Într-un accident vascular cerebral, fiecare minut poate face diferența dintre viață și moarte. Cu cât persoana afectată primește mai repede îngrijiri medicale, cu atât șansele de recuperare sunt mai mari. De aceea, este foarte important să recunoaștem rapid simptomele de AVC și să luăm măsuri. Iată ce ai de făcut în cazul unui atac cerebral.
Accidentele vasculare cerebrale sunt prima cauză de dizabilitate în rândul adulților la nivel mondial și a doua cauză de deces, potrivit statisticilor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Aceleași date semnalează că incidența atacului cerebral a crescut cu 70% în intervalul 1990-2019, iar decesele sunt cu 43% mai numeroase. În prezent, se estimează cu unul din 4 adulți se va confrunta cu un AVC.
În România, accidentele vasculare sunt responsabile pentru mai bine de 16% din totalul deceselor raportate, se arată în Profilul de țară din 2021 în ceea ce privește sănătatea.
Tipurile de AVC
Accidentul vascular cerebral are loc atunci atunci când circulația sângelui către creier se întrerupe. Există două tipuri de AVC, în funcție de motivele pentru care se produce întreruperea circulației. Primul și cel mai frecvent este accidentul ischemic, în care o arteră ce duce către creier este blocată de un cheag.
Aproximativ 80% dintre accidentele vasculare cerebrale sunt de tip ischemic. În restul cazurilor, atacul cerebral este consecința rupturii unui vas de sânge. Acest tip de AVC se numește hemoragic.
Ambele forme de atac cerebral sunt grave și reprezintă urgențe medicale, dar prognosticul este, în general, mai bun după un accident ischemic decât după unul hemoragic. Persoanele care suferă accidente vasculare hemoragice sunt de obicei mai tinere și au nevoie de o perioadă mai lungă de spitalizare în secțiile de terapie intensivă.
Care sunt simptomele de AVC ischemic și hemoragic
Manifestările accidentelor vasculare cerebrale variază în funcție de zona din creier afectată și de extinderea lor. Simptomele AVC ischemic și hemoragic sunt similare și se instalează brusc:
- slăbiciune sau paralizie a membrelor, care poate apărea doar pe o parte sau pe ambele părți, în funcție de artera afectată;
- probleme de vedere cu un ochi sau vedere dublă;
- amețeală;
- confuzie;
- pierderea echilibrului și coordonării;
- gura sau jumătate de față căzută pe o parte, vizibilă ca o asimetrie facială;
- durere severă de cap;
- vorbire neclară;
- dificultăți de înțelegere.
În urma unui studiu care a inclus 503 pacienți cu AVC ischemice și hemoragice, cercetătorii au observat câteva diferențe în privința simptomelor. Durerea de cap și starea de agitație, de exemplu, apar mult mai frecvent în accidentele hemoragice.
Iată cum diferă simptomele de AVC în funcție de tipul lui:
Simptom | AVC ischemic (%) | AVC hemoragic (%) |
Probleme de vedere | 6,7% | 45,1% |
Pupile dilatate | 27,4% | 86,8% |
Pupile inegale | 0% | 6,9% |
Crize convulsive | 0% | 17,4% |
Agitație | 6,7% | 79,9% |
Dureri de cap | 19% | 92,4% |
Recunoaște un AVC prin metoda FAST
Dacă suspectezi un accident vascular cerebral, există o metodă prin care poți recunoaște mai ușor simptomele. Prescurtată FAST, un acronim care în limba română se traduce prin RAPID, metoda este folosită pentru diagnosticul AVC în regim de urgență. Ea a fost stabilită în anii ’90 de personalul medical al serviciului britanic de ambulanță și este utilizată astăzi ca metodă de educare a populației.
FAST este un sistem foarte eficient de recunoaștere a simptomelor unui AVC atât la propria persoană, cât și la cei din jur. Acronimul oferă 4 indicii ale atacului cerebral, astfel:
F – Face– se referă la față căzută pe o parte. Verifică acest simptom cerându-i persoanei afectate să zâmbească;
A- Arms – slăbiciunea brațelor. Verifică acest simptom cerându-i persoanei afectate să ridice ambele brațe și să le mențină ridicate câteva secunde;
S – Speech – dificultăți de vorbire. Verifică acest simptom cerându-i persoanei afectate să repete o propoziție sau să răspundă la o întrebare;
T – Time – dacă cele 3 simptome de mai sus sunt prezente, este timpul să suni serviciul medical de urgență pentru ajutor.
Ce trebuie să faci când cineva prezintă simptomele de AVC
Odată ce ai identificat simptomele de AVC la o persoană apropiată și ai solicitat o ambulanță și rămâi lângă ea până la venirea medicului.
Iată ce poți face pentru persoana afectată de un AVC:
- Asigură-te că stă într-o poziție sigură și confortabilă. Ideal este să fie așezată pe o parte, cu capul sprijinit și ușor ridicat. Aceasta este poziția de siguranță în eventualitatea în care persoana vomită;
- Verifică dacă respiră. În cazul în care nu respiră, aplică manevre de resuscitare. Dacă respirația este dificilă, îndepărtează hainele și accesoriile strânse pe corp (cămașă, cravată, eșarfă);
- Vorbește-i cu calm și oferă-i asigurări că va primi ajutor medical cât de curând;
- Observă orice schimbare în starea persoanei și oferă-i medicului toate informațiile despre aceste eventuale modificări în simptome.
Iată și ce NU ar trebui să faci în cazul unui atac cerebral:
- Nu-i oferi victimei nimic de mâncare sau de băut până la venirea ambulanței;
- Nu-i administra medicamente;
- Evită să o ridici;
- Nu duce victima la spital cu mașina proprie.
Dacă observi simptomele AVC la propria persoană, sună serviciul 112 și așteaptă sosirea ambulanței. Nu te deplasa singur la spital, cu mașina personală, și nu-ți administra medicamente. Asigură-te că stai într-o poziție confortabilă până la venirea personalului medical.
Ce simptome are un AVC minor
În aproape jumătate din cazuri, accidentul vascular cerebral este precedat de un atac ischemic tranzitoriu (AIT) care se produce cu până la o săptămână înainte, potrivit medicilor Academiei Americane de Neurologie.
Un AVC tranzitoriu, mai cunoscut ca AVC minor sau ca mini-accident vascular cerebral, produce un blocaj doar temporar în alimentarea cu sânge a creierului. El durează între câteva minute și câteva ore, iar efectele sale dispar complet în 24 de ore.
Un AVC tranzitoriu debutează brusc și are manifestări similare celor din accidentul vascular complet, potrivit medicilor Serviciului Naţional de Sănătate britanic (NHS). Aceeași metodă FAST ne poate ajuta să recunoaștem un AVC minor.
Simptomele unui AVC tranzitoriu
Un mini-accident vascular cerebral nu poate fi diferențiat de un AVC care blochează complet o arteră. Persoana afectată poate avea următoarele simptome:
- slăbiciune sau paralizie a membrelor pe o parte sau pe ambele;
- paralizie facială pe o parte;
- durere de cap;
- dificultăți de coordonare;
- dificultăți de înțelegere;
- vorbire neclară;
- confuzie;
- amețeli;
- tulburări de vedere.
Apelarea serviciului de urgență 112 este necesară și în cazul unui AVC tranzitoriu. Chiar dacă simptomele dispar până la venirea ambulanței, persoana afectată ar trebui să meargă la spital în primele 24 de ore de la debut, recomandă medicii NHS.
Un AVC minor este un semnal de alarmă pentru un AVC în viitorul apropiat, dar el poate fi prevenit dacă primești îngrijiri medicale.
Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Cereți sfatul medicului dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.