Antena

Care sunt alunițele periculoase – imagini. Semnele și simptomele care trebuie să te trimită la medic

Oana Antonescu
Oana Antonescu
Publicat: 15 iulie 2023, 07:58

Orice aluniță nouă, cu un aspect neobișnuit sau care s-a modificat în timp este un semnal de alarmă pentru cancerul de piele. Prin autoexaminarea lunară a pielii, poți identifica alunițe care sunt alunițele periculoase, cu potențial malign. Iată ce ar trebui să urmărești la aspectul alunițelor și ce ai de făcut dacă suspectezi o problemă.

Reclamă

Alunițele, cunoscute și sub denumirea de nevi, sunt acumulări anormale de melanocite – celulele care dau pigmentul pielii. Anormal nu înseamnă, însă, cancer. Melanocitele care se strâng în grupuri în primul strat al pielii sunt celule normale. 

Uneori, alunițele există pe piele chiar de la naștere, dar, de cele mai multe ori, se formează pe parcursul vieții, în urma expunerii pielii la radiațiile ultraviolete. Doar un bebeluș din 100 se naște cu alunițe, potrivit American Osteopathic College of Dermatology (AOCD).

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Până la vârsta adultă, aproape toți oamenii au între 10 și 40 de alunițe pe corp. De obicei, alunițele au o culoare închisă, dar pot avea o varietate de nuanțe – roșu, roz sau de culoarea pielii. Dimensiunea, forma și aspectul sunt și ele diferite. 

Ce sunt alunițele periculoase

Cele mai multe alunițe sunt inofensive și rămân astfel pe tot parcursul vieții. Doar unele dintre ele evoluează către cancer de piele. Există mai multe tipuri de cancer de piele, iar cel mai alarmant este melanomul. Dacă nu este depistat și tratat prompt, el se poate răspândi și la alte organe, devenind fatal. Diagnosticat la timp, poate fi vindecat cu succes. 

Reclamă

Nu toate cazurile de melanom pornesc de la alunițe. De altfel, doar 20-30% dintre ele au legătură cu alunițele, arată un studiu. Majoritatea se dezvoltă în celulele normale cutanate ce suferă brusc modificări. Mai mult, melanomul care se formează din zonele obișnuite de piele este mai agresiv și cu un potențial fatal mai mare decât cel care se dezvoltă din alunițe, potrivit aceluiași studiu. Cu toate acestea, examinarea periodică a alunițelor rămâne importantă pentru depistarea cancerului de piele. 

Alunițe periculoase pot fi considerate toate alunițele nou apărută pe piele, cu un aspect neobișnuit sau care și-au modificat aspectul: culoarea, grosimea, forma sau dimensiunea. La femei, melanomul se localizează mai frecvent pe picioare, iar la bărbați, pe trunchi, potrivit Skin Cancer Foundation

Semnele după care recunoști care sunt alunițele periculoase

Alunițele se formează de obicei până la vârsta de 40 de ani și sunt oarecum similare. Ele ar trebui să crească lent și să nu-și modifice aspectul într-un timp scurt. În melanom, celulele canceroase cresc și se divid anormal. 

Reclamă

Medicii utilizează și recomandă două metode prin care putem identifica ușor alunițe periculoase pe corp. Prima dintre ele se numește sugestiv „rățușca cea urâtă“, iar cea de-a doua, metoda ABCDE. 

Metoda „rățușca cea urâtă“

Diviziunea rapidă și anormală a melanocitelor care duce la apariția melanomului face ca alunița afectată să capete un aspect diferit de celelalte pete maronii de pe piele. 

Alunița suspectă este „rățușca cea urâtă“ dintre toate alunițele de pe corp. Ea poate fi mai mare sau mai mică sau mai deschisă ori mai închisă la culoare decât celelalte. Prin urmare, este important nu doar să examinăm o aluniță, ci și să o comparăm cu cele din jur. 

Metoda ABCDE 

Primele litere ale alfabetului reprezintă un acronim pentru:

Metoda ABCDE recomandată de medici pentru a identifica alunițe periculoase pe corp
Metoda ABCDE ajută la identificarea corectă a alunițelor cu potențial malign / Shutterstock

A – Asimetrie

O aluniță poate fi considerată suspectă dacă are o formă neregulată. Dacă am împărți o astfel de aluniță în două jumătăți egale, ele nu arată simetric.

B – Borduri neregulate

O aluniță cu margini neregulate sau neclare în comparație cu marginile regulate și netede ale unei alunițe normale poate fi considerată alarmantă.

C – Culoare neomogenă

O aluniță periculoasă prezintă variații de culoare în cadrul ei. Aceasta poate avea nuanțe amestecate de maro, negru, albastru sau roșu;

D – Diametrul

Alunițe periculoase sunt considerate acelea care au un diametru mai mare de 6 mm. A reper, ea nu ar trebui să fie mai mare decât radiera unui creion. Creșterea în dimensiune a unei alunițe trebuie monitorizată și evaluată de un medic. 

E – Evoluția

Orice schimbare în dimensiune, formă, culoare sau textură a unei alunițe care se produce într-o perioadă scurtă de timp poate fi un semn de avertizare. De exemplu, dacă o aluniță devine proeminentă după ce multă vreme a fost plană, ea trebuie investigată. 

Imagini cu alunițe periculoase

Melanomul poate arăta diferit de la o persoană la alta, dar aceste fotografii pot oferi o imagine generală despre aspectul alunițelor periculoase. 

Alte simptome asociate cu alunițele cancerigene

Chiar și cu ajutorul criteriilor menționate, identificarea unei alunițe periculoase nu este ușoară, fiindcă melanomul poate evolua diferit de la o persoană la alta. Uneori, el poate să nu prezinte semnalele de alarmă clasice. 

Alte simptome care ar trebui să îngrijoreze sunt:

  • alunițele care sângerează fără să fi fost rupte sau lezate;
  • leziunile de pe piele care nu se vindecă;
  • inflamarea și înroșirea pielii din jurul unei alunițe;
  • alunițele care provoacă mâncărime.

Unele persoane au un risc mai mare de cancer de piele decât altele. Te poți încadra în categoria de risc dacă:

  • ai un storic familial sau personal de cancer la piele;
  • ai pielea deschisă la culoare;
  • ai un istoric de arsuri solare în copilărie;
  • te expui excesiv la soare sau mergi des la solar;
  • ai un număr mare de alunițe pe piele;
  • te-ai expus frecvent la radiații sau la anumite substanțe chimice (cum ar fi arsenicul).

Indiferent dacă ai sau nu factori de risc pentru cancerul de piele, medicii recomandă autoexaminarea corpului o dată pe lună.

Ce trebuie să faci dacă te îngrijorează aspectul unei alunițe

Autoexaminarea periodică poate ajuta la depistarea melanomului, însă modificările identificate nu au valoare de diagnostic definitiv de melanom. Ele sunt doar indicii care trebuie să ne trimită către o evaluare medicală.

Dacă observi oricare dintre aceste semne la alunițele tale sau alte modificări pe piele, este recomandat să consulți un dermatolog pentru un diagnostic adecvat. Acesta implică mai mulți pași: evaluarea simptomelor și a factorilor de risc, examinarea în detaliu a aluniței cu ajutorul unui dispozitiv numit dermatoscop și efectuarea unei biopsii dacă medicul identifică o leziune suspectă. Analiza histopatologică a țesutului prelevat în timpul biopsiei va determina dacă sunt prezente celule maligne și în ce stadiu se află melanomul.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
Legătura dintre microbiomul intestinal și sănătatea pielii. Cum influențează bacteriile „bune” riscul de melanom
Legătura dintre microbiomul intestinal și sănătatea pielii. Cum influențează bacteriile „bune” riscul de melanom
Legătura dintre microbiomul intestinal și sănătatea pielii. Cum influențează bacteriile „bune” riscul de melanom
De ce este util un screening complet al alunițelor și cum se realizează
De ce este util un screening complet al alunițelor și cum se realizează
De ce este util un screening complet al alunițelor și cum se realizează
Soarele vindecă acneea? Un trend periculos care circulă pe TikTok poate cauza cancer de piele
Soarele vindecă acneea? Un trend periculos care circulă pe TikTok poate cauza cancer de piele
Soarele vindecă acneea? Un trend periculos care circulă pe TikTok poate cauza cancer de piele
Reclamă
PARTENERI
icon