Antena

Remedii naturale împotriva constipației. Cum funcționează efectele lor laxative

Simina Dragut
Simina Dragut
Publicat: 20 noiembrie 2023, 06:56

Constipația poate fi cauzată de numeroși factori, precum: înaintarea în vârstă, munca de acasă sau călătoriile. Înainta de a recurge la tratamentele tradiționale care includ laxative, poți încerca alternative mai simple. Citește despre remedii naturale împotriva constipației.

Reclamă

Anumite alimente, băuturi și ierburi pot facilita trecerea scaunelor prin intestin și pot preveni constipația fără a prezenta un risc crescut de apariție a efectelor secundare. De aceea, o dietă sănătoasă poate oferi cele mai bune efecte laxative.

Remedii naturale împotriva constipației

Pentru a ameliora simptomele constipației se recomandă să consumi mai multe alimente bogate în fibre. Aportul ridicat de fibre alimentare poate crește în mod evident frecvența scaunului la pacienții care suferă de constipație.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

De asemenea, este indicat să bei mai multă apă și să te hidratezi corespunzător. Se poate întâmpla ca deshidratarea să cauzeze probleme digestive sau să agraveze simptomele afecțiunilor cronice deja prezente.

Prune uscate și suc de prune

Sucul de prune și prunele uscate pot ameliora simptomele constipației cronice, fără a cauza simptome adverse. Sucul de prune are efecte benefice deoarece conține sorbitol, un tip de carbohidrat ce face parte din categoria alcoolilor din zahăr. Acesta poate atrage apa din colon în scaun.

Reclamă

Consumul de prune uscate poate fi mai eficient decât sucul de prune. Prunele uscate conțin de două ori mai mult sorbitol și o concentrație mai mare de fibre, fiind remedii naturale împotriva constipației.

Suc de aloe vera

Sucul de aloe vera este o substanță bogată în: enzime, vitamine, minerale și electroliți. Acesta ajută la înmuierea scaunelor și sprijină sănătatea intestinului, conform Dr. Axe. În plus, are componente antiinflamatoare care pot reduce inflamația și pot îmbunătăți funcția organelor digestive. Astfel, pot ușura mișcările intestinale.

Ceaiuri cu efecte laxative

Printre aceste remedii naturale împotriva constipației, există ceaiuri care te pot ajuta să ameliorezi simptomele constipației. Printre ceaiurile care pot avea proprietăți laxative naturale se numără: ceaiul din rădăcina de păpădie, ceaiul de mentă, ceaiul verde și ceaiul negru. Ceaiurile pot contribui la ameliorarea simptomelor constipației prin hidratarea organismului și prin permiterea absorbției unei cantități mai mari de apă în scaun.

Reclamă

Fibre de psyllium

Consumul de fibre de psyllium poate fi o modalitate eficientă de a include mai multe fibre în alimentație și de a ameliora constipația. Fibrele de psyllium reprezintă un tip de fibre derivate din semințele arbustului Plantago ovata, care provine din Asia de Sud. Acestea reprezintă un tip de laxativ care contribuie la reținerea lichidului în scaun, ceea ce-ți poate echilibra tranzitul intestinal.

Semințele fibrelor de psyllium au un conținut ridicat de fibre solubile. Acestea se dizolvă în apă și formează un mucilagiu benefic pentru tractul digestiv. 

Pentru a-și face efectele de remedii naturale împotriva constipației este nevoie să le administrezi timp de câteva zile. Totodată, unele persoane consideră că au o textură neplăcută, atunci când le combini cu apă.

Senna

Senna este un laxativ stimulant, mai precis un tip de laxativ care funcționează prin determinarea contractării mușchilor intestinali și stimularea mișcării intestinale. Se obține din arbustul Senna alexandrina și poate fi consumată sub mai multe forme, inclusiv: capsulă, lichid sau ceai.

În același timp, este indicat să iei în considerare că utilizarea pe termen lung poate afecta motilitatea intestinală. Astfel, utilizarea repetată a laxativelor stimulatoare poate îngreuna mișcarea intestinală, care ar trebui să se întâmple în mod natural, potrivit Insider.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
Ce este depresia. Cauze, simptome și metode de tratament
Ce este depresia. Cauze, simptome și metode de tratament
Ce este depresia. Cauze, simptome și metode de tratament
Remedii naturale pentru secreții nazale abundente. Cum poți ameliora acest simptom
Remedii naturale pentru secreții nazale abundente. Cum poți ameliora acest simptom
Remedii naturale pentru secreții nazale abundente. Cum poți ameliora acest simptom
Care sunt beneficiile consumului de ghimbir. Ce efecte favorabile poate avea pentru sănătate
Care sunt beneficiile consumului de ghimbir. Ce efecte favorabile poate avea pentru sănătate
Care sunt beneficiile consumului de ghimbir. Ce efecte favorabile poate avea pentru sănătate
Reclamă
PARTENERI
Clătite cu sfeclă roșie în aluat și cremă de brânză
Rețete Fel De Fel
Clătite cu sfeclă roșie în aluat și cremă de brânză
Aceste clătite cu sfeclă roșie în aluat și cremă de brânză sunt o alegere spectaculoasă și echilibrată pentru o gustare de weekend. Sunt un preparat care îmbină culoarea intensă și dulceața discretă a sfeclei cu finețea unei creme de brânză aromate și proaspete. Pot fi preparate cu succes pentru a întâmpina primăvara cu ele, în spiritul mărțișorului. Clătitele fac parte din acele preparate care trec firesc din bucătăria de zi cu zi în zona meselor festive. În multe case din România, ele înseamnă desertul copilăriei, umplute cu gem sau dulceață, rulate și pudrate cu zahăr. Totuși, clătita este mult mai versatilă decât pare la prima vedere. În ultimii ani, reinterpretările sărate au câștigat tot mai mult teren. Iar adăugarea legumelor direct în aluat aduce nu doar un plus de gust, ci și o estetică spectaculoasă. Descoperă și o rețetă de clătite cu spanac în aluat. Și acestea cuceresc prin culoarea deosebită. Iar din categoria celor dulci și tot colorate poți încerca rețeta de clătite cu dovleac plăcintar. Despre rețeta de clătite cu sfeclă roșie în aluat și cremă de brânză Sfecla roșie este una dintre legumele care transformă radical un preparat. Are o dulceață discretă și o aromă plăcută. În plus, are și o culoare intensă, naturală, care dă personalitate oricărui fel de mâncare. În aluatul de clătite, sfecla coaptă și pasată oferă o textură fină și o nuanță roz-vișinie vibrantă, fără a domina gustul. Clătitele capătă o tentă ușor dulceagă. Aceasta se potrivește perfect cu o cremă de brânză fină, ușor sărată. Această combinație este potrivită atât pentru un mic dejun de weekend, cât și pentru un platou festiv. Pot fi tăiate în rulouri mici și așezate elegant pe un platou. Contrastul dintre rozul intens al clătitei și albul cremei de brânză creează un efect vizual plăcut, iar gustul echilibrat face ca preparatul să fie apreciat chiar și de cei care spun că nu sunt mari fani ai sfeclei. Este o rețetă simplă ca tehnică, dar cu un rezultat care impresionează prin culoare, prospețime și rafinament. Dacă vrei să prepari și tu așa delicioase clătite cu sfeclă roșie în aluat și cremă de brânză, îți oferim mai jos rețeta detaliată pas cu pas.
icon