Remedii naturale pentru tratarea picioarelor umflate. Cum le poți aplica

Publicat: 15 octombrie 2023, 06:45

Picioarele umflate sunt printre cele mai întâlnite afecțiuni de la nivelul populației. Acest simptom neplăcut poate apărea în cazul multor afecțiuni și factori externi. Află ce remedii naturale pentru tratarea picioarelor umflate poți pune în aplicare.

Printre cele mai frecvente cauze ale umflării gleznelor și picioarelor se numără: alimentația, pantofii nepotriviți, statul în picioare timp îndelungat, artrita, sarcina și anumite afecțiuni medicale. De aceea, este indicat să ceri sfatul unui medic pentru a putea remedia cauza principală.

Remedii naturale pentru tratarea picioarelor umflate

Acumularea lichidului în țesuturi poartă denumirea de edem. De regulă, edemul se vindecă de la sine, însă există câteva remedii naturiste care pot reduce inflamația într-un timp mai scurt și te pot ajuta să-ți redobândești starea de confort.

Edemul poate apărea în orice parte a corpului, dar se manifestă foarte frecvent la nivelul picioarelor și gleznelor, mai ales în cazul adulților aflați la o vârstă mai înaintată, care au circulația compromisă, potrivit Very Well Health. Exercițiile fizice, inclusiv mersul pe jos, pot contribui la îmbunătățirea circulației și la ameliorarea umflăturilor.

Poți face mișcare

Dacă stai în același loc pentru o perioadă lungă de timp, acest lucru îți poate favoriza umflarea picioarelor. Încearcă să te miști puțin în fiecare oră. Spre exemplu, te poți plimba prin clădire în pauza de masă sau îți poți îndoi genunchii și gleznele.

Poți consuma alimente și suplimente bogate în magneziu

Retenția de lichide poate indica un semn al unei deficiențe de magneziu. Consumul de alimente bogate în magneziu poate sprijini creșterea nivelului de magneziu din corp, fiind printre aceste remedii naturale pentru tratarea picioarelor umflate. Printre alimentele bogate în magneziu pe care le poți încerca se numără: migdalele, spanacul, orezul brun, cartofii și caju. De asemenea, suplimentele pot fi utile.

În plus, gradul de absorbție a acestui mineral se deosebește în funcție de formă. Printre variantele de magneziu absorbite și folosite mai ușor în corp se numără: citratul de magneziu, aspartatul de magneziu, clorura de magneziu și lactatul de magneziu.

Te poți hidrata corespunzător

Consumul unui aport suficient de lichide poate ajuta la reducerea umflăturilor. Atunci când organismul uman nu primește o hidratare corespunzătoare, capătă tendința de a reține lichide. Acest lucru crește riscul de umflare a țesuturilor.

Poți folosi ciorapi compresivi medicali

Unele persoane au picioarele umflate din cauza insuficienței venoase, atunci când sângele se adună în picioare, deoarece nu este pompat înapoi la inimă în mod eficient. Șosetele de compresie pot fi o variantă utilă pentru persoanele cu umflături provocate de edemul limfatic, când lichidul limfatic se adună și cauzează umflare.

Îți poți ține picioarele în săruri Epsom

Multe persoane folosesc sarea Epsom, denumită științific sulfat de magneziu, pentru a trata durerile musculare. În același timp, poate reduce umflăturile și inflamația, fiind printre aceste remedii naturale pentru tratarea picioarelor umflate. Sarea Epsom poate atrage toxinele și poate oferi senzație de relaxare.

Poți reduce aportul de sare

Sodiul se asociază în mod direct cu retenția de lichide în organism. Persoanele cu un aport ridicat de sodiu au un risc mai crescut de a se confrunta cu umflarea picioarelor. Reducerea aportului de sodiu poate ajuta la scăderea umflăturilor din organism, inclusiv de la nivelul picioarelor.

Îți poți masa picioarele

Dacă vasele limfatice se deteriorează, excesul de lichid rămâne în țesuturi după ce sângele este pompat în acele zone. Din acest motiv, apar dificultăți în a-l elimina din organism. Masajul de drenaj limfatic folosește o presiune manuală ușoară pentru a sprijini deplasarea lichidului limfatic din țesuturile corpului în vasele limfatice. Astfel, poate contribui la diminuarea umflăturilor.

Îți poți ține ridicate picioarele deasupra nivelului inimii

Menținerea picioarelor deasupra nivelului inimii se numără printre aceste remedii naturale pentru tratarea picioarelor umflate. Îți poți susține picioarele pe perne când dormi sau stai acasă, conform Healthline. Dacă dorești să reduci umflarea picioarelor pe parcursul sarcinii, poți încerca să faci acest lucru de mai multe ori pe zi. În plus, se recomandă să eviți să stai în picioare pentru perioade lungi de timp.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
Efectele consumului excesiv de ceai de lămâie. Ce se întâmplă când bei o cantitate mare din această băutură
Efectele consumului excesiv de ceai de lămâie. Ce se întâmplă când bei o cantitate mare din această băutură
Proprietățile ceaiului Pu-Erh. Efectele acestei băuturi în organism
Proprietățile ceaiului Pu-Erh. Efectele acestei băuturi în organism
Cum scapi de bărbia dublă. Metode eficiente de tratament pentru gușă
Cum scapi de bărbia dublă. Metode eficiente de tratament pentru gușă
PARTENERI