Este important să-ți verifici constant pielea pentru a putea identifica din timp eventualele afecțiuni dermatologice. Iulia Roșu, medic dermatolog, a fost invitata medicului chirurg Mihail Pautov, în podcastul său Doctor Mihail. Află cum se efectuează verificarea alunițelor.
Pentru a-ți proteja sănătatea, ai nevoie să înveți să recunoști simptomele, care pot indica apariția cancerului de piele. Dacă observi cel puțin o parte dintre aceste semne, este indicat să mergi la un consult dermatologic pentru a se stabili dacă ai sau nu o problemă de sănătate.
Cum se efectuează verificarea alunițelor
Este important să recunoști o aluniță predispusă la dezvoltarea unui tip de cancer. Aceasta se poate asocia cu arsura solară, care poate crește riscul de cancere nonmelanocitare. Cancerele nonmelanocitare nu sunt atât de agresive, dar se pot se pot lega de expunerea cronică la soare. Acestea pot apărea dacă te expui pentru un timp scurt la soare, dar frecvent. Cancerele nonmelanocitare cauzează un anumit tip de tumori. Arsura solară cauzează melanom.
Melanomul prezintă aspectul unei alunițe, dar are câteva caracteristici specifice, care necesită consultul imediat al unui medic. În acest caz, pentru identificare se poate aplica regula ABCDE:
Asimetrie
Dacă se trag două linii de-a lungul și de-a latul aluniței, cele două jumătăți se pot suprapune. Mai exact, pot fi perfect simetrice, indiferent în ce poziție tai alunița. Dacă aceasta se dezvoltă mai mult într-o parte este un semn, care poate indica apariția cancerului de piele.
Borders – margini neregulate
Dacă te întrebi cum se efectuează verificarea alunițelor, ia în calcul că în mod normal, alunițele sănătoase au forme rotunde ovalare și marginile foarte bine delimitate. Dacă, în schimb, într-o zonă apare o excrescență sau alunița depășește conturul obișnuit poate fi un semn că a apărut o problemă și alunița respectivă are nevoie de o evaluare.
Culoare
Cu cât o aluniță este mai neuniformă, cu atât are mai mari șanse să indice apariția unei afecțiuni. În mod normal, culoarea se încadrează de la maro deschis la maro închis. De obicei, poate avea o nuanță mai închisă în centru și mai deschisă spre lateral. Dacă observi o culoare roșie sau albastră indică un semn foarte îngrijorător pentru alunițe.
Există un singur tip de alunițe, care au nuanțe albăstrui și nu sunt periculoase, dar se dezvoltă destul de rar. În schimb, când observi o culoare albăstruie la o aluniță sau o culoare neagră foarte intensă poate sugera o problemă de sănătate.
Diametru
Dacă vrei să înveți cum se efectuează verificarea alunițelor, gândește-te că atunci când alunița are un diametru mai mare de 6 mm, se recomandă să mergi la medic. Aceasta poate fi comparată cu o dimensiune puțin mai mare decât radiera unui creion. Nu înseamnă neapărat că ai melanom. Pot fi anumite alunițe care au dimensiuni puțin mai mari, dar care nu pot fi considerate periculoase.
Evoluție
Orice schimbare de la nivelul unei alunițe, chiar și simpla sa apariție rapidă, poate indica un tip de cancer de piele. Practic, 80% din melanoame apar “de novo”. Aceasta înseamnă că se dezvoltă brusc, evoluează, crește și se modifică de la o săptămână la alta. Practic, evoluția este unul dintre cele mai importante criterii.
Semnul ,,Rățușca cea urâtă”
Semnul ,,Rățușca cea urâtă” înseamnă că o aluniță este cu mult mai diferită decât toate celelalte. Există persoane cu nevi atipici. Acest tip de caracteristică poartă denumirea de sindromul nevilor atipici, în care toate alunițele au un aspect neobișnuit.
De asemenea, un număr prea mare de alunițe poate indica dezvoltarea unui tip de cancer de piele, potrivit Health Direct. Aceasta poate fi o caracteristică a unui stadiu incipient.
Când vrei să înveți cum se efectuează verificarea alunițelor, ia în considerare că poți evalua toate criteriile care pot sugera dezvoltarea cancerului de piele dacă te privești periodic în oglindă. Dacă o aluniță iese în evidență față de celelalte necesită consultul unui dermatolog. O poate examina cu ajutorul unui dermatoscop, un microscop capabil să mărească foarte mult suprafața pentru a putea vedea structuri mai profunde din alunițe.
Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.