Sudamina sau iritaţia de la căldură: cum arată și cum se tratează

Publicat: 21 iunie 2024, 06:54

În sezonul cald, unii nou-născuți și copii mici dezvoltă o erupție pe față, gât și trunchi numită sudamină. Deși stârnește adesea îngrijorare printre părinți, această afecțiune dermatologică se rezolvă cu măsuri de răcorire și îngrijire a pielii. Află cum se tratează și cum se previne sudamina. 

Sudamina este cea mai ușoară formă de miliaria, o afecțiune dermatologică frecventă care este cunoscută și ca iritație de la căldură sau urticarie de căldură. Ea apare atunci când porii prin care glandele sudoripare elimină transpirația la suprafața pielii se blochează. Drept urmare, transpirația se acumulează sub piele și provoacă o erupție cutanată.

În funcție de gradul de obstrucție a canalelor (ductelor) sudoripare, miliaria este împărțită în trei tipuri, conform DermNet:

  • Miliaria crystallina (sau sudamina), care este cauzată de obstrucția canalelor sudoripare aproape de suprafața pielii, în primul strat al epidermei. Epiderma este stratul exterior al pielii;
  • Miliaria rubra, cea mai frecventă formă de miliaria, care provoacă obstrucția canalelor sudoripare în straturile medii ale epidermei;
  • Miliaria profunda (sau anhidroza tropicală), care este rezultatul scurgerii transpirației din glandele sudoripare în stratul mijlociu al pielii (dermul), după episoade repetate de miliaria rubra.

Fiecare dintre aceste forme de miliaria are un aspect caracteristic și simptome diferite. 

De ce sunt bebelușii mai susceptibili

Miliaria crystallina sau sudamina apare mai frecvent la nou-născuți, în special în primele două săptămâni de viaţă, și la copiii mici, dar poate afecta și adulții în timpul episoadelor de febră. 

Bebelușii sunt mai susceptibili la această afecțiune dermatologică din cauza glandelor sudoripare imature. La naștere, acestea nu sunt pe deplin dezvoltate, fiind mai susceptibile să se blocheze și să nu permită transpirației să ajungă la suprafața pielii. În plus, stratul superior al epidermei este mai subțire și mai delicat decât al adulților, ceea ce predispune la obstrucția canalelor sudoripare.

Sudamina, la fel ca toate tipurile de miliaria, este favorizată de căldură și de umiditatea ridicată. Bebelușii petrec mult timp în poziții în care pielea este în contact cu diverse suprafețe, cum ar fi salteaua, păturile, scaunele auto sau sisteme de purtare. Acest lucru poate împiedica evaporarea transpirației și contribuie la blocarea glandelor sudoripare.

Sudamina apare frecvent la bebelușii care sunt îmbrăcați prea gros. Hainele pot cauza supraîncălzire și transpirație excesivă, care este un factor favorizant pentru iritația de la căldură. 

Cum arată și ce simptome are sudamina

Iritația de la căldură care afectează bebelușii și copiii mici are aspectul unor vezicule superficiale de 1-2 mm care conțin un lichid limpede. Ele pot arăta ca picăturile de transpirație sau de apă, de unde și denumirea de miliaria crystallina.

Spre deosebire de celelalte tipuri de miliaria, sudamina nu provoacă inflamație și roșeață. Veziculele sunt răspândite de obicei pe cap, gât și partea superioară a trunchiului. Ele se sparg ușor și lasă în urmă piele descuamată fină, asemănătoare tărâțelor.

Iritația de la căldură care apare la bebeluși și copii de vârste mici nu produce durere sau disconfort / Shutterstock

De obicei, sudamina nu provoacă durere sau mâncărime. Spre deosebire de alte tipuri de miliaria, disconfortul pe care îl produce este minim. Iritația este mai degrabă o problemă cosmetică.

Cum se tratează sudamina

Iritația de la căldură care afectează bebelușii este o afecțiune minoră și temporară, care se tratează cu măsuri simple de răcorire și îngrijire a pielii. Iată ce se recomandă pentru calmarea iritației:

  • Mută bebelușul sau copilul într-un mediu răcoros și bine ventilat. În casă, păstrează o temperatură de cel mult 25 de grade Celsius;
  • Folosește haine largi, ușoare și din materiale naturale, care permit pielii să respire;
  • Un duș cu apă mai rece poate ajuta la calmarea pielii;
  • Menține pielea bebelușului curată și uscată. Pudra de talc poate ajuta la menținerea pielii uscate;
  • Aplică loțiuni de calmare a pielii special destinate celor mici.

Cele mai multe cazuri de urticarie de căldură se rezolvă într-o zi sau două după ce se face trecerea la un mediu mai răcoros, fără niciun tratament sau complicații. 

Totuși, dacă iritația persistă sau se agravează, consultă un medic pentru a exclude o infecție sau alte afecțiuni cutanate cu aspect asemănător. Semne de infecție sunt roșeața pielii, căldura la atingere, secrețiile purulente și/sau febra.

Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.

Te-ar mai putea interesa și
Legătura dintre microbiomul intestinal și sănătatea pielii. Cum influențează bacteriile „bune” riscul de melanom
Legătura dintre microbiomul intestinal și sănătatea pielii. Cum influențează bacteriile „bune” riscul de melanom
Cum poți preveni bășicile cauzate de pantofi și cele mai bune metode pentru a le trata
Cum poți preveni bășicile cauzate de pantofi și cele mai bune metode pentru a le trata
Alimente de evitat pe căldură. Te fac să transpiri mai mult și cresc disconfortul termic
Alimente de evitat pe căldură. Te fac să transpiri mai mult și cresc disconfortul termic
PARTENERI