Ceaiuri care scad trigliceridele. Ce tratamente naturiste funcționează

Oana Antonescu
Oana Antonescu
Publicat: 27 octombrie 2023, 06:47

Unele plante și suplimente alimentare pot să influențeze metabolismul grăsimilor din sânge și să reducă nivelul trigliceridelor, alături de un stil de viață echilibrat. Află care sunt cele mai eficiente ceaiuri care scad trigliceridele. 

Reclamă

Trigliceridele sunt cele mai abundente grăsimi din organism și au un rol foarte important: sunt o sursă de energie. Când consumi mai multe calorii decât nevoia imediată a corpului, ele sunt transformate în trigliceride și depozitate în celulele grase. La nevoie, acestea sunt eliberate în circulația sângelui pentru a furniza energie.

Dacă, în cantități moderate, trigliceridele sunt benefice pentru sănătate, excesul este un factor de risc pentru bolile cardiovasculare. Alimentația este principala sursă de trigliceride, iar corectarea acesteia este una dintre cele mai importante măsuri pe care le poți lua dacă ai trigliceridele mărite. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Există ceaiuri care scad trigliceridele?

Cercetările științifice au arătat că unele ceaiuri din plante pot reduce concentrația trigliceridelor. Cu toate acestea, ele nu pot înlocui un stil de viață sănătos și nici tratamentul recomandat de medic. Alimentația echilibrată și exercițiile fizice practicate regulat rămân cele mai eficiente măsuri pe care le poți lua în caz de trigliceride mărite.

Este important de menționat că efectele benefice ale remediilor naturale asupra trigliceridelor nu sunt imediate. Pentru a vedea o îmbunătățire, este nevoie să le consumi pe o perioadă mai îndelungată, de câteva săptămâni. 

Reclamă

Cele mai bune ceaiuri care scad trigliceridele, cu efecte demonstrate de studii, sunt:

Ceaiul verde

Unul dintre cele mai recomandate ceaiuri care scad trigliceridele, ceaiul verde conține antioxidanți, în special catechine, care pot ajuta la reducerea inflamației – un aspect important în gestionarea nivelurilor de trigliceride. Consumul crescut de ceai verde a fost asociată în studii cu o scădere a concentrației de trigliceride serice și de colesterol total.

Pentru prepararea ceaiului verde, folosește o linguriță de frunze la 240 ml (o cană) cu apă clocotită. Lasă frunzele la infuzat pentru 3-5 minute. Se recomandă consumul a 2-3 căni pe zi. 

Reclamă

Ceaiuri care scad trigliceridele: ceaiul de schinduf

Denumit și fân grecesc, schinduful este mai cunoscut pentru efectul său de stimulare a lactației, dar el s-a dovedit eficient și în reducerea nivelului de trigliceride din sânge. Un studiu publicat în 2014 în International Journal for Vitamin and Nutrition Research arăta că această plantă îmbunătățește profilul lipidic, care include trigliceridele și colesterolul. 

Pentru a prepara ceaiul, lasă la macerat una-două lingurițe de semințe de schinduf măcinate în 240 de mililitri cu apă (o cană) peste noapte sau pentru cel puțin 3 ore. Strecoară amestecul și bea 2-3 căni cu ceai pe zi. 

Ceaiul de turmeric

Curcumina sau curcuminul, substanța activă conținută de rădăcina de turmeric, este cunoscută pentru proprietățile sale antioxidante și antiinflamatoare care au efecte benefice și asupra sănătății inimii. O metaanaliză publicată în Nutrition Journal a concluzionat că turmericul administrat sub formă de suplimente alimentare poate determina o scădere semnificativă a nivelului de trigliceride și a colesterolului LDL (colesterolul „rău”). 

Rădăcina de turmeric seamănă cu cea de ghimbir și are, de asemenea, o aromă puternică. În general, ea se utilizează sub formă de pudră adăugată în diverse preparate sau de capsule administrate ca supliment alimentar. Turmericul proaspăt poate fi folosit la prepararea ceaiurilor. Se folosește o linguriță de turmeric la 150-200 ml de apă clocotită și se lasă la infuzat timp de cel mult 10 minute. 

Ceaiuri care scad trigliceridele: ceaiul de ghimbir

La fel ca turmericul, rădăcina de ghimbir conține compuși cu proprietăți antiinflamatoare și antioxidante care pot ajuta la îmbunătățirea metabolismului grăsimilor. Ghimbirul poate reduce nivelul trigliceridelor, colesterolului total, dar și pe cel al glucozei, conform unui studiu.

Rădăcina de ghimbir poate fi consumată ca atare, adugată în preparate, sau sub formă de ceai. Pune o linguriță de rădăcină rasă în 240 ml (o cană) cu apă clocotită și las-o la infuzat pentru 10-15 minute. Ceaiul de ghimbir are o  foarte intensă și nu este pe gustul tuturor. Dacă îți displace, o poți modifica adăugând în ceai coajă de portocală, coajă de lămâie sau bucăţi de măr.

Alte tratamente naturiste care scad trigliceridele: funcționează sau nu?

Câtea suplimente alimentare și vitamine s-au dovedit eficiente în reducerea concentrației de trigliceride în sânge în cadrul unor studii:

  • Acizii grași omega 3. Suplimentele alimentare care conțin acizi grași omega 3 scad nivelul trigliceridelor și reduc alți factori de risc pentru bolile cardiovasculare, susține o metaanaliză publicate în revista Nature;
  • Vitamina D. Cercetările au arătat că suplimentarea cu vitamina D poate reduce nivelul trigliceridelor, dar și pe cel al colesterolului total și colesterolului LDL (colesterolul „rău”). 
  • Drojdia de orez roșu. Aceasta este un produs alimentar și supliment alimentar obținut prin fermentarea orezului cu o anumită tulpină de drojdie roșie. Studiile susțin că orezul fermentat poate reduce nivelul trigliceridelor din sânge;
  • Vitamina C. Suplimentarea  alimentației c cel puțin 500 mg de vitamina C pe zi, timp de 4 săptămâni, poate reduce semnificativ concentrația de trigliceride și colesterol în sânge, arată un studiu

Dacă urmezi un tratament alopat, consultă un medic înainte de a lua orice remedii naturiste sau suplimente alimentare, deoarece acestea pot interacționa cu medicamentele. 

Ce rol joacă dieta

Alimentația are un impact direct asupra nivelului trigliceridelor din organism, iar modificarea acesteia este cea mai eficientă măsură de a reduce concentrația acestor grăsimi. Iată ce presupune o dietă echilibrată atunci când analizele de sânge semnalează valori mari are trigliceridelor:

  • Mănâncă mai puține grăsimi saturate. Consumul în exces de grăsimi saturate crește nivelul trigliceridelor. Ele se găsesc în carnea roșie, carnea procesată, lactatele integrale, untul, ouăle, dar și în uleiul de cocos;
  • Limitează cantitatea de zahăr din alimentație. Zahărul de masă, băuturile dulci, prăjiturile, bomboanele și toate alimentele cu zahăr adăugat sunt la fel de periculoase precum grăsimile saturate;
  • Consumă grăsimi sănătoase. Înlocuiește grăsimile nesănătoase cu cele nesaturate și cu acizi grași omega 3. Grăsimile nesaturate se găsesc în pește, măsline, nuci, semințe și avocado. Surse de omega 3 sunt speciile de pește gras (hering, macrou, ton, somon, sardine), nucile și semințele de în;
  • Crește aportul de fibre. Studiile arată că fibrele alimentare din legume, fructe, nuci și semințe pot reduce nivelul trigliceridelor dacă sunt consumate în cantitate mare;
  • Limitează consumul de alcool. Băuturile alcoolice conțin multe calorii și zahăr care cresc semnificativ nivelul trigliceridelor. 

Împreună cu aceste măsuri alimentare, este important, de asemenea, să-ți menții o greutate sănătoasă și să practici regulat exerciții fizice. Pierderea în greutate și practicarea a cel puțin 150 de minute de exerciții moderate pe săptămână (sau 75 de minute de exerciții intense) pot avea un impact pozitiv asupra trigliceridelor.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
Proprietățile medicinale ale ceaiului de eucalipt. Beneficiile și potențialele riscuri ale acestei băuturi
Proprietățile medicinale ale ceaiului de eucalipt. Beneficiile și potențialele riscuri ale acestei băuturi
Proprietățile medicinale ale ceaiului de eucalipt. Beneficiile și potențialele riscuri ale acestei băuturi
Proprietățile medicinale ale ceaiului de ananas. Cum îți poate sprijini sănătatea
Proprietățile medicinale ale ceaiului de ananas. Cum îți poate sprijini sănătatea
Proprietățile medicinale ale ceaiului de ananas. Cum îți poate sprijini sănătatea
Proprietățile medicinale ale ceaiului din frunze de piersică. Efectele asupra sănătății organismului
Proprietățile medicinale ale ceaiului din frunze de piersică. Efectele asupra sănătății organismului
Proprietățile medicinale ale ceaiului din frunze de piersică. Efectele asupra sănătății organismului
Reclamă
PARTENERI
icon