Antena

Ciocolata albă: care sunt beneficiile și riscurile pentru sănătate

Simina Dragut
Simina Dragut
Publicat: 7 decembrie 2023, 07:03

Ciocolata albă diferă în mare măsură de ciocolata neagră și de cea cu lapte prin gust, culoare, ingrediente și mod de preparare. În plus, are propriile sale beneficii și riscuri pentru sănătate. Citește despre ciocolata albă și proprietățile pe care le poate oferi.

Reclamă

Ciocolata albă se prepară din lapte praf sau condensat și zahăr. Textura ciocolatei albe este mult mai grasă decât cea a altor sortimente deoarece, deseori, conține grăsime îndulcită, cu un conținut mult mai ridicat de calorii.

Ciocolata albă

În mod normal, ciocolata se obține din sâmburii extrași din boabe de cacao care au fost fermentate și prăjite. Sâmburii se macină pentru a prepara un lichior de ciocolată cu o formă păstoasă. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

De obicei, ingredientele de bază întrebuințate la prepararea ciocolatei albe sunt: zahăr, unt de cacao, lapte, lecitină de soia și îndulcitori naturali sau artificiali. Totodată, ciocolata albă nu este cu adevărat ciocolată, deoarece îi lipsesc substanțele solide de cacao sau pudra de cacao.

Este important de reținut că are în compoziție multe zaharuri adăugate. Ciocolata albă de bună calitate folosește untul de cacao ca principală sursă de grăsime. În același timp, sortimentele mai ieftine pot folosi ulei de palmier sau alte tipuri de grăsimi.

Reclamă

Se recomandă să citești cu atenție etichetele ingredientelor și informațiile nutriționale. Astfel, te asiguri că ciocolata albă pe care urmează s-o consumi nu are grăsimi trans, conform Livestrong.

De asemenea, se recomandă s-o consumi în cantități moderate deoarece poate avea multe calorii și zaharuri adăugate.

Poate diminua riscul de insuficiență cardiacă

Ciocolata albă conține un compus numit flavonol, considerat foarte util pentru persoanele cu afecțiuni cardiace. Aceasta ar putea îmbunătăți sănătatea cardiovasculară deoarece scade riscul de a dezvolta boli cronice.

Reclamă

Poate preveni apariția cancerului de sân

Consumul de ciocolată albă poate scădea riscul de a dezvolta cancer de sân la femei. Polifenolii prezenți în ciocolată pot acționa ca antioxidanți. Antioxidanții pot combate efectele cauzate de stresul oxidativ în organism.

Poate îmbunătăți calitatea somnului

Somnul are un rol foarte important pentru sănătatea generală a corpului, deoarece îl relaxează pentru a scăpa de oboseală și a se regenera. Consumul de ciocolată albă îți poate îmbunătăți ritmul circadian și-ți poate reduce nivelul de stres.

Poate întări sistemul imunitar

Consumul de ciocolată albă poate întări imunitatea, în special în cazul copiilor. Are un conținut bogat în antioxidanți, care poate reduce toxinele din organism și te poate face mai rezistent la acțiunea agenților dăunători externi.

Poate ameliora efectele hipoglicemiei

Ciocolata albă poate contribui la combaterea efectelor secundare ale hipoglicemiei, o afecțiune care se dezvoltă din cauza consumului în cantități mari a medicamentelor pentru diabet, potrivit Only My Health. Aceasta contribuie la echilibrarea nivelului de zahăr din sânge atunci când acesta se reduce.

Poate echilibra nivelul de colesterol

Consumul de ciocolată albă poate diminua nivelul de colesterol rău, mai exact de colesterol LDL, din corpul uman și poate crește colesterolul bun, denumit colesterol HDL. În plus, poate îmbunătăți rata de absorbție a alimentelor, ceea ce poate regla digestia.

De asemenea, ar putea proteja împotriva bolilor coronariene. Ciocolata albă poate ajuta la descompunerea depozitelor de grăsime pentru a susține sănătatea inimii.

Poate atenua durerile de cap

Ciocolata albă poate diminua intensitatea durerilor de cap și a migrenelor. Conținutul nutritiv al acesteia poate relaxa sistemul nervos. Astfel, poate scădea treptat durerea de cap dacă o consumi în cantități moderate.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
Băuturi bogate în probiotice. Aceste lichide îți pot îmbunătăți sănătatea intestinală
Băuturi bogate în probiotice. Aceste lichide îți pot îmbunătăți sănătatea intestinală
Băuturi bogate în probiotice. Aceste lichide îți pot îmbunătăți sănătatea intestinală
Cât de sănătos este să bei ceai verde după masă. Cum poate influența această băutură digestia
Cât de sănătos este să bei ceai verde după masă. Cum poate influența această băutură digestia
Cât de sănătos este să bei ceai verde după masă. Cum poate influența această băutură digestia
Proprietățile sucului de dovleac. Care sunt efectele consumului acestei băuturi
Proprietățile sucului de dovleac. Care sunt efectele consumului acestei băuturi
Proprietățile sucului de dovleac. Care sunt efectele consumului acestei băuturi
Reclamă
PARTENERI
icon