Antena

Cum înveți copiii să devină responsabili

MediCOOL.ro
MediCOOL.ro
Publicat: 29 mai 2023, 06:16

A-i învăța pe copii să fie responsabili este unul dintre cele mai importante obiective din viața de părinte. Doar așa îi poți ajuta pe cei mici să devină adulți de succes. Dar, a fi părinte poate fi dificil uneori. În aceste perioade, concentrarea asupra a ceea ce contează cel mai mult poate fi o adevărată provocare. De aceea, specialiștii te sfătuiesc ce să faci și cum înveți copiii să devină responsabili.

Reclamă

Chiar dacă mulți adulți nu înțeleg virtutea responsabilității, pentru ei înșiși, pentru finanțele lor sau pentru orice altcineva, a învăța copilul cum să fie responsabil nu trebuie să fie ceva imposibil. Copilul poate învăța să fie o persoană integră și de încredere cu mult înainte de maturitate.

A fi părinte poate fi cel mai solicitant job pe care l-ai avut vreodată, dar recompensele sunt incredibile, mai ales când vei vedea că ai crescut copii responsabili și grijulii. În copilărie este cel mai bun moment pentru a porni o călătorie de acumulare a cunoștințelor multe și diverse.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Cum înveți copiii să devină responsabili

În copilărie totul pornește de la a ajuta copilul să înțeleagă elementele de bază ale responsabilității. Este prea mic pentru a se ocupa singur de treburi complicate, deși s-ar putea să-i placă să vă ajute prin casă sau la cumpărături. În același timp, copilul va începe să fie mai independent și să ia decizii pentru propria persoană.

Poți încuraja acest lucru stabilindu-i sarcini pe care știi că este capabil să le îndeplinească. E un prim pas din lista de sfaturi despre cum înveți copiii să devină responsabili. Acest lucru îl va face să știe că poate să aibă grijă de sine și de lumea din jurul lui și îl va pregăti pentru responsabilități mai mari mai târziu.

Reclamă

Stabilește sarcini adecvate vârstei

Gândește-te la ceva ce știi că copilul poate face fără prea multe dificultăți, astfel încât să aibă șanse să reușească. Oferă-i instrucțiuni clare despre ceea ce vrei să facă, astfel încât să știe exact ce se așteaptă de la el.

Copilul poate fi descurajat de solicitarea de a-şi „curăţa camera”. Nu este specific și poate implica mai mulți pași, cum ar fi împachetarea hainelor, aranjarea patului și îndreptarea covorului. Dar „te rog să pui puzzle-ul înapoi în cutia lui” poate fi o cerinţă uşor de gestionat. Dându-i copilului sarcini care necesită ceva efort, dar care sunt realizabile pentru vârsta lui, va crește sentimentul de independență.

Arată și spune

Când îi oferi copilului o treabă de făcut, explic-o în termeni simpli. De exemplu, dacă îi ceri să pună masa, începe setând un loc şi arată-i paşii: „Uite cum pun o farfurie pe masă, în fața scaunului”.

Reclamă

Dacă realizezi că petreci mai mult de câteva minute arătându-i copilului cum să facă ceva, atunci paoate fi prea complicat pentru el. În schimb, îl poți face responsabil pentru o mică parte a sarcinii, cum ar fi strângerea lingurilor.

Muncă, apoi joacă

Deși copilul are încă perioade scurte de atenție, poți începe să-l înveți să-și îndeplinească sarcinile înainte de a se relaxa sau de a se distra. El va primi mesajul când vei spune: „Da, vreau să te duc în parc! Dar mai întâi trebuie să facem curăţenie”.

Fii prietenoasă și sinceră în privința asta și recunoaște că preferi și distracția. Arată-i că nu ești în rolul de „şef”, ci doar că te aştepţi să se comporte responsabil aşa cum faci şi tu în privinţa sarcinilor. Relaxarea vine mereu după.

O modalitate bună de a explica acest lucru copilului dvs este să folosești regula „când-atunci”. De exemplu, ai putea spune: „Când masa va fi strânsă, atunci ne putem juca cu jucăriile”. Este important să folosești „când”, mai degrabă decât „dacă”. Asta pentru că „dacă” sugerează că trebuie doar să strângi masa „dacă” vrea să vă jucaţi. Dar „când” stabilește că masa trebuie ştearsă la un moment dat indiferent de orice, iar jocurile sunt doar un bonus suplimentar.

Faceți sarcini distractive

Cu toții ne bucurăm mai mult de sarcini atunci când sunt distractive și sociale. Copilului îi place să petreacă timpul cu tine și s-ar putea să nu vadă golirea uscătorului de rufe ca pe o corvoadă. Este distractiv să scoateţi haine calde și pufoase din uscătorul de rufe și să le strângeţi într-un coș! Dacă faceți ordine în jucării, faceți o cursă pentru a vedea cine poate pune deoparte cele mai multe obiecte.

Evită amenințările

Încearcă să fii clară cu copilul și să înțeleagă că trebuie să respecte anumite reguli, dar explică-le într-un mod pozitiv, fără amenințări sau ultimatumuri. Dacă copilul spune „Vreau un biscuit”, răspunde cu „Când stai la masă cuminte, poți să primeşti un biscuit”.

Oferă-i un exemplu bun

Arată-i copilului ce este responsabilitatea având grijă de propriile lucruri și de propriul spațiu. Pune cheile de la mașină pe cârligul unde le este locul în loc de masă și ridică hainele de pe podeaua dormitorului. Explică de ce o faci și tu, astfel încât copilul să învețe de ce este important să fie responsabil. De exemplu, „O să-mi pun cheile mașinii la locul potrivit, ca să le pot găsi din nou cu ușurință data viitoare când ieșim.”

Concentrează-te pe efort, nu pe rezultate

Când copilul încearcă să-și bage capul prin brațul gecii, poate fi tentant să oftezi și să preiei controlul. Dar practica ajută, așa că concentrează-te pe efortul pe care îl face, chiar dacă nu înțelege bine cum trebuie, de exemplu, să se îmbrace. Nu-l critica și nu prelua controlul. Îi poate scădea încrederea și îi poate reduce dorința de a ajuta.

În schimb, încearcă să împărțiți sarcina în bucăți ușor de gestionat. Îl poți ajuta cu orice lucruri dificile, cum ar fi să-și bage brațele în găurile potrivite, apoi să-l lasă-l să tragă singur fermoarul. Acest lucru îi va oferi un mare sentiment de realizare și va fi bucuros să încerce din nou data viitoare.

Exprimă-ți sugestiile într-un mod blând, încurajator: „Bravo pentru că ai muncit atât de mult ca să te îmbraci singur. Te descurci grozav. De ce nu încerci să bagi brațul în acea gaură a mânecii?”

Fii realistă

Copilul nu își va pune întotdeauna pantofii lângă ușa din față sau nu își va pune jucăriile înapoi în cutia lui. Dacă nu-i așa, încearcă să nu devii nerăbdătoare. Doar reamintește-i cu calm care sunt regulile: „Ține minte, pune-ți jucăriile la locul lor când termini de jucat cu ele”.

Dacă este obosit, să zicem, după o zi la creșă, dă-i un pic de ajutor suplimentar. Probabil că și-a petrecut toată ziua respectând regulile și vrea să aibă o mică pauză acum că este acasă.

Nu te zgârci cu laudele

Ori de câte ori copilul încearcă să acționeze în mod responsabil, chiar dacă nu reușește, acordă-i multă laudă și atenție. Acest lucru arată copilului că eforturile lui sunt importante și apreciate.

Fii cât se poate de specifică: „Te-ai descurcat atât de bine punând cu grijă mâncarea căţelului în bolul lui!”, sau „Bravo că te-ai străduit atât de mult să te îmbraci singur”. Subliniază exact cum eforturile lui i-au ajutat pe toți ceilalți: „Acum că ai pus lingurile pe masă, putem bea cu toții ceai!”

Urania Cremene a oferit în emisiunea Medicool câteva metode utile prin care copiilor le pot fi pasate reponsabilitățile îngrijirii propriului corp, atât pe interior cât și pe exterior.

”Noi trebuie să ne ajutăm de un limbaj blând, care să nu pună presiune pe copil și care, în același timp, să îl determine să înțeleagă importanța unei discipline și a unei rutine zilnice”.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
articol cu video
Când este normal să cadă părul și cât de mult păr e normal să cadă într-o zi
Când este normal să cadă părul și cât de mult păr e normal să cadă într-o zi
Când este normal să cadă părul și cât de mult păr e normal să cadă într-o zi
Beneficiile mersului cu cortul. Cum te poate ajuta timpul petrecut în natură
Beneficiile mersului cu cortul. Cum te poate ajuta timpul petrecut în natură
Beneficiile mersului cu cortul. Cum te poate ajuta timpul petrecut în natură
articol cu video
Ce trebuie să facem pentru a preveni deshidratarea în zilele de vară
Ce trebuie să facem pentru a preveni deshidratarea în zilele de vară
Ce trebuie să facem pentru a preveni deshidratarea în zilele de vară
Reclamă
PARTENERI
Chiftele de cartofi cu dovlecei și morcovi
Rețete Fel De Fel
Chiftele de cartofi cu dovlecei și morcovi
Aceste chiftele de cartofi cu dovlecei și morcovi sunt o gustare simplă, hrănitoare și extrem de versatilă. Pot fi servite ca gustare, fel principal, garnitură sau aperitiv. Sunt perfecte atât calde cât și reci, și pot fi gătite la tigaie, în cuptor sau chiar la air fryer. Aceste chiftele sunt ca o îmbrățișare caldă de vară. Pe cât de umile sunt ingredientele, pe atât de surprinzătoare este savoarea lor când sunt combinate cu grijă. La prima vedere par modeste, dar odată ce le muști, dezvăluie o textură fină și parfumată. Este o armonie între dulceața discretă a morcovului, suculența dovlecelului și finețea cartofului. Tot din categoria chiftelelor de legume mai poți încerca de pe blog și rețeta de chiftele de spanac cu pâine și parmezan, în sos de unt. Sunt delicate și pline de arome fine, fiind ideale ca aperitiv sau fel principal. Sosul de unt adaugă o textură cremoasă și un gust bogat care completează perfect savoarea chiftelelor. Sau poate te inspiră și rețeta de chiftele de dovlecei cu couscous. Sunt o opțiune delicioasă și sănătoasă, perfectă pentru un prânz sau cină ușoară. Chiftelele sunt crocante la exterior și moi în interior, având o textură plăcută și un gust bogat datorită combinației de dovlecei și couscous. Despre ingredientele din chiftele de cartofi cu dovlecei și morcovi Cartoful este baza solidă, care leagă totul și oferă o structură cremoasă în interior. Fie că este folosit fiert sau crud, el aduce o densitate moale, care contrastează cu crustă rumenă de la exterior. Este acel ingredient de bază care permite celorlalte arome să strălucească. Dovlecelul, blând și delicat, are rolul de a lumina compoziția. Dă suculență, prospețime și o notă vegetală subtilă. Atunci când este bine scurs și amestecat în chiftele, adaugă un ton umed și catifelat, care face ca fiecare mușcătură să se topească în gură. Morcovul, pe de altă parte, aduce o notă dulceagă naturală și o culoare caldă, portocalie. Acesta face ca interiorul chiftelelor să fie nu doar gustos, ci și plăcut privirii. E firul dulce care echilibrează gustul neutru al cartofului și pe cel vegetal al dovlecelului. Când sunt prăjite sau coapte, chiftelele capătă o crustă aurie, crocantă, care foșnește ușor sub dinți. Interiorul rămâne moale, dar nu cleios, ci aerat și bine legat, fără a fi greu. Din loc în loc, întâlnești câte un fir de morcov sau pătrunjel, care le dă un aer de casă, exact ca în bucătăriile bunicilor. Aroma care iese din cuptor sau din tigaie este inconfundabilă. Simți un miros de legume ușor caramelizate, de verdețuri proaspete, de casă primitoare. Dacă adaugi și un praf de boia sau chimen, devin și mai parfumate, cu o ușoară adiere orientală sau rustică, în funcție de condimente. Urmărește mai jos rețeta detaliată, pentru a prepara și tu așa delicioase chiftele de cartofi cu dovlecei și morcovi.
icon