Antena

Consumul de ouă poate îmbunătăți funcțiile cognitive și poate reduce colesterolul. Ce arată un studiu despre alimentație

Simina Dragut
Simina Dragut
Publicat: 21 noiembrie 2024, 14:15

Consumul de ouă poate îmbunătăți funcțiile cognitive și poate reduce colesterolul. Chiar dacă în trecut unii specialiști au considerat că pot avea efecte dăunătoare când le mănânci frecvent, un studiu despre alimentație arată că pot oferi o serie de beneficii.

Reclamă

Cercetătorii de la University of California San Diego au analizat 890 de persoane. Acestea au consumat între două și patru ouă pe săptămână. Lucrarea lor a avut la bază datele folosite într-un studiu privind îmbătrânirea sănătoasă început în 1988. În decurs de patru ani, cercetarea anterioară a testat trei aspecte ale funcției cognitive la adulții de vârstă mijlocie sau aflați la o vârstă mai înaintată.

Consumul de ouă poate îmbunătăți funcțiile cognitive și poate reduce colesterolul

La studiu au luat parte 357 de bărbați și 533 de femei. Toți participanții aveau peste 55 de ani, iar vârsta medie a fost cuprinsă între 70 și 72 de ani. Aportul de ouă al persoanelor implicate a fost analizat între anii 1988 și 1991. Pentru aceasta s-au folosit chestionare de frecvență alimentară. Atunci oamenii de știință au pus participanții să completeze teste de performanță.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Cercetătorii au evaluat funcționarea cognitivă globală, cum ar fi: limbajul, reamintirea, orientarea, capacitatea de atenție, funcția executivă și flexibilitatea mentală. Aceste abilități au fost analizate între anii 1992 și 1996, timpul mediu dintre vizite fiind de aproximativ patru ani.

„Literatura anterioară privind asocierea nivelurilor de colesterol din dietă cu funcția cognitivă este inconsecventă cu unele studii care arată un efect negativ. Altele arată un efect pozitiv, iar altele nu arată niciun efect”, a declarat doctor Donna Kritz-Silverstein, cercetător principal al studiului și profesor la Școala de Sănătate Publică și Departamentul de Medicină de Familie de la Universitatea din California San Diego, potrivit Health.

Reclamă

Rezultatele studiului diferă la femei și bărbați

Dintre cele 531 de femei examinate de cercetători, cele care au raportat că au mâncat mai multe ouă au avut o reducere mai mică a capacității memoriei pe termen scurt și lung. Această asociere nu a fost identificată în rândul bărbaților care au inclus în alimentație mai multe ouă, conform ScienceAlert.

O bună parte dintre bărbații evaluați au consumat cantități mai mari de ouă decât femeile. Datele obținute sugerează că 14% dintre bărbați și 16,5% dintre femei au raportat că nu au mâncat niciodată ouă. 7,0% dintre bărbați și 3,8% dintre femei au raportat că au consumat minim 5 ouă pe săptămână, potrivit studiului publicat în revista Nutrients.

Consumul de ouă poate avea un efect benefic mic asupra memoriei semantice în cazul femeilor. Absența declinului a fost identificată la ambele sexe. Din acest motiv, consumul de ouă în cantități moderate nu poate avea efecte dăunătoare. Mai mult, poate îndeplini chiar un rol în susținerea funcției cognitive.

Reclamă

În cazul ambelor sexe, cei care au consumat minim cinci ouă pe zi au avut cel mai mare nivel de aport de calorii și proteine. În plus, cei care au mâncat 2-4 ouă pe săptămână au prezentat cele mai reduse niveluri de colesterol. Bărbații care au raportat că nu au consumat niciodată ouă în ultimul an au avut cele mai scăzute rate de consum de alcool. Mai exact au băut alcool mai puțin de 3 ori pe săptămână.

De asemenea, consumul zilnic de ouă poate asigura mai multe beneficii sănătății. De exemplu, pot întări sistemul imunitar și pot susține sănătatea pielii. Totuși, dacă suferi de o afecțiune cronică, este indicat să ceri sfatul unui medic înainte de a le consuma.

Te-ar mai putea interesa și
articol cu video
Pâinea albă vs. pâinea integrală: care sunt diferențele
Pâinea albă vs. pâinea integrală: care sunt diferențele
Pâinea albă vs. pâinea integrală: care sunt diferențele
articol cu video
Cum influențează dieta apariția cariilor. Care sunt categoriile de alimente care pot afecta sănătatea dinților
Cum influențează dieta apariția cariilor. Care sunt categoriile de alimente care pot afecta sănătatea dinților
Cum influențează dieta apariția cariilor. Care sunt categoriile de alimente care pot afecta sănătatea dinților
Ce beneficii importante are cafeaua cu scorțișoară. De ce merită să o consumi așa
Ce beneficii importante are cafeaua cu scorțișoară. De ce merită să o consumi așa
Ce beneficii importante are cafeaua cu scorțișoară. De ce merită să o consumi așa
Reclamă
PARTENERI
icon