Osteopenia și osteoporoza sunt boli asemănătoare, dar cu niveluri diferite de severitate. Ambele reflectă o reducere a densității minerale osoase, însă în grade diferite. Află când se pune diagnosticul de osteopenie, respectiv osteoporoză și cum se tratează osteopenia.
Reclamă
Oasele se remodelează continuu pe tot parcursul vieții. Celule specializate numite osteoblaste produc constant țesut osos nou, în timp ce alte celule, numite osteoclaste, descompun și resorb osul vechi. Acest proces de remodelare menține rezistența oaselor și ajută la repararea microleziunilor.
Până în jurul vârstei de 25-30 de ani, procesul de formare osoasă este mai rapid decât resorbția, ceea ce permite creșterea și întărirea oaselor. Pe măsură ce înaintezi în vârstă, resorbția osoasă depășește producerea de os nou.
ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ
Oasele își pierd treptat densitatea minerală, care este un indicator al rezistenței osoase și al riscului de fracturi. Dacă nu iei măsuri pentru a încetini acest proces, ești expus riscului de a dezvolta osteopenie și osteoporoză.
Osteopenie vs. osteoporoză
Osteopenia este o etapă intermediară între o densitate normală a oaselor și osteoporoză. Dacă te gândești la densitatea minerală osoasă ca la o pantă, valoarea normală ar fi în vârf, iar osteoporoza la bază. Osteopenia s-ar situa undeva între cele două, conform Harvard Medical School.
Reclamă
Diferența dintre osteoporoză și osteopenie o face gradul de pierdere a masei osoase. Principala metodă prin care poate fi determinată densitatea osoasă este o investigație imagistică numită osteodensitometrie sau DEXA. Aceasta folosește raze X pentru a măsura conținutul mineral al oaselor, dar are o acuratețe mai mare decât radiografiile uzuale.
DEXA evaluează densitatea osoasă prin compararea valorilor tale cu anumite valori de referință. Diferența se calculează sub forma unui scor, numit scor T, care stabilește în ce categorie se încadrează densitatea osoasă: normală, osteopenie sau osteoporoză.
Riscul de fracturi crește pe măsură ce densitatea minerală osoasă scade. Un scor T cuprins între -1 și -2,5 este clasificat drept osteopenie. Cu cât scorul este mai mic, cu atât osul este mai poros, ceea ce înseamnă că este mai subțire, mai fragil și mai predispus la fracturi.
Reclamă
Organizația Mondială a Sănătății clasifică scorurile T astfel:
- mai mari de -1 se consideră scor normal;
- între -1 și -2,5 indică osteopenie;
- mai mici de -2,5 sunt definite ca osteoporoză.
Osteopenia nu este dureroasă și nu provoacă simptome decât după ce a evoluat spre osteoporoză.
Care sunt factorii de risc pentru osteopenie
Oricine poate dezvolta osteopenie, mai ales după vârsta de 50 de ani, dar anumite categorii de persoane sunt mai predispuse, potrivit centrului medical academic Cleveland Clinic, din SUA:
- Femeile. După instalarea menopauzei, au un risc de patru ori mai mare de a dezvolta osteopenie, comparativ cu bărbații;
- Fumătorii;
- Persoanele care consumă frecvent alcool (mai mult de două băuturi pe zi);
- Persoanele cu afecțiuni care pot reduce densitatea osoasă sau agrava osteopenia: hipertiroidismul, diabetul, boala cronică de rinichi, malnutriția, deficiența de calciu sau vitamina D, dezechilibre hormonale (cum ar fi sindromul Cushing), anorexia și alte tulburări alimentare, etc.
De asemenea, unele medicamente pot crește riscul de osteopenie:
- diureticele;
- corticosteroizii;
- anticonvulsivantele;
- terapia hormonală pentru cancer;
- anticoagulantele;
- inhibitorii pompei de protoni (pot afecta absorbția calciului).
Osteopenia se vindecă?
Osteopenia nu poate fi vindecată complet, dar există modalități de a încetini pierderea osoasă și de a întări țesutul osos existent, astfel încât să nu progreseze către osteoporoză, care este o afecțiune mult mai gravă.
În multe cazuri, osteopenia poate fi stabilizată cu modificări ale stilului de viață, o alimentație sănătoasă și, uneori, cu tratamente medicamentoase. Condiția este ca ea să fie descoperită din timp.
Densitometria osoasă este recomandată ca test de screening după vârsta de 50 de ani. De obicei, ea ar trebui repetată la un interval de doi ani, dar și mai frecvent de atât dacă ai factori de risc pentru osteopenie.
Tratamentul osteopeniei
Activitatea fizică și alimentația reprezintă pilonii principali ai tratamentului osteopeniei. Oasele devin mai puternice atunci când aplici forță asupra lor, folosindu-ți mușchii. Tipurile de activități recomandate în acest scop sunt:
- Exercițiile cu greutăți, cum ar fi antrenamentele de rezistență (de forță) sau exercițiile cu propria greutate;
- Exercițiile aerobice, precum mersul rapid și alergarea;
- Exercițiile pentru echilibru precum yoga și Tai Chi, care ajută la scăderea riscului de căderi și fracturi.
O alimentație sănătoasă furnizează vitaminele și mineralele necesare pentru menținerea sănătății oaselor. Acestea au nevoie de calciu pentru a deveni mai puternice, iar organismul necesită vitamina D pentru a absorbi acest mineral.
Se recomandă:
- 1.000 UI de vitamina D pe zi
- 1.000 mg de calciu pe zi
Ideal este să obții calciul din alimentație, prin consumul de produse lactate, sardine și legume cu frunze verzi. Dacă alimentația nu asigură o cantitate suficientă, discută cu medicul despre posibilitatea suplimentării lui.
De asemenea, un aport suficient de proteine poate ajuta în osteopenie. Proteinele sunt esențiale pentru menținerea sănătății oaselor.
În formele mai avansate de osteopenie, în care scorul T se apropie de cel din osteoporoză, medicii pot recomanda medicamente antiresorptive precum bifosfonații sau alte medicamente care încetinesc pierderea osoasă.
Cum poți preveni osteopenia
Înaintarea în vârstă conduce inevitabil către scăderea densității minerale osoase, dar anumite alegeri și obiceiuri accelerează acest proces. În prevenirea osteopeniei pot ajuta:
- Activitatea fizică: exerciții cu greutăți, mersul pe jos, alergarea și exercițiile pentru echilibru;
- Consumul de alimente bogate în calciu și vitamina D;
- Renunțarea la fumat, care accelerează pierderea densității osoase;
- Limitarea consumului de alcool, care are același efect nedorit asupra oaselor;
- Administrarea de suplimente cu calciu și/sau vitamina D, în cazul în care alimentația nu le furnizează în cantitate suficientă.
Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.
