găsește numai în gălbenușuri, albușurile nu o conțin. De asemenea, gălbenușurile de ou conțin: lecitină, colină, seleniu, câteva vitamine B, vitamina A, vitamina D și vitamina E.

Avocado

Avocado este un fruct nutritiv care conține lecitină și acizi grași mononesaturați. Acesta reprezintă o sursă bună de antioxidanți. În plus, are proprietăți antiinflamatoare și îți menține sănătatea inimii și intestinului. De asemenea, te poate ajuta să susții o greutate optimă.

Lapte

Laptele și alte produse lactate precum: iaurtul, brânza și untul reprezintă surse naturale de lecitină. Deseori, au un conținut bogat în grăsimi saturate și conțin cantități mai mici de grăsimi nesaturate. De aceea, este indicat să le consumi pe cele cu concentrații scăzute de grăsimi.

De asemenea, produsele lactate sunt alimente bogate în calciu. Acestea conțin proteine ​​de înaltă calitate, responsabile de sănătatea mușchilor. Iar chefirul și iaurtul asigură probiotice benefice pentru intestine.

Semințe de floarea soarelui

Nucile și semințele sunt o sursă bună de grăsimi nesaturate sănătoase pentru inimă, fiind alimente bogate în lecitină fosfolipidă. Uleiul din semințe de floarea soarelui are un conținut ridicat de lecitină și se extrage pentru a prepara suplimente alimentare. Consumul semințelor de floarea soarelui îți poate oferi: lecitină, magneziu, acid folic și vitamina E.

Carne de organe

Carnea de organe precum: ficatul, rinichii și inimile de pui reprezintă o sursă alimentară bună de lecitină. Chiar dacă nu se consumă la fel des precum alte tipuri de carne, ficatul de pui are un conținut ridicat de fier.

Germeni de grâu

Germenii de grâu sunt părțile bogate în nutrienți ale bobelor de cereale ce asigură creșterea și dezvoltarea noilor lăstari de plante. Acestea reprezintă alimente bogate în lecitină care oferă: fibre, proteine ​​și fier.

Boabe de soia

Lecitina se găsește în mod natural în boabele de soia, conform Livestrong. Aceasta se extrage și se folosește ca emulgator alimentar, pentru a îmbunătăți textura. Deși soia este unul dintre cei nouă alergeni alimentari majori, lecitina extrasă din soia poate fi tolerată de persoanele cu alergie la soia. În timpul procesării lecitinei de soia, se îndepărtează proteina din soia, în care se regăsesc alergenii.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
Pâinea albă vs. pâinea integrală: care sunt diferențele
Pâinea albă vs. pâinea integrală: care sunt diferențele
Consumul de ouă poate îmbunătăți funcțiile cognitive și poate reduce colesterolul. Ce arată un studiu despre alimentație
Consumul de ouă poate îmbunătăți funcțiile cognitive și poate reduce colesterolul. Ce arată un studiu despre alimentație
Cum influențează dieta apariția cariilor. Care sunt categoriile de alimente care pot afecta sănătatea dinților
Cum influențează dieta apariția cariilor. Care sunt categoriile de alimente care pot afecta sănătatea dinților
PARTENERI