Razele ultraviolete trec prin geam? Cât de mult ne protejează geamurile mașinii

Publicat: 18 iulie 2024, 07:24

Cât de mult trec prin geamuri radiațiile UV depinde de tipul de geam și de protecția aplicată pe ele. De exemplu, geamurile obișnuite, din sticlă simplă, nu filtrează toate razele soarelui. Află în continuare cum să te protejezi dacă razele ultraviolete trec prin geam în casă și în mașină.

Când petreci timp în aer liber, mai ales în sezonul cald, simți efectul direct al radiațiilor ultraviolete (UV) pe piele și știi că ai nevoie de protecție solară. Dar acesta nu este singurul mod prin care îți expui pielea la razele soarelui. 

Dacă lucrezi într-un spațiu interior, ai putea să crezi că ești protejat de ultraviolete. Însă, dacă stai în apropierea unei ferestre, pericolul este la fel de mare, atrag atenția medicii Skin Cancer Foundation, organizație non-profit americană dedicată prevenirii, detectării și tratamentului cancerului de piele. La aceleași riscuri ne expunem și atunci când călătorim cu mașina.

Trec sau nu prin geam razele ultraviolete ale soarelui?

Geamurile clădirilor și ale mașinilor blochează doar parțial radiațiile solare. În funcție de lungimea de undă, există trei tipuri de radiații UV: 

  • UVC, care sunt filtrate complet de atmosfera terestră și nu sunt o amenințare pentru sănătate;
  • UVB, care sunt absorbite parțial de stratul de ozon și pot pătrunde în primul strat al pielii;
  • UVA, reprezentând 95% din radiația UV care ajunge pe suprafața Pământului; ele pot pătrunde mai adânc în piele. 

Atât radiațiile UVA, cât și cele UVB contribuie la dezvoltarea cancerului de piele

Geamurile din sticlă obișnuită blochează în mare parte razele UVB, principalele radiații responsabile pentru arsurile solare. În schimb, mai mult de 50% dintre razele UVA pot penetra sticla obișnuită. Așadar, razele ultraviolete trec prin geam și îți pot afecta pielea când stai în apropierea ferestrelor la birou sau în casă. Parbrizele mașinilor sunt tratate pentru a filtra majoritatea razelor UVA, dar geamurile laterale și luneta nu au astfel de filtre, de obicei. 

Ce blochează razele ultraviolete

În locuință, poți monta geamuri tratate, laminate sau cu filtre UV, care pot bloca până la 99% din radiațiile UVA și UVB. O altă opțiune pentru ferestrele de acasă, dar și pentru geamurile mașinii este să aplici folii speciale de protecție UV. 

Pentru a-ți pregăti mașina, este important să verifici reglementările în vigoare cu privire la transparența și tipurile de folii care pot fi aplicate. În România, foliile trebuie să fie omologate și aplicate într-un service autorizat RAR. Conform legii, geamurile laterale din față trebuie să aibă o transparență de minimum 70%, ceea ce nu permite aplicarea de folii solare. Pentru geamurile din spate și lunetă, poți folosi o folie cu opacitate mare. 

Asigură-te că foliile oferă o protecție UV adecvată, dar și că le întreții corespunzător. Iată câteva aspecte de care să ții cont când le cumperi și le aplici pe geamuri:

  • Alege furnizori cunoscuți, care vând produse de calitate și au recenzii bune;
  • O folie de calitate ar trebui să blocheze cel puțin 99% din razele UV. Poți verifica dacă razele ultraviolete trec prin geam cu ajutorul unui aparat de măsurare a radiațiilor UV;
  • Verifică dacă folia afectează vizibilitatea prin geam și creează distorsiuni;
  • Menține folia curată și fără zgârieturi pentru a-i sprijini eficiența;
  • Înlocuiește folia la fiecare 10 ani, deoarece gradul său de protecție scade în timp. 

Cum te protejezi de razele UV când mergi cu mașina

Dacă nu ai folii de protecție UV aplicate pe geamurile laterale și pe luneta mașinii, ar trebui să te protejezi de razele soarelui în călătorii la fel de bine ca în aer liber. Poți opta pentru:

  • Aplicarea unei creme cu factor de protecție solară de cel puțin 30 pe pielea expusă la razele UV în timpul călătoriei, inclusiv: față, brațe și mâini;
  • Purtarea de haine cu factor de protecție UV, special concepute pentru a bloca razele ultraviolete;
  • Folosirea unor parasolare pentru geamurile laterale și pentru lunetă dacă nu blochează vizibilitatea șoferului;

Încearcă să planifici călătoriile astfel încât să eviți orele amiezii, când radiațiile UV sunt cele mai puternice. Prin aceste măsuri, poți reduce semnificativ expunerea la razele solare și poți călători în siguranță chiar și fără folii de protecție pe geamuri.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
De ce este util un screening complet al alunițelor și cum se realizează
De ce este util un screening complet al alunițelor și cum se realizează
Soarele vindecă acneea? Un trend periculos care circulă pe TikTok poate cauza cancer de piele
Soarele vindecă acneea? Un trend periculos care circulă pe TikTok poate cauza cancer de piele
Semne mai puțin obișnuite de melanom. La ce să fii atent când analizezi alunițele de pe corp
Semne mai puțin obișnuite de melanom. La ce să fii atent când analizezi alunițele de pe corp
PARTENERI