Antena

Ce beneficii pentru sănătate are consumul de cuișoare

Oana Antonescu
Oana Antonescu
Publicat: 21 noiembrie 2023, 06:05

Un condiment apreciat în bucătărie pentru aroma intensă, cuișoarele sunt folosite și în scopuri medicinale pentru proprietățile lor antibacteriene, analgezice și antiinflamatoare. Află cum îți poate susține sănătatea consumul de cuișoare. 

Reclamă

Cuișoarele sunt condimente nelipsite din vinul fiert și cidrul cald, băuturile preferate în zilele friguroase de iarnă. În bucătărie, ele sunt folosite la preparatele din carne, la supe și dulciuri. Aroma lor dulce și ușor picantă, este foarte îndrăgită, dar au un gust intens și trebuie adăugate în cantitate mică pentru a nu domina alte arome.

Cuișoarele sunt mugurii uscați ai florilor copacului de cuișoare, Syzygium aromaticum. Ele au o istorie îndelungată de utilizare în bucătărie, dar și ca remediu naturist, fiind cunoscute încă din antichitate în diferite culturi. Poți consuma cuișoare atât întregi, cât și măcinate sau extern, ca ulei esențial.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Ce conțin cuișoarele

Aroma distinctă a acestui condiment este dată de un compus organic numit eugenol, foarte concentrat în uleiul esențial de cuișoare. „Eugenolul poate avea proprietăți antiinflamatorii și antibacteriene”, a explicat într-un articol publicat de centrul medical academic Cleveland Clinic dr. Erik Modlo, specialist în medicină funcțională. 

Cuișoarele sunt bogate în calciu, potasiu, sodiu, magneziu, vitamina K, fibre alimentare și proteine. O linguriță de cuișoare are aproximativ 6 calorii și conține:

Reclamă
  • 1,4 grame de carbohidrați;
  • 21 miligrame de potasiu;
  • 6 miligrame de sodiu;
  • 13 miligrame de calciu;
  • 5,4 miligrame de magneziu;
  • 1,2 miligrame de mangan;
  • 3 micrograme de vitamina K.

Ce beneficii are consumul de cuișoare

În medicina tradițională chineză și în cea ayurvedică, ele sunt folosite ca remediu pentru o varietate de afecțiuni, însă nu toate utilizările au și susținere științifică. Studiile care au urmărit beneficiile pentru sănătate ale cuișoarelor sunt limitate deocamdată.

Iată care sunt proprietățile lor potențiale:

Calmează durerile de dinți și mențin sănătatea gingiilor

Remediile care conțin cuișoare sunt benefice pentru sănătatea orală. Potrivit unui studiu, clătirea gurii cu o apă de gură preparată din cuișoare, busuioc și ulei de arbore de ceai poate elimina bacteriile din cavitatea orală care duc la formarea plăcii dentare, cariilor și bolilor gingivale.

Reclamă

Un alt studiu a descoperit că un gel cu ulei de cuișoare preparat în casă a avut un efect anestezic local la fel de bun ca benzocaina utilizată înainte de procedurile dentare. Unele persoane aplică ulei de cuișoare direct pe gingii pentru a calma durerile dentare, însă dr. Erik Modlo dezaprobă această formă de tratament. „Uleiul de cuișoare poate fi iritant. Poate provoca arsuri și poate inflama gingiile”, spune specialistul.

Consumul de cuișoare scade nivelul glicemiei

Eugenolul din compoziția cuișoarelor poate reduce nivelul zahărului din sânge, conform unui studiu de laborator. Se crede că acest compus ar putea crește sensibilitatea celulelor la insulină și ar avea un efect asupra metabolismului glucozei.

Cu toate acestea, consumul de cuișoare sau suplimente alimentare care le conțin poate fi periculoasă în caz de diabet, atrage atenția dr. Erik Modlo. „Combinarea eugenolului cu medicamente pe bază de insulină poate determina scăderea excesivă a nivelurilor de zahăr din sânge”, avertizează medicul. Scăderea severă a glicemiei poate pune viața în pericol.

Consumul de cuișoare poate preveni cancerul 

Unele studii in vitro sugerează că uleiul de cuișoare, extractul de cuișoare și, în mod specific, eugenolul conținut ar putea avea proprietăți anticancerigene. Acesta ar avea un rol în inducerea apoptozei, adică moartea programată a celulelor canceroase și ar împiedica proliferarea necontrolată a celulelor canceroase.

Cu toate acestea, studiile au utilizat o concentrație foarte mare de eugenol care ar putea fi toxice pentru oameni. Sunt necesare mai multe cercetări pentru a confirma efectul protector al acestui condiment împotriva cancerului când este consumat în cantități mai mici, ca parte a unei diete sănătoase.

Calmează mâncărimile pielii

Într-un studiu clinic, uleiul de cuișoare a funcționat mai bine decât vaselina și un placebo în calmarea pruritului cutanat. El ar putea fi util în tratamentul unor afecțiuni precum eczema sau dermatita. Efectul de calmare a senzației de mâncărime se datorează proprietăților sale analgezice și antiinflamatoare. 

Cu toate acestea, persoanele cu pielea sensibilă se pot confrunta cu senzații de arsură și iritații după aplicarea directă pe piele a uleiului de cuișoare sau a altor produse pe bază de ulei de cuișoare. De aceea, este indicat să le testezi înainte pe o porțiune mică de piele. 

Desfundă nasul și ajută la răceală

Inhalațiile cu câteva picături de ulei de cuișoare puse în apă clocotită sau din cuișoare fierte în apă ajută la deschiderea căilor nazale înfundate atunci când ai o răceală sau o altă infecție respiratorie. Aburii inhalați ajută la reducerea inflamației căilor respiratorii și reduc astfel congestia nazală. 

În medicina tradițională chineză, se recomandă mestecarea cuișoarelor pentru atenuarea durerilor de gât și tusei.

Ce reacții adverse pot avea cuișoarele

Când sunt utilizate în mod obișnuit în alimente și băuturi, cu măsură, cuișoarele sunt considerate în general sigure. Însă uleiul de cuișoare poate fi toxic dacă este administrat intern. Copiii care consumă chiar și cantități mici de ulei de cuișoare prezintă risc de leziuni hepatice și convulsii. 

Ar trebui să eviți cuișoarele și produsele care le conțin dacă:

  • Ești însărcinată sau alăptezi. Cuișoarele ca ingredient alimentar nu prezintă riscuri, deoarece se folosesc în cantități mici. Despre consumul în cantități mari și suplimentele care conțin cuișoare nu există date de siguranță cu privire la administrarea în timpul sarcinii sau alăptării;
  • Iei medicamente anticoagulante sau ai o tulburare de coagulare a sângelui. Eugenolul afectează coagularea sângelui și poate prelungi sângerările. El interacționează cu medicamentele anticoagulante;
  • Ai suferit o intervenție chirurgicală. Cuișoarele pot afecta nivelul glicemiei și coagularea sângelui după o intervenție chirurgicală. 
  • Urmezi un tratament cu insulină pentru gestionarea diabetului. Cuișoarele pot să provoace o scădere periculoasă a nivelului glicemiei.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
Ce se întâmplă când mănânci alimente picante. Care sunt efectele consumului de capsaicină
Ce se întâmplă când mănânci alimente picante. Care sunt efectele consumului de capsaicină
Ce se întâmplă când mănânci alimente picante. Care sunt efectele consumului de capsaicină
Silimarină pentru ficat. Ce este, mod de administrare, beneficii și contraindicații
Silimarină pentru ficat. Ce este, mod de administrare, beneficii și contraindicații
Silimarină pentru ficat. Ce este, mod de administrare, beneficii și contraindicații
Proteina din mazăre vs. proteina din zer: care este cea mai sănătoasă
Proteina din mazăre vs. proteina din zer: care este cea mai sănătoasă
Proteina din mazăre vs. proteina din zer: care este cea mai sănătoasă
Reclamă
PARTENERI
Chiftele de cartofi cu dovlecei și morcovi
Rețete Fel De Fel
Chiftele de cartofi cu dovlecei și morcovi
Aceste chiftele de cartofi cu dovlecei și morcovi sunt o gustare simplă, hrănitoare și extrem de versatilă. Pot fi servite ca gustare, fel principal, garnitură sau aperitiv. Sunt perfecte atât calde cât și reci, și pot fi gătite la tigaie, în cuptor sau chiar la air fryer. Aceste chiftele sunt ca o îmbrățișare caldă de vară. Pe cât de umile sunt ingredientele, pe atât de surprinzătoare este savoarea lor când sunt combinate cu grijă. La prima vedere par modeste, dar odată ce le muști, dezvăluie o textură fină și parfumată. Este o armonie între dulceața discretă a morcovului, suculența dovlecelului și finețea cartofului. Tot din categoria chiftelelor de legume mai poți încerca de pe blog și rețeta de chiftele de spanac cu pâine și parmezan, în sos de unt. Sunt delicate și pline de arome fine, fiind ideale ca aperitiv sau fel principal. Sosul de unt adaugă o textură cremoasă și un gust bogat care completează perfect savoarea chiftelelor. Sau poate te inspiră și rețeta de chiftele de dovlecei cu couscous. Sunt o opțiune delicioasă și sănătoasă, perfectă pentru un prânz sau cină ușoară. Chiftelele sunt crocante la exterior și moi în interior, având o textură plăcută și un gust bogat datorită combinației de dovlecei și couscous. Despre ingredientele din chiftele de cartofi cu dovlecei și morcovi Cartoful este baza solidă, care leagă totul și oferă o structură cremoasă în interior. Fie că este folosit fiert sau crud, el aduce o densitate moale, care contrastează cu crustă rumenă de la exterior. Este acel ingredient de bază care permite celorlalte arome să strălucească. Dovlecelul, blând și delicat, are rolul de a lumina compoziția. Dă suculență, prospețime și o notă vegetală subtilă. Atunci când este bine scurs și amestecat în chiftele, adaugă un ton umed și catifelat, care face ca fiecare mușcătură să se topească în gură. Morcovul, pe de altă parte, aduce o notă dulceagă naturală și o culoare caldă, portocalie. Acesta face ca interiorul chiftelelor să fie nu doar gustos, ci și plăcut privirii. E firul dulce care echilibrează gustul neutru al cartofului și pe cel vegetal al dovlecelului. Când sunt prăjite sau coapte, chiftelele capătă o crustă aurie, crocantă, care foșnește ușor sub dinți. Interiorul rămâne moale, dar nu cleios, ci aerat și bine legat, fără a fi greu. Din loc în loc, întâlnești câte un fir de morcov sau pătrunjel, care le dă un aer de casă, exact ca în bucătăriile bunicilor. Aroma care iese din cuptor sau din tigaie este inconfundabilă. Simți un miros de legume ușor caramelizate, de verdețuri proaspete, de casă primitoare. Dacă adaugi și un praf de boia sau chimen, devin și mai parfumate, cu o ușoară adiere orientală sau rustică, în funcție de condimente. Urmărește mai jos rețeta detaliată, pentru a prepara și tu așa delicioase chiftele de cartofi cu dovlecei și morcovi.
icon