Antena

Ceaiul de soc: beneficii, proprietăți, riscuri

Simina Dragut
Simina Dragut
Publicat: 7 martie 2024, 06:00

Ceaiul de soc are un conținut bogat în antioxidanți și nutrienți care oferă o varietate de beneficii pentru sănătate. Majoritatea oamenilor îl consumă datorită aromei inconfundabile și gustului său plăcut. Află care sunt beneficiile și riscurile ceaiului de soc.

Reclamă

Socul necesită preparare pentru a fi consumat. Acesta este o sursă importantă de antioxidanți și vitamine, cum ar fi: vitamina A, vitamina B6, vitamina C și vitamina E. Acestea sunt substanțe nutritive esențiale pentru întărirea sistemului imunitar.

Ce beneficii poate avea ceaiul de soc

Ceaiul de soc are proprietăți antiinflamatoare care pot ajuta la diminuarea: umflăturilor, durerilor articulare și durerilor musculare. În plus, este recunoscut pentru eficiența sa în tratarea simptomelor răcelii și gripei, cum ar fi ameliorarea congestiei și reducerea febrei.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Concentrațiile puternice de nutrienți din fructelor de soc precum: vitamina C, acizi fenolici, flavonoli și antociani, îți pot întări sistemul imunitar. Extractul de soc ar putea contribui la prevenirea afecțiunilor sezoniere și la scurtarea duratei de manifestare a acestora. Acest remediu natural poate fi foarte benefic pentru adulții sau copiii cu sisteme imunitare slăbite.

De asemenea, ceaiul de soc poate trata simptomele răcelii și gripei, conform Tea and Coffee. Compușii săi antioxidanți pot fi antivirali și antibacterieni, de aceea poate fi o alegere bună pentru a trata bolile respiratorii. Nivelurile ridicate de vitamina C ale fructelor de soc pot ajuta la reducerea congestiei. Flavonoidele găsite în fructele de soc pot inhiba multiplicarea virusurilor, iar din acest motiv le pot reduce severitatea simptomelor.

Reclamă

Inflamația este răspunsul natural al organismului la diferite boli și se poate manifesta într-o varietate de moduri, de la umflare la dureri. Ceaiul de soc conține compuși antiinflamatori eficienți care pot contribui la scăderea acestui discomfort. Aceștia grăbesc procesul de vindecare.

Totodată, poți reduce inflamația din organism prin alimentație. Pe lângă ceaiul de soc, poți consuma: fructe de pădure, pește gras, ardei iuți, struguri, ciuperci, ulei de măsline extravirgin, roșii, ceai verde, avocado sau ciocolată neagră.

În plus, datorită proprietățile sale antioxidante , socul poate fi eficient împotriva efectelor dăunătoare cauzate de radicalii liberi. Fructele de soc sunt o sursă importantă de flavonoide și oferă protecție împotriva radiațiilor ultraviolete. Conțin vitamina A, care ajută la menținerea integrității suprafeței pielii.

Reclamă

Flavonoidele prezente în ceaiul de soc au efecte benefice asupra scăderii tensiunii arteriale deoarece pot relaxa pereții arterelor și pot reduce rigiditatea vaselor de sânge.

Mai mult, pot contribui la diminuarea grăsimilor și colesterolului din sânge, potrivit Tea Drops. În acest caz, ambele pot fi factori majori care pot crește riscul de a dezvolta boli de inimă.

Ce efecte adverse poate cauza

În general, ceaiul de soc poate fi consumat în siguranță atunci când îl bei cu moderație. Fructele de soc conțin glicoproteine ​​care pot fi periculoase dacă le consumi crude. Din acest motiv, este important să te asiguri că toate produsele din fructe de soc sunt gătite înainte de utilizare.

Nu se recomandă ca acest ceai să fie băut în cantități mari. Poate cauza dureri de stomac sau diaree în cazul anumitor persoane mai sensibile.

De asemenea, poate interacționa cu anumite medicamente. Din acest motiv, este indicat ca întotdeauna să ceri sfatul unui medic sau al unui alt profesionist din domeniul sănătății dacă vrei să iei suplimente din ceai de soc.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
Efectele consumului excesiv de ceai de lămâie. Ce se întâmplă când bei o cantitate mare din această băutură
Efectele consumului excesiv de ceai de lămâie. Ce se întâmplă când bei o cantitate mare din această băutură
Efectele consumului excesiv de ceai de lămâie. Ce se întâmplă când bei o cantitate mare din această băutură
Proprietățile ceaiului Pu-Erh. Efectele acestei băuturi în organism
Proprietățile ceaiului Pu-Erh. Efectele acestei băuturi în organism
Proprietățile ceaiului Pu-Erh. Efectele acestei băuturi în organism
Proprietățile ceaiului de merișor. Ce efecte poate avea această băutură în organism
Proprietățile ceaiului de merișor. Ce efecte poate avea această băutură în organism
Proprietățile ceaiului de merișor. Ce efecte poate avea această băutură în organism
Reclamă
PARTENERI
icon