Antena

Cum te poți proteja de cistită

Oana Antonescu
Oana Antonescu
Publicat: 4 februarie 2024, 08:43

Inflamația vezicii urinare cunoscută ca cistită are simptome neplăcute și poate deveni recurentă. Netratată sau tratată incorect, ea ajunge să afecteze rinichii uneori. Există câteva metode prin care poți reduce riscul de apariție a cistitei și pe cel de recurențe. Află cum te poți proteja de cistită.

Reclamă

Până la vârsta de 32 de ani, jumătate dintre femei experimentează disconfortul cauzat de cistită, conform statisticilor. Una din zece femei are un episod de cistită pe an, iar  jumătate dintre acestea se confruntă cu încă unul în același interval de timp. Cistita este, așadar, o afecțiune frecventă în rândul femeilor. 

Inflamația vezicii urinare provoacă simptome neplăcute și dureroase de multe ori. Acestea pot include nevoia frecventă de a urina, senzația de arsură sau durere în timpul urinării, urină tulbure sau cu miros neplăcut și durere sau presiune în zona pelviană. Netratată, o cistită poate afecta rinichii. În astfel de situații, apar simptome mai severe, cum ar fi febră ridicată, dureri lombare, greață și vărsături.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Ce cauzează cistita 

De cele mai multe ori, inflamația vezicii urinare este consecința unei infecții bacteriene. În 95% din cazuri, este implicată bacteria Escherichia coli (E. coli), potrivit Yale Medicine. Bacteriile care intră în contact cu uretra pot ajunge până la nivelul vezicii urinare, unde se înmulțesc și produc inflamație. 

Femeile au o uretră mai scurtă decât bărbații, ceea ce facilitează intrarea bacteriilor în vezica urinară și crește riscul de infecții urinare. Acesta este unul dintre motivele pentru care cistita afectează mult mai frecvent sexul feminin. De asemenea, schimbările hormonale și anatomice care apar în sarcină și la menopauză pot crește susceptibilitatea femeilor la infecții ale tractului urinar. 

Reclamă

Cistita poate avea și cauze neinfecțioase, cum ar fi: 

  • iritanții chimici, precum anumite substanțe din produsele de igienă personală sau contraceptivele chimice. Acestea pot irita mucoasa vezicii urinare, provocând inflamație;
  • refluxul vezico-ureteral, o anomalie a căilor urinare în care urina din vezică se întoarce în uretere și poate ajunge până la rinichi. Refluxul poate cauza inflamație și infecții;
  • traumele sau iritațiile locale, la nivelul zonei genitale sau ale tractului urinar, cum sunt cele cauzate de sondele urinare;
  • radioterapia în zona pelviană;
  • unele medicamente, în special chimioterapice precum ciclofosfamida și ifosfamida pot cauza cistită;
  • unele afecțiuni precum diabetul, calculii renali și prostata mărită (hiperplazia benignă de prostată).

Cum te poți proteja de cistită

Unii factori care duc la apariția acestei afecțiuni, cum sunt schimbările hormonale din sarcină și de la menopauză, nu pot fi preveniți. Totuși, există multe lucruri pe care le poți face pentru a preîntâmpina simptomele neplăcute ale acestei afecțiuni. 

Câteva schimbări mici în viața de zi cu zi pot face diferența în reducerea riscului de cistită. Mai ales dacă te confrunți cu episoade recurente, este cu atât mai indicat să iei măsuri pentru a reduce riscul de reapariție a inflamatiei vezicii urinare. 

Reclamă

Pentru că cistita este cauzată de bacterii în cele mai multe cazuri, metodele de prevenție vizează în primul rând o igienă riguroasă. Iată ce te poate ajuta să te protejezi de cistită:

Nu amâna mersul la toaletă

Atunci când mergi rar la toaletă, urina stagnează în vezică, iar acest lucru poate crea un mediu propice pentru proliferarea bacteriilor. În acest mod, poate crește riscul de infecții urinare, inclusiv de cistită.

Stagnarea urinei poate irita mucoasa vezicii urinare și poate contribui la apariția simptomelor neplăcute asociate cu cistita, cum ar fi senzația de arsură sau durere în timpul urinării.

Hidratarea scade rscul de cistită

Bea suficientă apă în fiecare zi pentru a elimina bacteriile din sistemul urinar. Consumul adecvat de lichide, în special de apă, ajută la diluarea urinei și la eliminarea bacteriilor din tractul urinar înainte ca acestea să provoace infecții. Prin hidratare, vei crește frecvența urinărilor, iar acest lucru poate reduce riscul de cistită.

Urinează după contactele sexuale

În timpul actului sexual, bacteriile din zona genitală sau anală pot ajunge cu ușurință în uretră. Urinarea imediat după sex poate ajuta la eliminarea bacteriilor și a altor substanțe iritante din uretră și din vezica urinară. Acest lucru reduce riscul de iritație și inflamație care pot favoriza o cistită. 

Este important să urmezi acest obicei în mod regulat mai ales dacă ai experimentat episoade recurente de cistită. 

Evită spermicidele și diafragma

Unele metode contraceptive pot favoriza apariția cistitei. Utilizarea frecventă a spermicidelor poate irita mucoasa uretrală și vezicală, crescând riscul de inflamație și infecție. De asemenea, diafragma poate crea un mediu propice pentru proliferarea bacteriilor.

Dacă folosești aceste metode de contracepție și te confrunți cu episoade recurente de cistită, discută cu medicul tău despre alte opțiuni. 

Menține o igienă intimă adecvată

Asigură-te că te speli pe mâini în mod regulat și corect, nu doar după folosirea toaletei, ci și înainte.

În cazul femeilor, este important, de asemenea, să respecte direcția corectă de șters după utilizarea toaletei: din față către spate. Procedând astfel, se poate preveni transferul bacteriilor din zona anală în zona genitală și pătrunderea acestora în uretră.

Evită substanțele iritante

Produsele de igienă intimă care conțin substanțe chimice iritante sau parfumuri pot favoriza apariția cistitei sau altor infecții urinare. Aceste substanțe modifică uneori pH-ul natural al zonei genitale, care este esențial pentru menținerea florei bacteriene sănătoase. Perturbarea acestui echilibru poate crește susceptibilitatea la infecții, inclusiv la cistită. 

De asemenea, unele produse de igienă intimă pot să irite mucoasa uretrală și să creeze un mediu propice dezvoltării bacteriilor. Apa și săpunul sunt suficiente pentru menținerea igienei. 

Evită lenjeria intimă strâmtă

Alege lenjerie intimă din materiale naturale respirabile, cum ar fi bumbacul, și evită pe cât posibil lenjeria strâmtă sau din materiale sintetice. Aceasta face mai dificilă evaporarea transpirației și a umezelii în zona genitală. 

Mediul cald și umed pe care îl creează poate favoriza proliferarea bacteriilor și fungilor, ceea ce crește riscul de cistită și alte infecții urinare.

Evită să stai mult în haine umede

După înot sau baie, schimbă-te în haine uscate cât mai curând posibil pentru a preveni infecțiile urinare. De asemenea, asigură-te că usuci bine zona genitală și alte zone sensibile cu un prosop curat. La fel ca hainele strâmte, și cele umede creează un mediu propice pentru dezvoltarea bacteriilor și a fungilor.

Dacă te confrunți cu episoade frecvente de cistită, medicul poate recomanda o anumită schemă de tratament sau alte măsuri preventive.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
Activitățile fizice dimineața și seara pot reduce cu 11% riscul de cancer intestinal. Oamenii de știință sunt de părere că pot fi o metodă eficientă de prevenție
Activitățile fizice dimineața și seara pot reduce cu 11% riscul de cancer intestinal. Oamenii de știință sunt de părere că pot fi o metodă eficientă de prevenție
Activitățile fizice dimineața și seara pot reduce cu 11% riscul de cancer intestinal. Oamenii de știință sunt de părere că pot fi o metodă eficientă de prevenție
Băuturi care pot ameliora infecțiile urinare. Cum poate ajuta consumul acestor lichide
Băuturi care pot ameliora infecțiile urinare. Cum poate ajuta consumul acestor lichide
Băuturi care pot ameliora infecțiile urinare. Cum poate ajuta consumul acestor lichide
Metode de prevenție a osteoporozei. Cum poți reduce riscul acestei afecțiuni osoase
Metode de prevenție a osteoporozei. Cum poți reduce riscul acestei afecțiuni osoase
Metode de prevenție a osteoporozei. Cum poți reduce riscul acestei afecțiuni osoase
Reclamă
PARTENERI
icon