Ce se întâmplă când consumi zilnic ciocolată caldă. Cât de sănătos poate fi acest obicei

Publicat: 17 decembrie 2023, 07:59

Ciocolata caldă este una dintre băuturile caracteristice sezonului rece. Consumul moderat poate avea efecte foarte bune asupra sănătății, însă excesul poate cauza reacții adverse. Află ce se întâmplă când consumi zilnic ciocolată caldă.

Ciocolata caldă are un gust plăcut și se obține din: pudră de cacao, lapte și zahăr. În funcție de preferință, se poate acoperi cu: bezele, cremă sau alte ingrediente. Totodată, aceasta poate avea atât beneficii, cât și efecte adverse asupra sănătății.

Ce se întâmplă când consumi zilnic ciocolată caldă

De regulă, ciocolata se prepară din arborele de cacao. Acesta face parte din genul Theobroma, din familia Malvaceae. Ciocolata caldă reprezintă o sursă importantă de antioxidanți și minerale.

Totodată, conține concentrații ridicate de zahăr și calorii. Unele sortimente pot avea cofeină în compoziție, așa că este indicat să eviți s-o bei cu puțin timp înainte de culcare.

În general, consumul în cantități moderate te protejează împotriva potențialelor riscuri. Excesul te poate face să acumulezi kilograme nedorite în plus și-ți poate crește nivelurile de zahăr din sânge.

Poate avea proprietăți antioxidante

Ciocolata caldă conține antioxidanți. Aceste substanțe pot combate efectele dăunătoare ale moleculelor instabile denumite radicali liberi. Radicalii liber pot provoca stres oxidativ. Stresul oxidativ poate crește riscul de a dezvolta afecțiuni cronice și poate accelera procesul de îmbătrânire.

Poate preveni uscăciunea pielii

Dacă te întrebi ce se întâmplă când consumi zilnic ciocolată caldă, ia în calcul că vitamina C și magneziul din aceasta pot menține sănătatea pielii. În plus, poate oferi minerale precum: calciu, cupru, fosfor, potasiu, sodiu și zinc. Cacaoa are un conținut bogat în acizi grași omega 3, care ajută la vindecarea pielii la nivel celular. În acest mod, poate contribui la estomparea cicatricilor.

Poate susține sănătatea oaselor

Ciocolata caldă are în compoziție magneziu și calciu, două minerale cu un rol esențial în susținerea sănătății oaselor, potrivit Upthirst. Acestea pot contribui la păstrarea unei densități optime a acestora. Magneziul poate contribui la absorbția calciului.

Poate oferi senzație de sațietate

Ciocolata caldă asigură un conținut bogat în fibre. Fibrele pot oferi senzație de sațietate pe parcursul zilei. Acestea pot ajuta la scăderea apetitului. Astfel, ai șanse mai mici să iei gustări frecvente între mese sau să consumi alimente în exces.

Poate scădea tensiunea arterială

Când te întrebi ce se întâmplă când consumi zilnic ciocolată caldă, gândește-te că oxidul nitric poate stimula vasodilatația și este prezent în compoziția acesteia. Substanțele nutritive dintr-o singură ceașcă de ciocolată caldă pot ajuta la relaxarea arterelor pentru a împiedica acumularea de grăsime. Astfel, pot îmbunătăți tensiunea arterială. În plus, ingredientul de cacao din aceasta poate susține funcția endotelială.

Poate îmbunătăți funcția cognitivă

Ciocolata caldă se obține din semințe procesate de boabe de cacao, conform Ulike. Cacaoa conține un nivel ridicat de flavonoli, care pot contribui la creșterea vasodilatației și a fluxului sanguin către creier. Prin urmare, pot îmbunătăți funcția creierului. Consumul de ciocolată caldă poate stimula regiunile responsabile de învățare și memorie ale creierului pentru a crea noi vase de sânge și neuroni.

Poate avea efecte anticancerigene

Flavanolii din semințele de boabe de cacao conțin proprietăți antioxidante care pot ajuta la combaterea riscului de a dezvolta cancer. Antioxidanții pot acționa prin reducerea daunelor asupra celulelor.

Cacaoa fermentată are în compoziție cantități ridicate de: flavonoli, catechine și procianidine. Acestea pot contribui la protejarea organismului împotriva efectelor dăunătoare ale radicalilor liberi, care pot determina unele tipuri de cancer.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
Beneficiile consumului de turtă dulce. Cum te poate ajuta acest preparat
Beneficiile consumului de turtă dulce. Cum te poate ajuta acest preparat
Ciocolata albă: care sunt beneficiile și riscurile pentru sănătate
Ciocolata albă: care sunt beneficiile și riscurile pentru sănătate
Ciocolata neagră: beneficii, conținut nutritiv și riscuri
Ciocolata neagră: beneficii, conținut nutritiv și riscuri
PARTENERI