Antena

Ce să mănânci când ai diaree. Regimul alimentar care te ajută

Oana Antonescu
Oana Antonescu
Publicat: 1 septembrie 2024, 07:24

Cu dieta potrivită, poți scurta durata unui episod diareic și vei grăbi recuperarea. Medicii recomandă alimente ușor de digerat, care scad frecvența scaunelor lichide și nu irită suplimentar tractul digestiv. Află ce să mănânci când ai diaree, dar și ce să eviți pentru a nu-ți agrava starea.

Reclamă

Diareea este una dintre cele mai comune afecțiuni gastrointestinale și o problemă frecventă, care afectează oameni de toate vârstele. Statisticile arată că un adult se confruntă, în medie, cu patru episoade de diaree anual. 

Cât de multe te ajută regimul alimentar în diaree

Diareea poate avea multiple cauze, de la infecții virale sau bacteriene, până la alergii și intoleranțe alimentare sau tulburări intestinale cronice precum sindromul de intestin iritabil și boala Crohn. În cazurile severe sau prelungite, diareea poate duce la deshidratare și dezechilibre electrolitice care pot crea complicații serioase la copii și la vârstnici. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Dieta pe care o urmezi în timpul unui episod diareic poate influența durata acestuia, severitatea simptomelor și procesul de recuperare, spune gastroenterologul și specialistul în nutriție Donald Kirby pentru centrul medical academic Cleveland Clinic, din SUA. 

Cu un regim alimentar adecvat, poți sprijini vindecarea prin furnizarea nutrienților necesari pentru regenerarea celulelor intestinale și refacerea microbiomului intestinal. Totodată, un aport optim de nutrienți susține sistemul imunitar în lupta cu agenții patogeni care au declanșat enterocolita. 

Reclamă

Unele alimente și băuturi ajută la calmarea tractului digestiv iritat. Altele pot restabili echilibrul de electroliți afectat de scaunele apoase. Refacerea electroliților este foarte importantă pentru a evita complicațiile deshidratării, mai ales la copii și la vârstnici. 

Ce să mănânci când ai diaree

Cea mai importantă regulă în timpul unui episod diareic este să mănânci alimente cât mai simple și ușor de digerat, recomandă dr. Donald Kirby. O metodă rapidă și eficientă de a întări scaunul este dieta BRAT, care include:

  • Banane. Amidonul din aceste fructe ajută la absorbția apei în intestine, ceea ce contribuie la întărirea scaunului. În plus, bananele sunt bogate în potasiu, un electrolit important pe care îl pierzi în timpul diareei;
  • Orez. La fel ca bananele, orezul este bogat în amidon, care absoarbe apa din intestine. Alege orez alb în locul celui brun, deoarece are un conținut scăzut fibre care cresc motilitatea intestinală și pot agrava diareea;
  • Piure de mere. Merele conțin pectină, o fibră solubilă care absoarbe excesul de apă din intestin și ajută astfel la întărirea scaunului. Piureul de mere este preferat merelor crude pentru că fructele sunt curățate de coajă în timpul preparării. Coaja acestor fructe are un conținut bogat în fibre insolubile, care cresc activitatea intestinală; 
  • Pâine prăjită. Amidonul din pâine ajută la absorbția lichidelor și scade frecvența scaunelor. Alege pâinea albă în locul celei integrale, deoarece prezintă un conținut scăzut de fibre și nu stimulează mișcările intestinale. Pâinea prăjită este mai ușor de digerat decât cea proaspătă. 

Alte alimente blânde cu stomacul

Dieta BRAT este recomandată de nutriționist pentru o perioadă scurtă, de una sau două zile. Deși ajută la întărirea scaunului, ea nu acoperă tot necesarul nutrițional. Această dietă este săracă în proteine, fibre și multe vitamine. 

Reclamă

Pentru varietate, poți include în regim următoarele alimente ușoare pentru stomac:

  • fulgi de ovăz;
  • cereale uscate;
  • cartofi fierți sau copți (fără coajă);
  • pui la cuptor fără piele.

Iată alte recomandări oferite de nutriționist despre ce să mănânci când ai diaree:

  • Alimente sărate. Sodiul încetinește pierderea de lichide și ajută la retenția fluidelor. Biscuiții sărați și covrigeii cu sare oferă un aport rapid de sodiu și se digeră ușor;
  • Probiotice. Bacteriile vii ajută la refacerea microbiomului intestinal afectat de diareea de cauză infecțioasă. Iaurtul și chefirul sunt alimente bogate în probiotice. Chiar dacă produsele lactate nu se recomandă în caz de diaree, acestea sunt alegeri bune, spune dr. Kirby;
  • Băuturi cu electroliți. Refacerea rezervelor de lichide este foarte importantă în timpul episoadelor diareice. Băuturile cu electroliți conțin sodiu și zahăr. Sodiul ajută la retenția fluidelor, iar zahărul sprijină absorbția sodiului. 

Alimente de evitat când ai diaree

Este important să știi nu doar ce să mănânci când ai diaree, ci și ce să eviți pentru a nu agrava tulburarea digestivă. Unele alimente și băuturi irită mucoasa intestinală și agravează inflamația acestuia. Altele au efect laxativ sau provoacă balonare și gaze care intensifică simptomele neplăcute. De evitat sunt și alimentele greu de digerat, care suprasolicită tractul digestiv și prelungesc durata diareei. 

Iată ce ar trebui să excluzi din alimentație pentru a susține recuperarea:

  • băuturile alcoolice;
  • cafeaua, cola, ciocolata și alte produse care conțin cofeină;
  • produsele lactate, cum ar fi laptele, brânza și înghețata;
  • alimentele grase și prăjite;
  • băuturile și alimentele care conțin fructoză;
  • legumele crude;
  • citricele;
  • alimentele picante;
  • alimentele și băuturile care conțin îndulcitori precum sorbitol, manitol și xilitol, cum ar fi guma de mestecat, bomboanele fără zahăr și băuturile dietetice.

Evitarea acestor alimente poate ajuta la prevenirea deshidratării și la recuperarea mai rapidă după un episod diareic. Dacă nu ești sigur ce să mănânci când ai diaree, poți consulta un medic pentru recomandări personalizate.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
Legătura dintre microbiomul intestinal și sănătatea pielii. Cum influențează bacteriile „bune” riscul de melanom
Legătura dintre microbiomul intestinal și sănătatea pielii. Cum influențează bacteriile „bune” riscul de melanom
Legătura dintre microbiomul intestinal și sănătatea pielii. Cum influențează bacteriile „bune” riscul de melanom
Care sunt diferențele dintre refluxul gastric și boala de reflux gastroesofagian
Care sunt diferențele dintre refluxul gastric și boala de reflux gastroesofagian
Care sunt diferențele dintre refluxul gastric și boala de reflux gastroesofagian
Artrita reumatoidă poate fi influențată de modificări ale microbiomului intestinal. Cercetătorii iau în considerare acest aspect pentru a dezvolta noi metode de tratament
Artrita reumatoidă poate fi influențată de modificări ale microbiomului intestinal. Cercetătorii iau în considerare acest aspect pentru a dezvolta noi metode de tratament
Artrita reumatoidă poate fi influențată de modificări ale microbiomului intestinal. Cercetătorii iau în considerare acest aspect pentru a dezvolta noi metode de tratament
Reclamă
PARTENERI
icon